Consiliul Local a aprobat joi acordarea a 14.302 burse şcolare elevilor orădeni, cu aproape 3.000 mai multe decât estimările iniţiale.
Vin bursele!
În acest an vor fi plătite 2.065 de burse de ajutor social şi 705 burse de studiu în valoare de 100 lei lunar, 11.498 de burse de merit (120 lei) şi 34 de burse de performanţă (150 lei).
"Sunt mai mult estimări. S-ar putea să fie mai mulţi elevi care să merite burse, cum s-ar putea să fie mai puţini părinţi dispuşi să aducă adeverinţe de venit pentru 100 lei pe lună, cât ar putea primi copilul lor", a explicat pentru BIHOREANUL, directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.
Potrivit Hotărârii de Consiliu Local, "toate bursele se acordă începând cu semestrul II al anului curent elevilor aflaţi în clasele învăţământului gimnazial, liceal sau profesional de la cursurile cu frecvenţă".
Prin excepţie, bursele de ajutor social se acordă şi elevilor din ciclul primar, iar cele de ajutor social se vor acorda pentru întregul an, inclusiv în perioada vacanţelor.
Primele plăţi, la jumătatea lui mai...
Primele plăţi se vor face la jumătatea lunii mai. "Din punct de vedere al Primăriei, au fost stabilite toate etapele. În cea de-a doua parte a săptămânii viitoare s-ar putea face primele transferuri către şcoli, după aceea totul depinde de viteza cu care acestea vor analiza cererile depuse", a spus Florea.
În primă fază se vor plăti simulat bursele pe lunile februarie – aprilie, urmând ca ulterior plăţile să se facă lunar.
După cum BIHOREANUL a mai scris, bugetul central va acoperi 100 lei din fiecare bursă, diferenţa pentru bursele de merit urmând să fie acoperită de la bugetul local.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.