URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Aprilie 2021, 07:57

Parcări online: La Oradea se pregăteşte un sistem integrat de supraveghere a parcărilor

Parcări online: La Oradea se pregăteşte un sistem integrat de supraveghere a parcărilor PROBA DE FOC. Sistemul de monitorizare a parcării din strada Independenţei şi-a dovedit utilitatea la sfârşitul lunii martie, cu ocazia unui masiv protest anti-mască pornit din Piaţa Unirii. "Când mulţimea a trecut pe lângă parcare, nişte copii au apăsat alarma de incendiu. Dispecerul a verificat pe camere, a văzut ce s-a întâmplat şi a oprit alarma înainte să se sperie lumea sau să pornească pompierii", explică un angajat al Primăriei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcările din Oradea intră în online. Până săptămâna trecută a fost legată la reţea parcarea din strada Independenţei, peste vară vor fi racordate cele din curtea Primăriei şi strada Braşovului, iar din toamnă parkingul de la fostul stadion Voinţa.

"Sistemul integrat ne va ajuta să oferim o calitate mai bună a serviciilor. Orice problemă apare, fie că automatul de încasare se blochează ori că nu se ridică bariera, o rezolvi în timp real din dispecerat", spune primarul Florin Birta.

Parcări de milioane

Studiile arată că în 95% din timp o maşină, de fapt, staţionează. Indiferent că e parcată la domiciliu sau în oraş, ocupă un loc pentru care proprietarul plăteşte. Odată cu creşterea parcului auto, veniturile din parcări ale municipalităţii au urcat de la 9,9 milioane lei în 2016 la 19,3 milioane lei în 2019. Prima scădere a fost anul trecut, la 17,4 milioane lei, pe fondul restricţiilor impuse de pandemie, de la închiderea şcolilor la introducerea muncii de la domiciliu.

Trendul se menţine şi în 2021. "Dacă înainte aveam şi 400 abonamente pe lună în parcările supraetajate, acum abia avem 150. La fel au scăzut şi încasările din tichete", spune un angajat al Primăriei. Prăbuşirea veniturilor a sistat planurile fostului edil-şef Ilie Bolojan de a externaliza administrarea parcărilor unei firme de profil şi i-a dat succesorului ocazia să dezvolte sistemul în vederea revenirii post-pandemie.

Comanda la Primărie

Florin Birta, primar OradeaBIHOREANUL a aflat că, înainte de sfârşitul anului, parcările supraetajate din străzile Independenţei, Braşovului, Simion Bărnuţiu şi cea din curtea Primăriei, totalizând 1.200 locuri, vor fi conectate online la un sistem integrat de monitorizare. Potrivit primarului Florin Birta (foto), sistemul, gestionat printr-un dispecerat amenajat în Primărie, va scuti şoferii de nervi şi timp pierdut în cazul unor situaţii neprevăzute.

"Acum, dacă ai abonament în parcarea din Independenţei, se poate întâmpla să nu se ridice bariera pentru că sistemul nu reuşeşte să citească numărul de înmatriculare. Până mergi la portar, până verifică, până deschide, durează... Pe viitor, totul va fi supravegheat online. Suni la interfon, dispecerul vede problema, deschide şi pleci", spune Birta. Altfel spus, bătaia de cap se mută de la şofer la cei care încasează banii pe parcare.

Echipă de intervenţie

Pentru început, Direcţia Patrimoniu Imobiliar a investit circa 30.000 lei într-un server cu un soft dedicat la care este deja legată parcarea din strada Independenţei. Primăria urmează să achiziţioneze 6 monitoare pe care vor fi urmărite toate parcările, după modelul dispeceratului amenajat pentru Poliţia Municipiului.

 Lucian Popa, șeful Direcției Patrimoniu Primăria Oradea"Sistemul va gestiona terminalele de intrare şi ieşire cu barieră şi sistemul de recunoaştere a numerelor de înmatriculare, camerele de supraveghere, automatele de plată, videointerfoanele la care şoferii vor putea reclama orice problemă, pentru a fi rezolvată în timp real. Absolut tot", spune directorul Lucian Popa (foto).

"Dacă automatul se umple cu bani sau se blochează cu o bancnotă, transmite informaţia automat dispeceratului, iar o echipă tehnică poate ajunge în 10 minute la oricare dintre parcări", zice directorul. Dispeceratul şi echipa tehnică vor lucra non-stop, chiar dacă la fiecare parcare va rămâne în continuare un angajat cu atribuţii de pază.

Planuri de viitor

În prezent, cele 7.800 locuri de parcare din Oradea sunt urmărite de 12 angajaţi, după ce 5 s-au transferat ori pensionat, dar vor fi din nou 17, după concursuri programate săptămâna aceasta. "Sistemul integrat va permite nu doar optimizarea costurilor de personal, ci şi îmbunătăţirea serviciilor. Odată extins la nivelul întregului oraş, va furniza grafice cu gradul de ocupare a fiecărei parcări", spune Popa. Informaţia e importantă, căci, odată ce acesta ar trece de 80%, municipalitatea ar putea introduce taxe diferenţiate, mai mari, pentru a descuraja aglomerarea.

DPI are în plan investiţii masive. "Odată cu extinderea sistemului, vom înlocui parcometrele cu bon, pentru întreţinerea cărora lucrează trei oameni, cu unele pe bază de număr de înmatriculare, ca în cazul rovignetei. Astfel, vom reduce costurile cu reparaţiile şi riscul să apară discuţii dacă şoferul pierde tichetul", zice directorul.

Cum alt avantaj al sistemului e identificarea rapidă a zonelor cu diferenţe mari între numărul maşinilor parcate şi cel al încasărilor, una dintre măsuri ar putea fi alarmarea unui parcagiu aflat în apropiere. În cazul aceasta, intervenţia nu se va mai face online, ci cu chitanţierul, la faţa locului...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Orasul distopic oradea
Marele RESET vine pas cu pas si se vira in viata noastra sub diferite forme de supraveghere si control,aducatoare de noi locuri de munca si beneficii .Utopia parcarii gratuite in Oradea e tot mai indepartata...in schimb ni se prefigureaza o viata plina de angoase: sa nu-ti uiti masca,sa o tii si pe gura si pe nas,ai grija pe unde umbli,ai grija unde te uiti,la cine te uiti,ai grija ce si unde arunci,ai grija unde parchezi,ai citit toate indicatoarele pe o raza de 100m?Ai zarit o vesta galbena?...ai tresarit,esti in regula,ti s-a descarcat adrenalina din suprarenale? esti in pericol?esti in jungla,acum 1 milion de ani? Nu,esti in Oradea Mare...
Postat 15 Aprilie 2021, 12:21 de excalibur
Nu se va întâmpla.
FaBULA, exproprierile sunt considerate necesitate, justificată sau nu, vor fi mereu în mâna statului. Parcările au în esență un aspect ce nimeni nu îl pomenește. În lumea bună, civilizată, vine un operator privat (APCOA, CONTI, etc...) face un studiu, cumpără terenul și comisionează lucrarea, la final încasează. La noi primăria face studiu, comisionează lucrarea, la final încasează. Aici sunt niște aspecte: Face studiu? Nu temeinic, devreme ce Independenței a costat atât de mult per loc încât nu se va amortiza niciodată, trebuia împăcată Digi proprietară pe o porțiune de teren și vedem puțin mai jos cine. Comisionează lucrarea? Da, în condițiile în care doar o firmă se califică mai mereu, de exemplu Construcții Bihor. Uite cum face un băiat deștept bani cu statul, întâmplător un deputat liberal. Paradoxul este că, clujenii ce lucrau pe Independenței au fost îndepărtați când au cerut mai mulți bani datorită complexității lucrărilor, însă banii ăștia nu au fost mulți pentru al “nostru”, așa a durat lucrarea o veșnicie și a costat enorm. Paradoxal din nou, clujenii ăia au fost buni la parcarea de pe Brașovului, comisionată de un privat, firma de imobiliare ce gestionează magazinul, pe bani publici! Întortocheate sunt căile administrației locale pentru cine vrea să vadă. Bref, Construcții a făcut trei parcări, Schubert, Independenței, Brașovului, bravo lor, cei câțiva ce au avut grijă ca asta să se întâmple. Rentabilitate nu, profit da, desigur nu pentru oraș. Era să uit, hai că a intrat și Erbașu pe piață, suspectez că Construcții nu s-a mai băgat unde își prinde urechile, încă o lucrare complexă. Despre calitatea lucrărilor mai vorbim în următorii ani.
Postat 15 Aprilie 2021, 11:39 de User anonimizat
@Originals: Liberalizarea, maica concurenței
Când se vor liberaliza și exproprierile abia atunci putem vorbi de concurență loială cu statul. Aș fi curios cum se vede din partea cealaltă acțiunea asta. Cum ar fi să vină o firmă privată și să exproprieze primaria ? Sau cel puțin să exproprieze proprietățile edililor. Pana atunci liberalizarea parcărilor nu e decât motivul pentru care niște băieți deștepți vor să facă mai mulți bani.
Postat 15 Aprilie 2021, 10:55 de User anonimizat
Când terminați cu defecțiunile pe la PMO și sistemulva funcționa bine, să ne anunțați și pe noi.
Nerecunoașterea idendificării la bariere spre exemplu, ține de lipsa de profesionalism a angajaților. Și de echipamentele instalate la plezneală. Dacă bariera nu se ridică în fața mașinii, chiar credeți că o să se miște la comanda online de pe calculatorul dintr-un birou? Vai vouă, caraghioșilor. La muncă le teren cu angajații, că pentru 4 parcări monitorizate nu e nevoie de ținut 17 funcționari în fața unor monitoare. Iată pe ce se duc banii din parcări. Pentru traiul unui grup lărgit de leneși liberali, care în mod cert se vor odihni la serviciu.
Postat 15 Aprilie 2021, 10:33 de KP
Articol subiectiv.
Era interesant un studiu cu gradul de ocupabilitate a acestor parcări, cele ce pot fi monitorizate, de pe Independenței sau Schubert. Asta ar explica dezinteresul marilor operatori europeni ce au refuzat implicarea. Nu neapărat au refuzat ci au făcut o ofertă ce nu convenea primăriei. Primărie aflată într-un conflict de interese devreme ce finanțează și administrează parcările, exclude concurența. Nu pun parcarea de pe Brașovului care e făcută din bani publici pentru un privat, firma ce gestionează magazinul alăturat. Abia asta-i grijă pentru cetățean, cu ghilimelele de rigoare.
Postat 15 Aprilie 2021, 09:15 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON