Oul, domnița și clientul

Oul era proaspăt şi bun, făcut de o găină de la ţară, hrănită sănătos, de abia aşteptam să merg să-l cumpăr şi să-l sacrific în tigaie. Domniţa era, de fapt, o tânără şi simpatică doamnă, tot de la ţară, care recolta oul din cuibarul de acasă şi mi-l aducea într-o piaţă din Oradea. Clientul eram, normal, eu, cel pasionat de alimente bio, care lăsa o dată pe săptămână nişte bani frumoşi în portmoneul domniţei.

De câte ori o vizitam cu afaceri îmi dădea să gust din brânzeturile proaspete, "de azi dimineaţă". Greu mă puteam hotărî între ele, ambele la fel de bune. Apoi îmi punea într-o pungă raţia de 10 ouă şi mă întreba dacă nu doresc şi altceva - un cârnaţ, nişte şuncă, slănină... Toate producţie proprie. Nu o dată mi-am depăşit bugetul din pricina ispitelor. Şi acum să vă povestesc de ce vorbesc la trecut despre statutul meu de client.

Pe la sfârşitul verii trecute a izbucnit scandalul ouălor contaminate cu insecticidul Fipronil, foarte periculos pentru sănătate. La câteva săptămâni, piaţa ouălor fiscalizate din România a reacţionat, iar preţul în magazine s-a dublat. Dar eu nu îmi făceam griji, mă simţeam oarecum protejat. Ştiam că mica noastră complicitate săptămânală - eu îţi dau bani, tu nu-mi dai bon - mă va pune la adăpost mult şi bine de majorările de preţ şi nu mă va arunca între rafturile magazinelor diabolice care vor să mă ucidă cu e-urile şi aditivii lor.

Apoi a mai ieşit la rampă şi Vosganian cu "oul nefiscalizat" care păgubeşte bugetul cu 50 de bani la fiecare bucată. M-am înfuriat, dar mi-am şi râs în barbă estimând ce găuri o să le mai dau, mama lor de pungaşi! Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. La câteva zile după ce s-au scumpit ouăle în magazine, domniţa cea frumoasă din piaţă a dublat şi ea preţul celor aduse de acasă. În mod miraculos, scandalul Fipronil crescuse preţul ierbii din ogradă şi al porumbului din pod, mărise tarifele pentru coafura galinaceelor şi scumpise gigacaloria ce le încălzea coteţul.

Am încercat să obţin un discount apelând la "anii de când ne ştim", la "miile de ouă pe care le-am cumpărat până acum" şi la "sutele de lei pe care i-am cheltuit aici", lucruri care în târg, spre deosebire de magazine, au contat întotdeauna. Nimic! Economia de piaţă era noua biblie a domniţei, chiar dacă o aplica doar la preţuri, nu şi la hârţogării inutile, ca bonurile de casă. De atunci cumpăr ouă de la hipermarket. Le iau la acelaşi preţ, dar măcar ştiu că bugetul e mai bogat cu 50 de bani la fiecare ou cumpărat.

Textul acesta nu este o reclamaţie, o sesizare sau o pâră publică. Este doar despre dezamăgirea unui om care până mai ieri credea în onestitatea şi curăţenia morală a ţăranului român înfăşurat în portul tradiţional. Dar, cu fiecare placă de gresie lipită în bătătură şi cu fiecare termopan pus la fereastră, ţăranul român se infestează tot mai tare cu virusul economiei de piaţă, banul. Iar când acesta devine mai important decât omenia, nimic nu îl mai deosebeşte pe omul de la ţară de şacalul de la oraş.