URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Martie 2015, 08:23

Pentru Oradea Mare: S-a lansat campania pentru unificarea Oradiei cu Sînmartinul

Pentru Oradea Mare: S-a lansat campania pentru unificarea Oradiei cu Sînmartinul ORADEA + SÎNMARTIN. Primele prisme din cadrul campaniei de informare cu privire la referendumul din 10 mai au fost montate vinerea trecută. Votanţii interesaţi de informaţii suplimentare au la dispoziţie şi site-ul www.referendumoradea.ro, special creat în acest scop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trăim vremuri istorice. Indiferent dacă demersul primarilor din Oradea şi Sînmartin de a uni cele două localităţi într-o capitală a apelor geotermale va avea sau nu succes, gheaţa a fost spartă.

Prima campanie de informare pentru fuzionarea a două localităţi din România postdecembristă a început la sfârşitul săptămânii trecute cu dezvelirea panourilor publicitare şi va continua în martie cu munca de lămurire de la om la om. "Pentru prima dată va fi o campanie decentă. Nu se va înjura nimeni la televizor. Vom încerca să le explicăm oamenilor pentru ce să se ducă să voteze", spune primarul Oradiei.

În unire stă puterea

Ideea fuzionării prin absorbţie a localităţilor Oradea şi Sînmartin a fost lansată de Ilie Bolojan în februarie, anul trecut. "Vrem să fim recunoscuţi drept capitala turismului balnear românesc", anunţa primarul, susţinut necondiţionat de omologul său din Sînmartin, Lucian Popuş. "În perioada 2014-2020, fondurile europene vor fi alocate prioritar marilor aglomerări urbane, aşa că avem nevoie de Oradea", întărea Popuş.

Iniţiatorii spun că unificarea ar avea efecte imediate. Populaţia municipiului ar creşte cu 10.363 de persoane, iar oraşul s-ar extinde cu 6.175 hectare. Peste noapte, Oradea ar depăşi Timişoara ca suprafaţă şi s-ar poziţiona în imediata vecinătate a Clujului. Or, un oraş mai mare e mai atractiv pentru investitori şi are un acces mai uşor la fondurile europene...

Avantaje în serie

Teoretic, localnicii nu ar avea nimic de pierdut. Potrivit strategiei de fuziune adoptate anul trecut de Consiliul Local Oradea, impozitele din Sînmartin vor rămâne nemodificate vreme de 10 ani, costurile preschimbării documentelor sătenilor vor fi suportate de municipiu, centrul de comună va avea în continuare Primărie, bugetul alocat lucrărilor va fi cel puţin la nivelul de acum, iar pensionarii vor avea asigurat transport gratuit în ambele localităţi.

Mai mult, Oradea va promova turismul în zonă şi îşi va asuma investiţii precum construcţia Aquaparcului Băile Felix - Băile 1 Mai, dezvoltarea unui pol de medicină balneară în jurul actualului spital de recuperare, extinderea infrastructurii de apă şi canalizare, modernizarea străzilor, construcţia de piste pentru biciclişti, reabilitarea pistelor de alergare şi multe altele.

Amânat pe primăvară

Programat să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, referendumul a fost amânat cu o jumătate de an pentru ca iniţiatorii să beneficieze de avantajele reducerii pragului de validare a acestuia. Legea 341/2013, aplicabilă din decembrie anul trecut, prevede că referendumul va fi valabil dacă la el participă 30% din cetăţenii cu drept de vot. La fel, rezultatul va fi validat dacă peste 25% dintre electori răspund cu "da", ceea ce înseamnă şanse mai mari pentru votarea unificării.

Organizatorii au ales data de 10 mai deoarece cade în prima duminică de după minivacanţa de Ziua Muncii, când, teoretic, alegătorii nu ar mai avea chef de excursii, este în apropierea Zilei Europei de 9 mai, ceea ce dă evenimentului un plus de greutate, iar pe o zi caldă de primăvară, probabilitatea ca localnicii să se deranjeze la vot e mai mare. Dar pentru ca asta să se şi întâmple, alegătorii trebuie să şi ştie pentru ce votează...

S-a lansat campania!

La sfârşitul săptămânii trecute Primăriile Oradea şi Sînmartin au lansat o campanie de informare asupra necesităţii fuziunii celor două localităţi. Bugetul alocat promovării se ridică la 400.000 lei, banii urmând să fie cheltuiţi pe prisme şi panouri publicitare amplasate în locurile aglomerate din oraş şi la intrările în satele aparţinătoare comunei, pe "îmbrăcarea" în mesaje unioniste a mijloacelor de transport în comun, calupuri de publicitate la radio şi televiziune, materiale difuzate prin presa scrisă şi pe internet.

"Am pus accent pe şansa unică pe care o avem de a schimba istoria. Urbanizarea comunei se va întâmpla oricum în anii următori, dar nu este totuna dacă va fi haotică sau, dimpotrivă, va genera beneficii pentru localnici", spune Mihai Pop, reprezentantul agenţiei Bizmart, care a conceput campania.

"În avantajul nostru"

Mesajele sunt gândite să răspundă temerilor omului de rând, altminteri reticent la nou. Panourile în roşu şi albastru, după culorile oraşului, iar apoi în violet, sugerând deopotrivă fuziunea de culori şi localităţi, prezintă cupluri de pensionari care vorbesc despre avantajul călătoriilor gratuite în Oradea şi Felix, o funcţionară din Sînmartin care promite că Primăria va rămâne în comună, un lotus termal, trimitere la reînflorirea staţiunii, şi imaginea campioanei mondiale la săritura în înălţime, Ligia Grozav, care vorbeşte despre amenajarea de baze sportive.

Personajele reale chiar cred în mesajul transmis. "Sunt orădeancă, m-am antrenat pe pista din Băile Felix, ideea construirii de noi baze sportive îmi pare OK şi le doresc tot binele locuitorilor celor două localităţi", spune campioana mondială. Pensionarii Florian şi Elena Moţoc susţin şi ei fuziunea, din alt punct de vedere. "S-a mai vorbit de ideea unirii oraşului cu localităţile din jur, dar nu ştiu de ce nu s-a pus în aplicare. Eu zic că oamenii să meargă să voteze, pentru că unirea se face în avantajul nostru. Vom putea călători gratuit în Felix, s-ar putea reface staţiunea şi oraşul ar atrage fonduri mai uşor", spune bătrânul.

Satele Oradiei

Atâta tot că nu toată lumea gândeşte la fel. Dacă în Oradea iniţiatorii referendumului vor trebui să stimuleze mobilizarea la vot, în Sînmartin vor trebui să se concentreze pe munca de lămurire. Locuitorii satelor Betfia, Cihei, Cordău, Haieu sau Rontău, care trăiesc încă din agricultură, se tem că statutul de orăşeni le va aduce impozite mai mari şi interdicţia de a mai creşte animale. Lucian Popuş, primarul de Sînmartin, nu îşi face însă emoţii: "Nu va fi greu să îi convingem. Oamenii vor vedea singuri avantajale fuziunii".

Mai pragmatic, omologul său orădean a şi găsit soluţia. "În afară de faptul că li se va îmbunătăţi treptat nivelul de trai, locuitorii satelor nu vor păţi absolut nimic. Centrul de comună se va transforma în cartier al oraşului, dar satele vor deveni aparţinătoare oraşului şi atât!", zice Bolojan. Exemple de oraşe cu cartiere-sate sunt destule în ţară, de la Aleşd (Peştiş, Tinăud), Petroşani şi Sighetul Marmaţiei la Avrig şi Lugoj. Iar asta nu ar trebui să fie un impediment. Pentru că, până la urmă, fiecare îşi asumă statutul pe care şi-l permite...


SPUNE DA!
49.360
de alegători cu drept de vot vor trebui să voteze "Da" pentru ca referendumul să fie valabil


NOI NU!
Referendum cu emoţii

În ciuda diminuării pragului de votanţi necesar pentru validarea referendumului, meciul nu e dinainte câştigat. "Băştinaşii" de Sânmartin şi "viniturile" din Oradea se tem că urbanizarea le va aduce biruri mai mari. La fel se întâmplă în celelalte comune limitrofe, ca Biharia, Paleu, Oşorhei, Nojorid, Sîntandrei şi Borş, unde aleşii locali au răspuns negativ invitaţiei lansate de primarul Ilie Bolojan de a se pronunţa dacă doresc o alipire la Oradea.

Iniţiatorii referendumului vor trebui să ţină piept şi partidelor care s-au pronunţat deja contra fuziunii. UDMR Bihor, abia cooptată la guvernarea locală, a lăsat să se înţeleagă că deşi nu se va opune, nici nu va susţine proiectul. În schimb, reprezentanţii PSD definesc unificarea ca pe o aventură. "Singurul avantaj al fuziunii e că Oradea va încasa mai mulţi bani la buget. În rest sunt doar dezavantaje. Orădenii din Podgoria, Ioşia sau Oncea se vor putea întreba, pe bună dreptate, când vor avea drumuri asfaltate dacă Primăria duce asfaltul în Haieu şi Rontău, iar locuitorii satelor se vor trezi că nu vor mai putea ţine animale. Că doar n-o să fim un municipiu cu cârduri de raţe pe drum...", spune Ioan Mang, liderul PSD Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
Primarul Bolojan si turismul "balnear" ..pe bicicleta
..." Oradea va promova turismul în zonă şi îşi va asuma investiţii",deci Primaria Oradea va investi intr-o zona moarta,ca sa arate lumii...ce ? Nuferii ?,care au murit,tot din ignoranta factorilor de decizie(primarie, ANPM,Garda de Mediu,ABA Crisuri),Baile ?,fara apa geotermala ? Pistele de biciclete,da; pistele de biciclete care nu sunt marcate cu indicatoare de avertizare la intersectiile cu un drum cu prioritate, Cedeaza trecerea sau Stop. Totul nu este decat o poleiala,o mascarada gandita pentru a gestiona cat mai multi bani,PUBLICI, bineanteles dupa bunul plac al edililor, acompaniati indeaproape de Consiliul Local(MASINA de VOT),fara a considera,mai apoi, necesar a-si motiva cheltuirea lor.
Postat 03 Martie 2015, 11:05 de platona
Hahaha
Dle Platona..idioti au fost,idioti vor fi!Exemplu.marius ro, dos ..si alti catzelusi care fac hamham la comanda!Dresati baietii nu-i asa????????
Postat 03 Martie 2015, 06:29 de grigore
????????
10Mai e ziua Regelui... !Sper ca cei care meerg la vot sa spuna NU!Verificati pe cei ce fura apa termala!Fara referendum,bani aruncati degeaba de Popusica si Ilie...!
Postat 03 Martie 2015, 06:26 de grigore
Trebuie sa rad
"un lotus termal , trimitere la reinflorirea statiunii " 3000 ani a rezistat lotusul termal ( a existat si un copac de lalele care a disparut ). Sub grija actualei conducere a orasului si comunei a reusit sa dispara acest unicat a europei .Forajele ilegale (pe care nu vreau sa identifice cei competenti)si folosirea apei termale in cartierul Nufarul si in mai multe puncte a orasului o sa rezulte secarea forajelor. Un lotus termal in chenar negru si un lac secat va simboliza viitorul (sau trecutul)comunei.Prima data locuitorii comunei ar trebuii intrebati daca vreau unirea. Este jalnic ca pentru votul pensionarilor platesc cu bilete de autobus.
Postat 03 Martie 2015, 01:45 de EmzePerix
NU
Inca nu m-am decis daca NU MA VOI DUCE la acest referundum(in speranta de a nu se realiza cvorumul)sau ma voi duce pentru a spune NU!). Am argumente pentru acest NU dar in primul rand, asa, de-al naibii, in contra lui Bolojan! Pur si simplu! PS Nu am inteles cum in urma fuziunii Sanmartin-ul va mai avea primarie dar poate s-o fi explicat pe undeva despre ce vorba si nu am sesizat eu!
Postat 03 Martie 2015, 01:09 de TDS
@platona
Eu nu cred ca tu realizezi faptul ca racordarea la reteaua de canalizare trebuie s-o faca proprietarul imobilului si nu primaria. Si referitor la spital, da, am auzit si eu ca au fost probleme. Si treaba asta tine mai mult de spital, nu de primarie (ca vad ca o tot pui in carca primariei). Si chiar si asa, tu asa te-ai gandit ca ar fi normal sa scoti din spital si sa negi sansa la tratament si la viata la mii de oameni doar pentru ca spitalul deversa apa poluata in parau. Serios. Mai citeste inca odata ce-am scris, si daca nu ti se pare nimic in neregula, ai o problema. Si revin la ce-am scris mai sus, racordarea la canalizarea orasului o face spitalul, NU primaria. Deci ce legatura are bolojan, inca e un mister pentru mine.
Postat 03 Martie 2015, 01:08 de marius_ro
ptr.curajosul anonim @marius_ro,posesor al unui spirit civic de exceptie !
Cetateni DOBITOCI sunt inca multi in Oradea ,dar asa ca tine mai putini.Dreptul la opinie sper ca il mai avem, atat cat ne vor permite pseudo-securisti de serviciu sau fosti acivisti de partid reactivati,ca tine,ai Sistemului Mafiot intretinut de clasa politica actuala. Din fericire, institutii precum DNA,Curtea de Conturi ,DIICOT au inceput sa-si faca treaba.Toate cele mentionate de mine sunt adevarate,ca-ti place sau nu si fac obiectul unor sesizari la cateva dintre intitutiile de control mentionate mai sus.Alfel, imi asum responsabilitatea acelor afirmate ,nu prin pseudonime gen @marius_ro.Pe strazile mentionate sunt imobile,chiar daca pare incredibil,nebransate la reteaua orasului.Ce sa mai povestim de Spitalul Clinic de Urgenta Oradea, unitate sanitara etalon a orasului care deverseaza apa uzata menajera direct in paraul Paris..Acest fapt a fost confirmat de comsia de control a Primului Ministru, care a si dispus retragerea autorizatiei de Mediu ptr. spital. Dar trecand la fapte,nu vorbe si postari fara noima pe tot felul de bloguri,am sesizat institutiile abilitate (europene sau romanesti)sa verifice si sa ia masurile necesare pentru a ne asigura un nivel de trai decent,onest,intr-un mediu curat, adecvat unei urbii in dezvoltare(asa cum poate vreti si VOI)in respectul cetateanului,care este perfect motivat sa cunoasca modul in care este cheltuit BANUL PUBLIC,atat de ravnit de edilul oradean.Oradea a devenit unul dintre cele mai poluate orase din tara,cu tot concursul primarului Bolojan,datorita incompetentei(celor din jurul sau),dispretului(fata de sanatatea oradeanului) si dezinteresului fata de poluarea mediului(proiecte de intubari parauri faruduloase in tandem cu ABA Crisuri).Asa dar,rabdare draga viteazule(anonim) @marius_ro, toate vor fi date in vileag,la timpul potrivit.Cine seamana vant culege furtuna.Vine FURTUNA !
Postat 02 Martie 2015, 23:37 de platona
@platona
Scurta completare: "dezvoltare prin demolare(centrul istoric)" nu vreau sa te jignesc, dar reflecta la afirmatia ta, si da-ti seama ce cretinitate ai scris, din nou. Si "Exproprieri fara just temei" ? Tu cum crezi ca se fac exproprierile ? Se plimba Bolojan pe strada si zice "vreau asta, asta si asta" ?
Postat 02 Martie 2015, 22:35 de marius_ro
@platona
@platona, nu vreau sa incep un flame cu tine, ca nu are rost, dar data viitoare cand mai faci afirmatii de genul "pseudo-parcuri cu arbori ornamentali de 500 euro/buc" documenteaza-te, nu te face de ras, pentru ca acei arbori la care faci tu referire au fost platiti si plantati de RCS&RDS. Si nu i-a pus la Bolojan in curte, i-a pus in parc, pentru cetateanul de rand. Primaria nu a avut nimic de-a face cu acel parc. Dar romanului prost nu ai ce sa-i oferi, ca-i oferi degeaba. Ma tot intreb de ce i-a mancat si pe aia in fund sa faca ceva... probabil au uitat ca traiesc in romania si aici nimeni un va aprecia ceva gratis. Si acuma ca m-am pornit, hai ca mai adresez 3 probleme pe care ni le-ai prezentat: Piste de biciclete vopsite peste actualele trotuare. Pai se poate ? Si eu ma asteptam sa mai construiasca un drum suspendat pentru biciclisti, sau sa exproprieze si sa demoleze niste blocuri, sa faca loc pistei de biciclete (sper ca realizezi ce cretinitate ai spus). Si referitor la CET... Voua nicicum nu va e bine. Daca se vrea investitie in CET pentru incalzirea cu gaz nu e bine, ca e scump. Daca se ramane pe carbune (care orice ai face polueaza) iar nu e bine. Pai cu ce * ai vrea ma sa ne incalzim ? cu panusi, cum o faci tu ? La faza cu canalizarea aberezi din nou, si sper ca stii si tu. Ca o casa nu e racordata la canalizare e una, dar sa afirmi ca nu exista canalizare pe strazile mentionate de tine e o mare tampenie. Eu sincer nu ma mir ca tara asta de * a ajuns unde este acum. Toti guvernantii isi baga **** in cetateni, fura in treaba lor si nu-i intereseaza de nevoile noastre. Pentru ce ? Oricum cetateanul dobitoc fiind nu va fi multumit. Asa ca din pacate ne meritam soarta.
Postat 02 Martie 2015, 22:29 de marius_ro
Sanmartin,hai cu noi,ca "o sa fie bine,o sa fie paine ..."
Resalizari????(nerealizari!!!!!)ale administratiei Bolojan in Oradea : Spital Clinic de Urgenta Oradea nebransat la reteaua de canalizare a orasului,cu deversare direct in paraul Paris al apei uzate menajere incarcata cu agenti patogeni de la toti pacientii(funtioneaza ilegal fara autorizatie de mediu),Cet-ul poluator al mediului oradean (functioneza ilegal),proiect initiat impreuna cu ABA Crisuri pe Axa5 POS Mediu( risc major de inundatii al paraului Paris - conceput fraudulos)cu accesare frauduloasa de fonduri europene(sesizare la Curtea de Conturi Europene Luxembourg,OLAF,Ministerium Fur Umwelt,Klima und Energiewirtschaft Baden-Wurttemberg,Exproprieri fara just temei,piste de biciclete vopsite pe trotuarele deja existente,dezinteres si dispret fata de opinia cetateanului oradean,taxe si impozite marite de HCL-ul masinii de vot aservita primarului,pseudo-parcuri cu arbori ornamentali de 500 euro/buc,dezvoltare prin demolare(centrul istoric),locuinte de pe str.dr.Louis Pasteur,Doja,Salvarii,Branului,zona Spitalului Judetean fara canalizare la retaeua orasului(zona 1 tarifara).... deci ,Sanmartin,te asteptam sa fim impreuna la aceste realizari ale Primariei Oradea,ale gospodarului nr.1,Ilie Bolojan.Vorba cantecului,o sa fie bine,o sa fie paine...
Postat 02 Martie 2015, 21:10 de platona
Mai DOS
hai spune-ne cum a pierdut Bolojan 400.000 Euro. Chiar sunt curios, iar dupa iti spun eu cum au pierdut "idolii" tai 175 de milioane de Euro, nu cu dobanda 1 % ci nerambursabili. Ca nu poti sa-l suporti pe Bolojan, e problema ta personala, insa de aici si pana la aberatiile pe care le debitezi pe forum... e cale lunga.
Postat 02 Martie 2015, 16:50 de User anonimizat
Re: marius_ro
Fie, te scuz !!! Uitasem că majoritatea celor care postează habar nu au despre "istoria mai recentă" a administraţiei publice locale ... sau cum a pierdut Bolojan peste 400.000.000 euro oferiţi de BEI cu dobândă de 1,1% anual în afara instrumentelor structurale deja cunoscute, pentru Oradea din intervalul strategic 2009 - 2020, urmare profesionalismului lui de edil amator şi îngrămădit, dar foarte consecvent şi determinat în acelaşi timp !!!
Postat 02 Martie 2015, 13:59 de WinDos
da,da...
@neajean: Păi dacă Instituția Arhitectului Șef este "puternică", fără arhitect șef în adevăratul sens al cuvântului, sigur a ieșit o restaurare...beton! Acum cârcotașii vor zice că restaurarea propriu zisă nu are mult de-a face cu Instituția Arhitectului Șef! Eu totuși i-aș contrazice!
Postat 02 Martie 2015, 13:14 de TDS
@marius_ro
Pasajul Vulturul negru. Lucrare "profesionista"...
Postat 02 Martie 2015, 12:24 de neajean
Minciuni
Minciuni in toata propaganda asta:Ce interes are primarul Popus care va pierde primaria in acest caz?Atata timp cat in Oradea sunt strazi neasfaltate si fara canalizare nu vor fi investitii la periferie.Impozitul va fi sigur marit chiar daca peste 10 ani cand multi pensionari nu vor putea plati.Ne scot ochii cu avantaje ipotetice si minore de parca ar face favoruri deosebite Sanmartinului a caror terenuri sunt vizate.
Postat 02 Martie 2015, 11:16 de Mircea2003
??
@neajean despre ce pasaj vorbest ? @WinDos scuza-ma ca-ti spun, dar vorbesti exact ca o baba beata. Cine a gandit si dezvoltat acest concept ? Tu ai o problema personala cu Bolojan din cate vad, si faci ce faci si tot in el te-mpiedici. Esti unul dintre fostii angajati la primarie pe care i-a expediat Bolojan pentru incompetenta cumva ? Si acum iti versi of-ul aici ?
Postat 02 Martie 2015, 11:12 de marius_ro
WinDos
A fost nevoie sa treaca aproape 7 ani, pentru ca niste alesi locali sa inteleaga in sfarsit ce trebuie facut de acum inainte. Asta dupa ce, pe toti cei care au gandit si dezvoltat acest concept, tot acesti alesi i-au dat afara din sistem, considerandu-i adversari ai intereselor comunitatii !!! Putem scrie pe panourile de promovare ... "Pierdut cam 7 ani cu Bolojan si cerem de acum iertare electoratului pacalit, ca marele oras turistic nu mai are nici macar apa geotermala" !!!
Postat 02 Martie 2015, 09:59 de WinDos
referendum
Care o sa fie ponderea votantilor?
Postat 02 Martie 2015, 09:33 de neajean
ce pacaleala
Adica faptul ca imi maresc impozitul mi-l prezinta ca un avantaj? Si doar in 10 ani pe cuvant de onoare? Pai peste 10 ani nu il platesc tot eu? Si sa ma lasati cu promovarea turismului de catre autoritati sau alte investitii. Ca am vazut in ultimii 25 de ani ce au facut. Se chinuie de 2ani sa faca un amarat de pasaj si eu sa ma astept ca o sa dezvolte Felixul? Cat de prosti ne cred astia? Incurajati initiativa privara si nu mai speriati investitorii cu comisioane si birocratie!!! Lasati centralizarea asta comunista.
Postat 02 Martie 2015, 09:26 de neajean
Interes meschin
Initiatorii acestui proiect stiu ei ce interese meschine ascund. Numai un prost poate crede ca aceasta asa-zisa unificare este in folosul locuitorilor comunelor limitrofe oradei. Nu il inteleg pe primarul din Sanmartin ce are de ascuns de vrea musai alianta cu Bolojan si unificare. Adevarul ca la cat e de capabil a atras multe fonduri pt. locuitorii localitatilor arondate primariei Sanmartin. Apropo dle Popus va merge bine pensiunea???
Postat 02 Martie 2015, 09:16 de camarad
FALS
Timiosara 2002- 317.660 locuitori, 2011-319.279. Deci nici vorba ca new Oradea sa fac pe plac new PNL si sa depaseasca Timisoara!
Postat 02 Martie 2015, 09:07 de TDS
mirare
Stimate Domn cum sa depaseasca populatia Timisoarei? Timisoara are peste 300.000 Oradea+Sanmartin = putin peste 200.000
Postat 02 Martie 2015, 08:40 de florin123
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON