URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 August 2017, 17:15

Patru care şi-o "căruţă". Consiliul Judeţean şi-a pus emblema pe o remorcă, la Carnavalul Florilor (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Străzile Oradiei au fost colorate, luni, de Carnavalul Florilor, sărbătorit printr-o paradă cu patru care alegorice şi sute de dansatori populari şi majorete din Oradea şi Debreţin.

Parada carelor a fost deschisă de unul realizat în comun de cele două oraşe, cu un înger şi un leu în prim plan. Cum n-a avut un car al său, Consiliul Judeţean Bihor, care s-a ocupat de asigurarea alaiului, n-a ratat ocazia de a se promova. A ales, însă, o metodă cam improvizată şi şi-a pus emblema, făcută tot din flori, pe un panou instalat apoi pe o remorcă ce a circulat prin oraş.

Parada florilor

Carnavalul Florilor, care ajunge din Debreţin în Oradea în fiecare an în cadrul proiectului Fereastră Deschisă spre Europa, a avut în această ediţie patru care alegorice.

Primul a fost unul realizat în comun de primăriile din Oradea şi Debreţin, având ca elemente un leu un înger, simbol al creştinătăţii celor două oraşe, un leu în semn de vitejie, o carte, pentru a sublinia cultura celor două urbi, respectiv Cetatea Oradea, importantă şi pentru maghiari, întrucât aici a fost îngropat Regele Ungariei, Ladislau. În faţă, carul a avut ataşat şi un cub din oglinzi care, privit de aproape, reflecta bastioanele Cetăţii, reproduse din flori la baza acestuia.

Cel de-al doilea car al paradei a fost unul tradiţional unguresc, cu coroana şi sceptrul Sfântului Ştefan, cel de-al treilea a reprezentat un mamut şi un elefant, aparţinând mallului Debrecen Forum, care în luna septembrie va găzdui o expoziţie tematică, iar cel de-al patrulea a înfăţişat o scenă cu un păstor şi mai multe oi, inspirată din scene biblice.

CJ, pe remorcă

Dacă primăriile din Oradea şi din Debreţin au asigurat organizarea paradei, de alai s-a ocupat Teatrul Szigligeti din subordinea Consiliului Judeţean Bihor. Şi anul acesta, la paradă au participat sute de majorete şi dansatori din Bihor şi din Hajdu-Bihar, care au făcut show pe tot traseul acesteia. De asemenea, carul cu coroana Sfântului Ştefan a fost precedat de doi husari pe cai.

Şi tradiţiile româneşti au fost prezente în alai, parada fiind deschisă de tinerii din Ansamblul Bihorul, adus de Primăria Oradea, prin Asociaţia de Promovare a Turismului în Oradea şi Regiune.

Un element neobişnuit în Carnavalul Florilor a fost un panou (foto) decorat cu emblemele Teatrului Szigligeti şi Consiliului Judeţean Bihor, realizate din flori. Aceasta a fost proptită pe remorca unei maşini care a transportat sistemele de sonorizare necesare trupelor de dans. Astfel, şefii de la Judeţ au vrut cu orice preţ să arate că şi eu au contribuit la manifestare.

Selfie cu carele

Parada a pornit la ora 14 de pe Bulevardul Decebal şi a ajuns în Piaţa Unirii în jurul orei 15. După o scurtă prezentare a celor patru care alegorice, făcută şi în limba română şi în limba maghiară, în centrul oraşului au oferit momente artistice Ansamblul Bihorul, precum şi celelalte trupe de dans tradiţional sau modern invitate la eveniment.

Şi anul acesta, Carnavalul Florilor a atras mii de curioşi, unii aşteptând alaiul pe traseu, iar alţii direct în Piaţa Unirii, unde s-au înghesuit să se pozeze lângă frumoasele care din flori. Acestea rămân în centrul Oradiei pentru a fi admirate până la ora 18.30.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pe cand isi angajeaza Pasztor din bani publici si un stilist sa arate bine freza in poze, pe langa fotograful propriu angajat din banii nostri?
Cu adevarat Consiliul Judetean sub actuala conducere este avid de inagine, dupa cum se tot subliniaza, in ciuda lipsei lor de proiecte.
Postat 21 August 2017, 18:08 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON