URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 August 2018, 10:41

Premianţi şi în vacanţă: Elevi bihoreni fruntaşi la concursuri naţionale de istorie şi geografie (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă sunt în vacanţa de vară, unii elevi bihoreni ţin cărţile aproape. Cinci şcolari din judeţ au reuşit să câştige premii sau menţiuni la două concursuri naţionale, unul de geografie şi altul de istorie.

Mai precis, este vorba de etapele finale ale unor sesiuni de comunicări ştiinţifice dedicate elevilor de liceu. Asemenea unor cercetători în devenire, adolescenţii au trebuit să-şi aleagă o temă pe care să o cerceteze, iar apoi să-şi aştearnă rezultatele într-o lucrare.

La disciplina Geografie, concursul a avut loc în prima pare a lunii iulie, în Constanţa, şi a reunit 115 elevi din 37 de judeţe, dar şi o echipă din Republica Moldova. Toţi cei trei bihoreni calificaţi în această finală au venit acasă cu premii.

Mai precis, Iulia Pop (clasa a X-a, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", profesor coordonator Cristina Brădău), cu lucrarea "Aspecte privind poluarea cu pulberi sedimentabili (praf) în arealul oraşului Oradea", şi Liliana Pantea (clasa a XI-a, la Colegiul Naţional "Avram Iancu" Ştei, profesor coordonator Mădălina Ropa), cu lucrarea "Evoluţii etnice şi confesionale în Depresiunea Beiuşului", au obţinut câte o menţiune, iar Lia Hulber (clasa a XI-a, Liceul Vocaţional Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş, profesor coordonator Lucian Ropa) a luat un premiu special, pentru lucrarea "Platoul carstic Vaşcău".

De asemenea, la disciplina Istorie, competiţie care a avut loc săptămâna trecută la Arad, cei doi elevi bihoreni calificaţi în faza finală au ocupat locuri fruntaşe, între cei 65 de participanţi.

Andreea Laza (clasa a XI-a, Liceul Vocaţional Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş, profesor coordonator Lucian Ropa) a obţinut premiul II cu lucrarea "Vaşcăul în vâltoarea evenimentelor istorice ale Marii Uniri", iar Andrei Şuteu (clasa a X-a, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" Oradea, profesor coordonator Livia Ghiurcuţa) un premiu special, pentru lucrarea "Aurel Lazăr – omul, ideile, faptele".

Fiecare dintre cei cinci elevi a primit premii în bani, dar şi cărţi şi reviste de specialitate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON