URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 August 2020, 15:17

Piaţă... înţepată: Proiectul pentru reamenajarea Pieței Independenței nu e pe placul orădenilor

Piaţă... înţepată: Proiectul pentru reamenajarea Pieței Independenței nu e pe placul orădenilor TÂRG, SEMINARII, HAMACE... Avantajul proiectului câştigător este, în opinia specialiştilor, flexibilitatea oferită de stâlpii înfipţi în sol, care pot susţine instalaţii electrice, umbrare, leagăne şi hamace, sau chiar pereţi mobili
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lansat cu optimism şi derulat cu scandal, concursul internaţional pentru reamenajarea Pieţei Independenţei se încheie de-a dreptul uluitor. Juriul competiţiei a desemnat drept câştigător un proiect care prevede ridicarea a zeci de stâlpi negri pe platoul de deasupra parcării subterane, ca nişte... ţepi moderne.

În timp ce viceprimarul Mircea Mălan şi arhitectul şef al Oradiei, Radu Fortiş, au recunoscut că soluţia câştigătoare nu era preferata lor, mulţi orădeni se declară deja de-a dreptul scandalizaţi...

Pădurea de ţepi

Mircea Mălan, viceprimar OradeaConcursul lansat la sfârşitul lunii mai a atras 15 proiecte. „Fiecare membru al juriului independent a acordat 8 note la fiecare lucrare. Când s-au cumulat punctajele, a rezultat un clasament. Primele trei locuri au intrat într-o etapă de jurizare pentru a se stabili ordinea finală”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan (foto), joi, într-o conferinţă de presă. Juriul a punctat, printre altele, originalitatea lucrării, viabilitatea şi claritatea ideilor expuse.

Echipa câştigătoare a fost cea a bucureşteanului Dragoş Dragnea, care a propus... o pădure de ţepi. Arhitectul a imaginat o matrice formată din stâlpi înfipţi în sol, pe care să poată fi prinse instalaţii ori materiale, astfel încât să dea spaţiului un aspect modular. „Spaţiul trebuie să fie în primul rând capabil să găzduiască scenarii de folosinţă foarte diverse şi care se schimbă în ritm alert. De aceea am propus o serie structurată octogonal de stâlpi care pot să fie suportul pentru foarte multe structuri şi instalaţii, şi care, de asemenea, să asigure iluminatul pieţei şi prize de curent, astfel încât orice tip de instalare în această piaţă, de la a lucra la un laptop până la a organiza un târg, să se poată face cât mai uşor”, a explicat Dragnea.

Simplu şi adaptabil

Zona de pantă de deasupra clădirii, prin care se intră în parcare, ar urma să fie mobilată similar, iar în partea dinspre Piaţa Unirii ar urma să fie amenajat un spaţiu verde.

preşedintele juriului, Paola Rizzi, profesor asociat la Universitatea Sassari din ItaliaSimplitatea proiectului a plăcut juriului. „Acest proiect nu e ceva să îţi ia ochii, nu e strălucitor, dar referindu-se probabil la pandemia de Covid-19, spaţiul e foarte adaptabil pentru organizarea de evenimente astfel încât să poată fi respectată distanţarea fizică”, a explicat, prin teleconferinţă, preşedintele juriului, Paola Rizzi (foto), profesor asociat la Universitatea Sassari din Italia.

Potrivit acesteia, proiectul atinge toate punctele temei de concurs: integrează intrarea în parcare, nu obturează vederea spre sinagogă şi asigură un front verde spre Crişul Repede.

Din juriu au mai făcut parte Marian Moiceanu (rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”), elveţianul Lorenzo Cotti, bulgarul Borislav Ignatov şi indonezianul Popo Danes.

Orădenii voiau altceva

Proiectul câştigător nu a fost favoritul celor doi orădeni din juriu. Viceprimarul Mircea Mălan a preferat o soluţie care s-a clasat pe locul şase şi despre care a aflat ulterior că aparţine unei echipe coordonate de arhitectul orădean Ernest Pafka, iar arhitectul şef, Radu Fortiş, ar fi preferat lucrarea de pe locul doi (foto).

Echipa timişoreană Sinestezia Conceptual Studios a propus amenajarea unei promenade circulare suspendate inclusiv peste Crişul Repede, cu trimitere la trecutul în care meridianul zero a fost în Oradea.

Arhitectul şef al Oradiei a lăudat, totuşi, proiectul câştigător: „Are un mare atu: versatilitatea şi complexitatea organizării spaţiului prin aceste elemente verticale, care oferă posibilitatea reorganizării spaţiului pentru workshop-uri, teatru de păpuşi, orice...”.

Contestat până la capăt

Mălan a precizat că municipalitatea va semna în perioada următoare cu arhitectul Dragoş Dragnea contractul pentru realizarea documentaţiei proiectului, pentru suma de 101.000 lei. Investiţia a fost estimată de echipa câştigătoare la 6,3 milioane lei, plus TVA, iar reprezentanţii municipalităţii apreciază că şantierul ar putea fi deschis în a doua jumătate a anului viitor. În eventualitatea în care nu va atrage fonduri europene, Primăria va plăti din bugetul local.

Până una-alta, însă, concursul este controversat de la un capăt la altul. Dacă la lansarea lui Ordinul Arhitecţilor din România a criticat dur Primăria, acuzând-o de neprofesionalism, acum orădenii sunt cei care dau acest verdict. Pe reţelele de socializare, sute de oameni au lăsat comentarii prin care dezaprobă soluţia aleasă, susţinând că ţepii nu se potrivesc defel cu arhitectura Art Nouveau a Palatului Vulturul Negru din vecinătate ori cu aşteptările lor privind centrul urbei. Dacă va conta în vreun fel această avalanşă de reacţii negative rămâne de văzut...


Vocea străzii

Ce părere aveţi despre proiectul câştigător pentru amenajarea platoului din Piaţa Independenţei?

Să fie „ţepe”, să fie orice, dar să fie verdeaţă, pomi, pădure cu păsări şi veveriţe. De la atâtea betoane, o să ajungem cel mai fierbinte oraş.

Otilia Gal

Varianta cu meridianul zero era interesantă, se putea crea o poveste în jurul ei. Locul devenea un obiectiv turistic, atrăgea lumea spre el.

Gabor

Păcat, frumuseţea centrului nostru va fi ştirbită, sau mai bine zis înţepată, cu acest proiect. Este total nepotrivit pentru Oradea!

Adriana Petrica

Acest concurs ar trebui reluat cât mai repede. Sunt un susţinător al echipei de la conducerea Primăriei, dar cu asta ne facem de râs.

Roland

Proiectul trebuia să fie în armonie cu arhitectura zonei centrale, pentru care oraşul este renumit şi vizitat. Un mare kitsch şi o mare ţeapă.

Dana Pontoş

Reluaţi concursul sau alegeţi un proiect mai frumos, din cele existente! Acesta nu este demn de Oradea creată de administraţia Bolojan.

Arnold Voisz

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Dus cu pluta
Nu ma mir de aberatiile din ultima vreme din moment ce lătrăii nebunului viseaza sa se dea cu barcuta pe Cris.. Ia-ti ma o pluta gonflabila, daca vrei Cris navigabil. Numai bine o acostezi la tarmul cu tepuse. Apoi mergi pe Cris in jos cu toti lingăii de serviciu.
Postat 04 August 2020, 22:21 de oradeanbihor
6,3 milioane lei, plus TVA
O nimica toata.Ar fi interesant de vazut devizul de lucrari.Ca e vorba de vreo 20x5=100 stilpi de teava octogonala(?)("serie structurată octogonal de stâlpi" ??).Prinsi in placa cu dibluri,probabil,care vor strapunge proaspata hidroizolatie...Sa nu ne batem capul,este cine...
Postat 04 August 2020, 11:32 de excalibur
Un motiv in plus...
...pentru a se pune in aplicare ideea geniala a lui Mindruta: TAXA de intrare in oradea.Ar fi pacat ca oradea sa nu fie primul oras din romania cu aceasta taxa providentiala...
Postat 04 August 2020, 10:16 de excalibur
Paradoxul oradean!!
Oradea are cel mai performant primar din Romania!! Pe langa cei normali la "mansarda" si care, sper eu, apreciaza tot ce se face in Oradea, mai are 13470 de arhitecti amatori cu doctorate la Calambridge si Boxford, cam tot atatia urbanisti-eco-ologi la-de-toate-priceputi, precum si 12419 de latrai, opineti si parerologi liber-profesionisti nepriceputi la NIMIC da aprigi in coardele vocale si comentarii fecaloide!! Restul vor merge la vot si vor contribui la normalitatea: BOLOJAN, PRIMAR DIN PRIMUL TUR!! Mult succes, PRIMARULUI BOLOJAN!!! Semnat: un/o birtinez(a) adoptiv(a)!!
Postat 04 August 2020, 09:36 de AnaConda
"nu prea place oradeanilor">>????
Da cui place prosteala aia? Birtinezului si celor 2100 de latrai prosti..., in rest? nimanui. O "opera" de arta ca si cei 5... cele cinci fantome de la capul podului centenar. Mda... tocmai mi-am comandat un cuirasat personal sa navighez cu el pe Cris
Postat 03 August 2020, 22:11 de scortosul
Următoarea etapă
Bolojan face Crișul navigabil ::::)))
Postat 03 August 2020, 19:55 de Sandu2100
...........
Da nu-mi spuneti mie amu ca musai facut hidosenia asta de proiect doar ca la acea doamna asta i-a placut.Eu inca n-am auzit un oradean care sa spuna ca e ok.Stalpi cu priza!da ce suntem in secolul 19 de e asa senzatie ca a ajuns curentul intr-o piata publica? Proiectul asta e groaznic!dc o tin astia langa ca il fac votul meu sigur l-au pierdut si mai conving.Serios?deci te manca tantarii ca astia fac economie cu dezinsectia (si asa a fost si anul trecut nu doar acum ca ploaia ca nu stiu ce) tramvaiul abia umbla intre anumite ore ca asa e economic.In plina pandemie impozitele pt anul viitor au fost majorate si asa mai departe.facem economii pt ce?sa ne bage apoi pe gat un proiect pe care nu-l doreste nimeni?Serios? 2 milioane de euro.Cam mult pt nimica.
Postat 03 August 2020, 17:06 de Robert
"Primarul pedeapsa"
Dupa ce si-a dresat subordonatii, nebunu' trece la nivelul urmator iar ca sa se faca inteles, ne face o demonstratie de forta: fiecare oradean iși va plati propria țeapa, de care va beneficia in caz ca se opune orânduirii penale
Postat 03 August 2020, 16:20 de oradeanbihor
nici ca se putea mai bine...
dupa capela mortuara de tip conserva numita statie de tramvai si spanzuratorile care pun in bezna piata si cladirile, tzepele erau singurele care lipseau din piata.
Postat 03 August 2020, 15:44 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON