URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
16 Martie 2020, 16:23

Dezinfecție în tramvaie și autobuze: OTL a pus în funcțiune una dintre cele mai moderne stații de spălat autobuze din țară (FOTO / VIDEO)

OTL dezinfectează la capăt de line toate tramvaiele şi autobuzele pentru a asigura protecţia călătorilor în contextul epidemiei de coronavirus.

Potrivit unui comunicat al societăţii de transport, "tramvaiele sunt dezinfectate cu atomizor cu motor la staţia cap linie Nufãrul, iar autobuzele, la capetele de linii, cu echipamente de stropit portabile".

În plus, toţi vatmanii şi şoferii OTL au fost dotaţi cu pulverizatoare de soluţii dezinfectante, mănuşi şi măști de protecţie.

"Rugãm publicul cãlãtor sã înţeleagã situaţia existentã şi sã ne sprijine prin acţiunile lor în efortul comun de prevenire a îmbolnãvirii utilizatorilor transportului public şi a angajaţilor OTL cu coronavirus", se mai menţionează în comunicat.

În plus, începând de luni societatea de transport local a pus în funcţiune una dintre cele mai modern staţii de spălat autobuze din ţară, în care a investit 140.000 lei.

"Toate autobuzele sunt spălate atât interior, cât şi exterior. În compoziţia soluţiei folosită la spălare se introduce de la soluţie de săpun la dezifenctaţi şi ceară, se spală inclusiv dedesubtul autobuzului şi jantele, iar la finalul procesului de spălare are loc un ciclu de uscare", a declarat directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic.

Noua staţie achiziţionată de societatea de transport local poate spăla un autobuz în 8 minute.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
PCR transpartinic. Ep.: Covit-19 vs Curăţire şi dezinfecţie cu abur
I. "Rugăm publicul cãlãtor sã înţeleagã situaţia existentã şi sã ne sprijine prin acţiunile lor în efortul comun de prevenire a îmbolnãvirii utilizatorilor transportului public şi a angajaţilor OTL cu coronavirus", se mai menţionează în comunicat. 1. O altă metodă eficientă, NEPOLUANTĂ și ECONOMICĂ, pentru curățarea și dezinfecția scaunelor și suprafețelor din mijloacele de transport în comun OTL, o constituie utilizarea de aparate de curățat cu abur. Câteva exemple: aparatele Kärcher, model: SG 4/4; SGV 8/5; SC1 (Yellow)*EU. Evident, cu condiția ca să fie utilizate/întreținute conform, de personal bine instruit (şi motivat). P.S. Comentariu demn și de atenția: Primarului general al Capitalei; șefilor de la CFR călători/Metrorex. Şi nu numai.
Postat 17 Martie 2020, 05:52 de stefan
PCR transpartinic. Ep.: Covid-19 vs UV-C - rectificare
"Evident, cu condiția ca să fie utilizate/manipulate/montate conform."
Postat 16 Martie 2020, 19:40 de stefan
PCR transpartinic. Ep.: Covid-19 vs UV-C
I. ”"Toate autobuzele sunt spălate atât interior, cât şi exterior. În compoziţia soluţiei folosită la spălare se introduce de la soluţie de săpun la dezifenctaţi şi ceară, se spală inclusiv dedesubtul autobuzului şi jantele, iar la finalul procesului de spălare are loc un ciclu de uscare", a declarat directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic.” 1. O metodă eficientă, NEPOLUANTĂ și ECONOMICĂ, pentru dezinfecția (și dezinsecția) aerului și a suprafețelor din mijloacele de transport în comun, o constituie utilizarea de aparate mobile/lămpi (mobile/fixe) cu flux concentrat de radiație UV-C (lungime de undă ~100÷280nm). Evident, cu condiția ca să nu fie utilizate/manipulate/montate conform.
Postat 16 Martie 2020, 19:38 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON