Patimile lui Vlăduţ

Când l-au numit la Sănătate a doua oară, Vlăduţ a fost asemenea unui ginerică intrat într-o familie mafiotă supraprotectivă cu tânăra mireasă, familie care deţine controlul total asupra vieţii tânărului cuplu, inclusiv asupra aspectelor intime dintre cei doi tineri însurăţei. Doar că în cazul acesta, Sănătatea nu e tinerică deloc, e mai degrabă o hoaşcă rămasă nemăritată până la adânci bătrâneţi, care a uitat vremurile în care era tânără şi frumoasă, şi căreia îi place acum doar să se lase mulsă pervers şi să consume tineri imberbi cu carnea rozulie şi fragedă.

Relaţia nu a funcţionat. E greu să rezişti într-o astfel de împreunare când seara, înainte de culcare, familia se adună în jurul patului matrimonial cu câte o lumânare în mână, iar tu nu ştii dacă au venit să-ţi ţină lumânarea, cum se zice în popor, sau dacă le-au aprins deja întru veşnica ta pomenire, în timp ce groapa îţi e săpată în spatele casei. Tânărul a fost naiv când a crezut că poate schimba o femeie în etate. Psihologii de cuplu spun că, atunci când vrei să îl schimbi pe celălalt, trebuie să începi prin a te schimba pe tine însuţi. Şi Vlăduţ şi-a dorit o schimbare, dar a obţinut-o doar pe a lui.

Dacă mai ţineţi minte legenda, atunci când zeii ne-au trimis cutia Pandorei, au pus în ea, mai la fund, şi speranţa, în cazul de faţă speranţa că un singur om, un ministru de exemplu, poate schimba un sistem. Dar într-o lume în care plusurile au devenit minusuri, înmulţirile au devenit împărţiri, iar apa îngheaţă la plus 25 de grade Celsius, un individ mânat de reguli învăţate din cărţi nu mai are nicio şansă de izbândă. De aceea nu mi-am făcut iluzii că prea-tânărul ministru al Sănătăţii ar putea rezista în funcţie vreme de un mandat întreg.

Masa critică la care a ajuns sistemul îi permite deja să funcţioneze autonom, fără pericolul de a fi deranjat de intervenţii din exterior. Sistemele sale de auto-protecţie au ajuns la performanţe remarcabile. Într-o organizaţie cu mii de membri care se cunosc de zeci de ani, cu relaţii împământenite devenite mai puternice decât legile, un ministru nu este decât un intrus, o simplă şaibă care poate fi scoasă oricând şi înlocuită cu alta, mai largă, care să nu gripeze şurubul-tată sau să înţepenească piuliţa-mamă.

Patimile lui Vlăduţ din cele 113 zile şi 113 de nopţi ne arată cât de puternic a devenit sistemul, cât de mică este toleranţa sa la schimbare şi cât de virulente îi sunt mecanismele imunitare. Ministerul Sănătăţii, Televiziunea Română, Taromul, Căile Ferate Române, Metrorexul, Hidroelectrica sunt doar câteva exemple în care Frankenstein-ii şi-au scăpat de sub control creaturile şi oricine se atinge de ele moare în chinuri. Intenţiile bune nu sunt suficiente pentru însănătoşire. Vlăduţ mai trebuie să crească şi să se transforme în Vlad. Şi mai trebuie să înţeleagă că românii au respect mai mare pentru numele Ţepeş decât pentru Voiculescu.