Un control al comisarilor Gărzii de Mediu Bihor a scos la iveală că, în zona Nufărul, pârâul Peţa este contaminat cu resturi menajere. Comisarii au verificat malurile pârâului miercuri şi joi, după ce un orădean i-a sesizat că apa este poluată.
La locul indicat de reclamant, în spatele cartierului Prima, comisarii au depistat o singură deversare ilegală, făcută de o firmă care execută lucrări de construcţii şi care arunca în Peţa apa folosită. Ulterior, însă, angajaţii Gărzii de Mediu Bihor au luat la pas malurile Peţei în toată zona, depistând noi surse de contaminare, în amonte de locul indicat.
"Am descoperit şi o poluare produsă de Compania de Apă Oradea, prin canalizarea pluvială existând flux de poluare menajeră. S-au luat noi probe de apă din mai multe puncte, s-au identificat punctele critice şi s-au dispus măsuri urgente pentru oprirea deversărilor", a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, vineri, pentru BIHOREANUL.
Concret, comisarii au depistat că în magistrala de canalizare pluvială din zona străzilor Bumbacului şi Constantin Noica s-au infiltrat resturi menajere, care mai departe, prin cinci puncte, ajung direct în Peţa. "Debitul s-a redus deja semnificativ, iar angajaţii Companiei de Apă Oradea lucrează în continuare", a precizat Togor.
Totodată, Garda de Mediu Bihor va primi luni rezultatele analizelor făcute şi va stabili, concret, ce se devarsă în pârâu. În funcţie de aceste date, specialiştii vor decide şi eventuale măsuri şi contravenţii.
Comisarii de mediu au făcut acest control împreună cu angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.