Vin sărbătorile! Ieslea cu scena naşterii Mântuitorului a fost amenajată peste weekend în faţa palatului administrativ al oraşului. Cele 13 piese au fost recondiţionate de o echipă coordonată de scuptorul Dumitru Paina, cel care a construit scena în anul 1999.
"Piesele au fost ţinute peste an în depozitele Primăriei. Săptămâna trecută a fost construită ieslea, iar statuetele au fost aduse pentru recondiţionare la faţa locului. Reabilitarea întregului ansamblu a costat undeva la 2.000 lei", a declarat Mircea Oaie, şeful Direcţiei Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente.
Potrivit sculptorului Dumitru Paina, lucrările de reamenajare a celor 13 statuete au constat mai mult în reîmprospătarea culorilor. "În 1999, când le-am făcut direct în ghips, ideea a fost că la un moment dat vor fi înlocuite cu altele din fibră de sticlă, material mult mai rezistent. Atunci le-am dat cinci ani garanţie. De atunci, în fiecare an am mai reparat câte puţin la ele, le-am reîmprospătat culorile şi uite că au rezistat de trei ori mai mult!", a spus sculptorul.
Scena biblică a naşterii Mântuitorului îi are în centru pe Maria, Iosif şi pruncul Iisus, înconjuraţi de magi şi animale. Pentru a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă municipalitatea a mai amenajat câte un brad de Crăciun în sala Traian Moşoiu precum şi în Sala Ghişeelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.