URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Aprilie 2011, 08:15

Popa hoţu'

Popa hoţu' SUTANĂ CU PĂCAT. Credincioşii din Biharia îl acuză pe parohul ortodox Andrei Bronţ (medalion) că dacă de sfântul locaş nu s-a îngrijit cum se cuvenea, în schimb a avut grijă să vândă în beneficiul personal terenul pe care trebuia construită casa parohială. "Era pământul meu!", susţine preotul, deşi bunurile unei parohii pot fi doar folosite de paroh, nu luate în stăpânire şi, cu atât mai puţin, înstrăinate!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înaintea Paştilor, credincioşii se îndreaptă spre biserici cu nădejdea izbăvirii de păcate. Nu şi ortodocşii din Biharia, care aşteaptă Învierea Domnului sperând în... schimbarea parohului.

Printre păcatele imputate preotului Andrei Bronţ de localnici cel mai mare este vânzarea terenului pentru casa parohială fără aprobarea lor şi fără să dea socoteală nimănui ce-a făcut cu banii primiţi în urma tranzacţiei. Singura explicaţie a părintelui este că, de fapt, terenul i-ar aparţine, primindu-l "în nume personal" de la Primărie, în baza Legii 18, care permitea împroprietărirea specialiştilor agricoli. Dacă preotul a semănat, însă, ceva, este doar supărarea enoriaşilor, ale cărei "roade" le culege acum...

Parohie dezbinată

Construită în anii '30, biserica ortodoxă din Biharia a început să-şi cam arate vârsta. În contrast cu geamurile termopan, vopseaua şi-a pierdut strălucirea, iar tencuiala stă să cadă în tot mai multe locuri.

05 Pavel Bitis.jpgÎn interiorul micii comunităţi ortodoxe din comuna cu locuitori preponderent maghiari, problemele sunt însă şi mai mari. Pavel Biţiş (foto), singurul consilier local român, s-a pus în fruntea enoriaşilor care îl acuză pe preotul paroh Andrei Bronţ că nu se îngrijeşte de credincioşi, de parohie şi de avuţia ei, ba chiar îşi însuşeşte bunurile acesteia, în timp ce "turma" şi-o neglijează.

Deşi statutul Bisericii Ortodoxe prevede că parohul "este dator" să locuiască acolo unde slujeşte, Bronţ s-a mutat de curând în satul Cociuba, la mai bine de 100 de kilometri depărtare, împreună cu cea de-a doua soţie, după ce de prima a divorţat. "Biserica e în paragină. De când a venit părintele Bronţ toate pică. Eu m-am luptat în Consiliul Local să obţin fonduri pentru biserica noastră şi, anul trecut, am primit 10.000 de lei, să băgăm încălzire cu gaz, că nu puteau sta înăuntru oamenii, de frig", spune consilierul.

Surpriza din acte

Umblând după actele bisericii, necesare pentru proiect, consilierul a aflat însă că averea parohiei a fost dijmuită. "Am văzut în acte că lipseşte o parte din terenul bisericii, pe care trebuia să se ridice casa parohială. Popa l-a vândut fără ştirea nimănui, fără să ţină cont că terenul, ca şi casa parohială, nu poate fi al preotului, ci al obştei. Preotul o poate doar folosi, nu şi stăpâni...", explică Biţiş.

Potrivit statutului BOR şi regulamentelor bisericeşti, vânzarea unei proprietăţi a bisericii se face doar în situaţii excepţionale şi numai cu anumite condiţii. Astfel, preotul trebuia să convoace toţi credincioşii pentru a-şi da acordul, să întocmească un dosar în care decizia luată de comunitate să fie motivată, iar acest dosar să-l depună la Consiliul Eparhial, din care face parte şi episcopul. Abia după acordul acestui organ de conducere al Episcopiei, bunul respectiv poate fi vândut. În Biharia, însă, preotul Andrei Bronţ a încălcat toate aceste reguli, vânzând terenul pentru casa parohială şi însuşindu-şi banii primiţi pentru sine.

Nu cum face popa...

05 casa in rosu.jpgReprezentanţii Primăriei Biharia confirmă faptul că parcela de teren intravilan, de 770 de metri pătraţi, a fost dată în proprietatea Bisericii Ortodoxe, dar a fost înstrăinată în octombrie 2009 de către preotul Andrei Bronţ, fiind cumpărată de o familie din Oradea care între timp şi-a ridicat pe ea o casă aflată acum "în roşu" (foto). "Terenul a fost tranzacţionat cu semnătura domnului Andrei Bronţ către Sabău Ciprian şi Sabău Lavinia, din Oradea", spune Badar Csaba, referent agricol la Primăria Biharia.

Actele Primăriei demonstrează clar că terenul fusese atribuit Parohiei, în niciun caz unei persoane fizice, fie şi parohul Bronţ. "În acea zonă, pe strada Rozelor, a fost cândva păşune, iar Primăria a dat Parohiei Ortodoxe 7,7 arii, cu destinaţia clară de casă parohială. Pe titlul de proprietate, eliberat în 2005, apare acel teren intravilan şi încă un altul, extravilan, de un hectar", afirmă funcţionarul. De altfel, tocmai pentru că pământul era proprietatea parohiei, pentru el nu s-a perceput niciodată impozit.

Actele arată că în schimbul terenului parohul a primit 346,5 milioane de lei vechi, adică aproximativ 8.500 de euro. Numai că banii nu au ajuns la biserică, ci în buzunarul parohului. "Eu nu mă tem să spun că aşa a fost. Nu am de botezat prunci cu el, dar nici să-şi bată joc de credincioşi. Mai bine îl schimbă!", zice Biţiş.

Dincolo de paguba făcută de preot, din punct de vedere juridic parohia ar mai putea fi trasă la răspundere o dată, căci în urma vânzării celor 770 mp terenul şi-a pierdut destinaţia de casă parohială. Astfel că, teoretic, Primăria l-ar putea cere înapoi!

"Era al meu"

Căutat de reporterul BIHOREANULUI într-o duminică, la slujba de dimineaţă, căci în altă zi nu poate fi găsit în comună, părintele Andrei Bronţ susţine că a fost dreptul lui să vândă terenul şi să încaseze banii. Înainte să stea de vorbă cu reporterul, însă, preotul a plecat în căutarea unor susţinători, printre care şi un membru al Consiliului Parohial.

"Eu am intervenit prin '95 la primarul de atunci al comunei, care dădea în sat terenuri pentru case, şi am făcut o cerere în nume personal, care mi s-a aprobat. Consider că terenul era al meu. De atâţi ani, dacă nu ar fi fost al meu, îl revendica cineva", spune Andrei Bronţ, ca şi cum afirmaţiile sale ar fi argumente valide în acest caz.

05-Dorina-Cornea.jpgSpusele parohului sunt repetate şi de "o credincioasă" adusă de acesta în apărarea sa. "Părintele a primit teren de casă pe Legea 18, atunci când s-a dat pământ pentru intelectualii comunei, dar fiindcă nu era din sat, nu i s-au putut face acte legal. Atunci, Consiliul Local l-a trecut pe parohie", spune Dorina Cornea (foto), fostă funcţionară a Primăriei. Problema este, însă, nu doar că preotul nu era din sat, dar şi faptul că Legea 18 permitea doar reîmproprietărirea celor care au avut pământ înainte de colectivizare şi împroprietărirea specialiştilor agricoli, ceea ce un preot evident nu era.

Întrebată cum se face că numele preotului nu apare nicăieri în actele de proprietate, ce arată că parohia deţine terenul, femeia a rămas fără explicaţii, spunând doar că "toată lumea ştia că-i pământul preotului...".

Numa' după bani...

Că părintele Bronţ nu e pe placul credincioşilor nu o susţine însă doar consilierul Pavel Biţiş, ci şi alţi enoriaşi. Unii pun pe seama lui chiar faptul că foarte puţini din cei peste 100 de ortodocşi ai aşezării mai calcă pragul bisericii.

"Cimitirul nostru e în paragină şi cel al ungurilor e ca o grădină de flori...", exemplifică un alt localnic, Ovidiu Piscoi. Omul afirmă că obişnuia să meargă cu familia la biserică, dar a renunţat văzând că parohul nu se îngrijeşte de ea. "Din câţi bani se adună nu se vede nimic. Am făcut şi donaţii, dar nu ştim ce s-a făcut cu ei. Am aflat numai ce a făcut părintele cu terenul. Păi, ăsta e furt!", spune bărbatul. Soţia lui susţine şi ea că mulţi ortodocşi aleg să meargă la Mănăstirea Buna Vestire din Episcopia Bihorului: "La biserica din sat puţini mai merg, cam 10 în fiecare duminică".

O altă nemulţumire e că preotul nu le dă enoriaşilor chitanţe pentru donaţiile şi contribuţia anuală. "Numai anul ăsta a venit cu chitanţier. Dacă ar veni alt preot şi ne-ar zice să plătim contribuţia din urmă, noi nici n-am putea dovedi că deja am plătit-o", spune o femeie. Un alt bărbat susţine că preotul e interesat doar de bani. "Primul lucru pe care-l întreabă când vine cu Crucea este: "Plătiţi?". Anul ăsta n-am avut bani şi nici n-a stat", susţine un localnic care refuză să-şi dea numele. La fel fac şi alţii, pe temei că "nu e bine să te pui rău cu popa".

"A greşit"

Revoltat de situaţie, Pavel Biţiş s-a plâns şi protopopului de Oradea. "Am fost de vreo două luni la protopopul Dorel Rusu şi i-am spus toate baiurile. A zis că vine în sat să discute cu enoriaşii, dar n-a venit", afirmă bărbatul.

Contactat de BIHOREANUL, protopopul susţine că deocamdată nu se poate pronunţa. "Eu nu pot spune nimic concret până nu cercetez. Mă voi duce şi la Primărie, să văd actele terenului şi, după Paşte, mă voi întâlni şi cu credincioşii. Dacă pământul a fost al bisericii va reveni la biserică", spune protopopul, cu diplomaţie.

05 Dorel Rusu.jpgPărintele Rusu (foto) susţine că l-a convocat deja pe paroh, care i-a spus că pământul a fost trecut pe parohie "din greşeală". Dar, chiar dacă ar fi fost aşa, protopopul subliniază că, totuşi, preotul nu trebuia să-l vândă de capul lui: "A greşit. Trebuia să clarifice înainte situaţia juridică a terenului. Biserica nu prea agreează vânzarea terenurilor ce-i aparţin".

Dincolo de scuzele ce i-ar putea fi găsite post-factum preotului Bronţ, cert e că acesta n-a ţinut seamă nici de regulile bisericii, nici de credincioşi. Ci, ca un păstor rătăcit, s-a lăcomit la puţina avuţie a turmei, pe care n-a pregetat să şi-o însuşească de parcă i-ar fi aparţinut de drept...


DE PARTEA POPII
Creştini de susţinere

Gavrilă Moldovan şi Dorina Cornea, ambii membri în Consiliul Parohiei Ortodoxe din Biharia, susţin că reclamaţiile făcute de consilierul local Pavel Biţiş nu sunt împărtăşite de toţi enoriaşii. "El nici nu prea vine la biserică şi nici nu a făcut mare lucru pentru biserică", spune Cornea, omiţând proiectul pentru încălzirea cu gaz a acesteia.

Atât ea, cât şi Moldovan cred că pământul vândut de preot îi aparţinea, chiar dacă în acte era proprietatea parohiei. "Terenul acela a fost al părintelui Bronţ. Întrucât nu exista o casă parohială, i s-a dat ca să se stabilească aici", spune Dorina Cornea. Ignorând, din nou, un alt amănunt, şi anume că preotul nu doar a vândut terenul, ci s-a şi mutat din comună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
banul ochiul dracului
In sfarsit dupa atatea cercetari ,preotul de Biharia a restituit banii obtinuti din vanzarea terenului pentru casa parohiala!Foarte adevarat proverbul ,,banul ochiul dracului",dar si ,,pe caine clisa nu faci"-le doresc romanilor din localitatea ungureasca ,,Biharia"sa aiba un preot nou,cinstit si mai ales un bun roman ca sa-i adune in Casa Domnului!
Postat 15 Iulie 2011, 14:36 de romina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON