URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Pază de import: Administratorul brăilean al CET-ului din Oradea a dat paza societăţii pe mâna unui afacerist din… Brăila

Pază de import: Administratorul brăilean al CET-ului din Oradea a dat paza societăţii pe mâna unui afacerist din… Brăila PE LIBER. Paznicii şi pompierii CET-ului au de ales între şomaj şi trecerea în privat. Firma SPP Vispo Brăila va prelua obiectivul imediat ce va avea toate avizele Poliţiei şi Pompierilor. "Eu nu rămân. Decât să vin la muncă şi să nu mă plătească, aşa cum fac la Brăila, mai bine îmi caut de lucru", spune un paznic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă săptămânile viitoare ar lua foc CET-ul, incendiul ar fi stins cu personal angajat în cealaltă parte a ţării.

Electrocentrale îşi angajează pompieri şi paznici tocmai din Brăila, oraşul de baştină al administratorului special Stănel Necula. "Nu puteam să exclud două firme înscrise la licitaţie doar pentru că sunt din Brăila", se scuză acesta.

Brăila x 2

Electrocentrale Oradea va fi păzită de hoţi şi de foc de o firmă cu sediul în Brăila. Întâmplător sau nu, exact oraşul din care primarul Ilie Bolojan l-a adus pe Stănel Necula să salveze CET-ul de la faliment. Serviciul de Pază şi Protecţie Vispo a câştigat licitaţia organizată în aprilie pentru externalizarea serviciilor de pază şi de intervenţie în caz de incendiu. Pe 7 mai firma a semnat contractul cu Electrocentrale, pentru un preţ de 634.000 lei pe an (cu 16% sub estimarea de 750.000 lei făcută de beneficiar şi mult sub actualele costuri ale CET).

Culmea, la licitaţia din 3 aprilie SPP Vispo a fost concurată de o altă firmă din Brăila, Diop Security, şi de asocierea a două firme aparţinând grupului Nei Bucureşti. Diop a fost descalificată pentru că a oferit numai servicii de pază, fără pompieri, iar bucureştenii au pierdut pentru că au cerut cu 51.500 lei mai mult.

"Le-am spus să nu vină"

Şef cu puteri depline peste CET, administratorul special Stănel Necula (foto), îşi declină orice responsabilitate cu privire la procedura de achiziţie. "Ideea externalizării serviciului de pază şi protecţie la foc îmi aparţine, dar atât. Nu am făcut parte din comisia de licitaţie şi din nicio etapă a procedurii de achiziţie".

Administratorul susţine că a hotărât licitarea serviciilor din motive de economie, după ce a primit oferte din piaţă cu 30% mai mici faţă de costurile actuale ale CET. "Pe lege, puteam face atribuirea directă a contractului, dar nu am vrut să apară discuţii". Mai mult, spune că le-a cerut firmelor brăilene să nu participe la licitaţie: "Mă ştiu personal cu administratorii ambelor firme. Le-am spus la telefon să nu depună oferte, pentru că anticipam ce discuţii vor apărea".

Fără orădeni

Paradoxal, dar în vreme ce nevoia de paznici a CET-ului era cunoscută la 700 kilometri, în Oradea, la doi paşi, informaţia nu a ajuns la nici una din cele peste 30 de firme de profil. "La ce bătaie este pe contracte, ar fi fost mult mai multe oferte, dar n-a ştiut nimeni de licitaţie", zice administratorul unei firme orădene.

De altfel, era şi greu să se afle. Procedura de achiziţie nu a fost anunţată nici în presa locală, nici pe site-ul Electrocentrale. "Am postat anunţul în SEAP. Pe site-ul propriu anunţăm doar achiziţiile cu o valoare mai mică decât cele pe care le urcăm în sistemul electronic", spune Călin Ungur (foto), directorul CET şi preşedintele comisiei de licitaţie.

Ungur pune absenţa firmelor bihorene pe seama faptului că, de fapt, acestea nu au pompieri. Şi, într-adevăr, reprezentanţii ISU Crişana spun că în Bihor nu există nicio firmă licenţiată să vândă servicii de acest fel. Dar - desigur, tot întâmplător - ideea de a licita cele două servicii la pachet îi aparţine tot lui Necula, care o justifică prin zvonul ce i-a ajuns la ureche, cum că din centrală s-ar fura motorină pe geamul cu gratii de la remiza pompierilor...

"Cusută cu aţă albă!"

Suspiciunile conducerii i-au enervat pe paznicii şi pompierii CET-ului. "Asta e cusută cu aţă albă! Vor să ne dea afară doar ca să aducă firma din Brăila!", acuză un paznic. Angajatul spune că furturile sunt un pretext, pentru că remiza pompierilor este supravegheată video. Oamenii sunt cu atât mai supăraţi cu cât în următoarele săptămâni pot fi şomeri. Motivul? Nici unul dintre cei 16 pompieri, şi tot atâţi paznici, nu vrea să se mute la privat.

"La CET, deşi lucrez pe salariul minim pe economie, cu sporul pentru turele de noapte, cu vechimea şi cu ceva bonuri de masă tot ajung la 1.100 lei", zice un angajat. Prin comparaţie, dacă un pompier câştiga înainte cam 8 lei pe oră, plus diferite sporuri, pe viitor va câştiga cam jumătate. "A fost deja un reprezentant al firmei să ne spună că nu ne dă mai mult de 6 lei pe oră, nu plăteşte suplimentar orele de noapte şi nu dă bonuri de masă. Abia dacă iei 600 lei pe lună", socoteşte bărbatul. Dacă îi iei şi pe ăia...

A "omorât" CET Brăila!

Conform presei brăilene, administratorul special Stănel Necula şi patronul Vispo, Tudorel Bratu (foto), s-au mai intersectat în 2013. Necula, numit de o lună director peste CET-ul din localitate, ajunsese în spital cu pusee de tensiune, încercând să salveze de la închidere CET-ul rămas fără bani şi fără clienţi.

Lovitura a venit tocmai de la SPP Vispo. Conform arhivelor Tribunalului Brăila, în ianuarie 2013 firma a cerut falimentul CET-ului pentru restanţe de 140.000 lei la un contract de pază finalizat în august 2012. Vispo a renunţat la proces în februarie dar, după brânciul primit, CET-ul şi-a rupt gâtul definitiv, lăsând furnizori şi salariaţi neplătiţi.

De altfel, spre spaima celor 32 de paznici şi pompieri de la CET care urmează să fie "privatizaţi" sau concediaţi, firma nu prea se omoară să îşi plătească oamenii. Mai mulţi angajaţi au dat-o în judecată deoarece nu le-a plătit integral sau chiar deloc salariile. Unii şi-au recuperat banii în instanţă, dar orădenii nu vor să păţească la fel. "N-au decât să mă dea afară, că la privat nu rămân. Dacă lucrez ca prostul şi nu îmi plăteşte taxele sau nu mă plăteşte deloc, ce fac? Merg la Brăila să îmi cer banii?", întreabă un pompier.

Condamnat pentru fraudă

Oamenii sunt cu atât mai reticenţi cu cât, potrivit presei brăilene, patronul SPP Vispo, Tudorel Bratu, are deja o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare. Bratu a fost dovedit de DNA Galaţi că şi-a însuşit 4.500 euro din banii pe care trebuia să îi plătească, printr-un proiect european, cu titlu de subvenţie, celor 28 de cursanţi pe care i-a pregătit în meseria de agent de pază.

Odată condamnat, Bratu a trecut pe linie moartă, iar firma a fost predată altui administrator. Totuşi, cel puţin judecând după plângerile foştilor angajaţi, continuă să fie o prezenţă constantă în firmă şi să îşi însuşească salariile pe care ar trebui să le plătească agenţilor. Poate tocmai pentru aceasta ar fi cel mai motivat să stopeze furturile de la CET Oradea. Că doar n-o să accepte concurenţa... 


"Dacă ar fi după mine, aş cere firmei să nu preia actualii paznici şi pompieri. Singura soluţie de stopare a furturilor este să rupem legătura dintre angajaţi şi personalul de pază"

Stănel Necula


SOLUŢIA EXTERNALIZĂRII
Singurul "succes", cu puşcăriaşii

Externalizarea unor servicii este o idee mai veche a administratorului special Stănel Necula. În principiu, operaţiunea permite CET să-şi reducă cheltuielile, pentru că scapă de obligaţia achitării unor bonusuri sau a dotării cu echipamente a angajaţilor.

Din păcate, până în prezent soluţia nu a fost validată de realitate. Anul trecut, Electrocentrale a încercat externalizarea serviciilor de manevră pe linia ferată, dar la licitaţie nu s-a prezentat nici măcar Unicom Transit, care aducea cărbunele din ţară. CET-ul a mai luat în calcul externalizarea serviciilor de contabilitate, dar a revenit asupra deciziei întrucât, după reducerea de personal, a ieşit mai ieftin lucrând cu propriii oameni.

Singura activitate în care a funcţionat cât de cât soluţia externalizării e descărcarea vagoanelor, contractată cu Penitenciarul. Pe lângă alte inconveniente precum dotarea precară a deţinuţilor, problema este însă că şi munca e după preţ. Cam cum se va întâmpla, probabil, şi în cazul externalizării serviciilor de pază şi stingere a incendiilor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
pinonel
Exista DNA la Oradea? N-am stiut, scuzele mele!
Postat 29 Mai 2015, 09:49 de ceta
@ceta
Sper ca nu dna-ului Oradea i-ai adresat intrebarile!
Postat 29 Mai 2015, 09:04 de pinonel
Ceva nu-i clar
Mai am o intrebare. Cum a castigat licitatia SPP Vispo pentru a presta servicii de paza si pompieri din moment ce inca nu are aviz pentru astfel de activitati, nici de la Politie, nici de la Pompieri? Nu e nimic in neregula cu licitatia asta? Cred ca in caietul de sarcini s-a pus aceasta conditie, adica sa aiba aceste avize. Daca nu s-a pus, sau s-a pus sub alta forma care sa poata fi eludata, e grav! Foarte grav! Miroase! Pute!
Postat 28 Mai 2015, 18:55 de ceta
AVIZ (de la) POMPIERI !
Pompierii sa-i testeze pe cei de la firma SPP Vispo Braila, inainte de a le da avizul, daca au habar si stiu sa intervina in caz de incendiu la transformatoarele de mare putere din CET (trafo 25 sau 50 MVA), sau la podurile de cabluri (de cabluri electrice, of course, nu de macara ca alea, de obicei, nu iau foc), sau la rezervoarele de pacura, sau la cele de carburanti, sau la instalatiile de gaz, sau la cele de hidrogen, sau... sau la multe altele de acest fel pe care le are CET-ul. Atentie! Activitatea de pompieri nu se face de catre amatori! Trebuie profesionalism! (Suna ca dracu "profesionalismul" asta, dar e-adevarat!). Paza se mai poate face si cu amatori, adica cu boactari, dar PSI-ul nu! Daca nu va place PSI, ca nu mai e la moda, ziceti-i ISU, dar numai cu schimbarea denumirii nu ati rezolvat problema. Numai cine a vazut arzand un trafo cu 20 de tone (adica peste 20.000 de litri) de ulei in el intelege despre ce vorbesc.
Postat 28 Mai 2015, 18:32 de ceta
De cand braila-i fruncea?
Am trei intrebari (sau nedumeriri) la care n-am niciun raspuns. Poate ne-o lamuri DNA-ul... 1. Cum se face ca doar la Braila s-a stiut de licitatie? Explicatia data de necula nu sta in picioare! De ce? Pentru ca nici firma din Braila nu are toate avizele; citez din articolul de fata: "Firma SPP Vispo Brăila va prelua obiectivul imediat ce va avea toate avizele Poliţiei şi Pompierilor." Deci, inca nu are avizele, nici de paza, nici (mai ales) de pompieri! Mai mult, aduc un infractor (doar ati spus ca a fost condamnat, cu suspendare, fara suspendare, nu mai conteaza!)tocmai din Braila ca sa pazeasca CET-ul din Oradea. Pai n-aveam noi infractorii nostri? De ce nu i-ati pus pe cei adusi de la Penitenciar (ca spuneti ca asta a fost cam singurul succes al lui necula)sa si pazeasca CET-ul, nu numai sa descarce carbune? 2. Sa explice dom' stanel cum se face ca cele 7 autocamioane TIR noi-noute pe care le avea CET-ul si care nu au fost folosite niciodata au ajuns sa fie inchiriate tot la o firma din Braila. Si asta dupa instalarea stanelului la conducerea CET-ului!!! 3.Sa explice dom' Primar, care l-a adus pe stanel, sa ne dumirim si noi, cum se face ca doi sau trei ani la rand deszapezirea la Braila a fost facuta, iarna de iarna, de SELINA din Oradea? Si asta pe vremea cand necula era viceprimar la Braila? (Informatie preluata din stirile PRO TV mai de din iarna). Nu vi se pare ca aceste "intamplari" se cam leaga? Si ca explicatiile date de stanel sunt pentru prostirea prostilor?
Postat 28 Mai 2015, 17:23 de ceta
Re: anticomunist
... eşti "cool" ca noaptea, nimic nu înţelegi !!! Poate te exprimi coerent şi ne destăinui de ce Bolojan l-a păstrat pe Gligor timp de 5 ani după, ... în timp ce toţi cei din vechea administraţie (să-i spunem Filip), erau daţi afară pentru că, vorba edilului tău preferat, "... nimic personal, doar că e rândul unei alte garnituri" ... !!! Aşa că, să fie clar pentru oricine trâmbiţează trăznăi, Bolojan Ilie Gavril este "groparul" CET !!! Nu spun cu intenţie ... e vorba doar de ignoranţă cât tot cărbunele Bihorului şi Gorjului la un loc !!!
Postat 28 Mai 2015, 16:59 de WinDos
Mai DOS
Ai mai castigat 50 de bani, printr-o postare fara logica si fara sens. CET-ul la inceputul anilor '90, era o unitate productiva cu angajati foarte bine pregatiti in meseria lor, cu o disciplina de productie si tehnologica aproape fara cusur. Insa nu poti pastra intr-o firma oamenii buni platindu-i cu salarii de mizerie. Decaderea CET-ului a inceput odata cu numirea incompetentului Dragos Gligor in functia de director si odata cu trecerea la primaria condusa de Filip. Restul e ... tacere!
Postat 28 Mai 2015, 10:01 de User anonimizat
niste tarani.. V-am ciuruit!
Lucrurile sunt foarte simple: Necula, nefiind oradean, il doare in cot de CET cu acceptul lui Bolojan, care la fel nefiind oradean, il doare in cot de angajatii oradeni si de clientii CET-ului. Acum ca reusim sa facem atatea taieri de costuri "cusute cu ata alba", o sa avem o gigacalorie mai iftina, mai bolo?
Postat 28 Mai 2015, 09:32 de User anonimizat
Inaptocraţia face căldura la Oradea !!!
Aceasta fiind definiţia pentru schimbarea politică românească cu "alţi ciobani, alţi câini, aceleaşi oi” ... doar să fie toţi nişte amatori liberali autentici sau mediocri socialişti neaoşi !!!
Postat 28 Mai 2015, 08:28 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON