URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Martie 2020, 07:59

Orlando contra Bolojan: Primăria Oradea a "înflorit" Cadastrul Verde, ca să pară că oraşul respectă normele UE în materie de parcuri

Orlando contra Bolojan: Primăria Oradea a 'înflorit' Cadastrul Verde, ca să pară că oraşul respectă normele UE în materie de parcuri CINE LE "ÎNFLOREŞTE"? Din sfetnic al primarului Ilie Bolojan (medalion dreapta), ecologistul Orlando Balaş (medalion stânga) a devenit unul dintre cei mai vocali contestatari ai acestuia. Luna trecută, a şi iniţiat un protest împotriva administraţiei liberale, pe care o critică pentru politica de "chelire" a spaţiilor verzi şi de "umflare" a evidenţelor acestora
Orlando contra Bolojan: Primăria Oradea a 'înflorit' Cadastrul Verde, ca să pară că oraşul respectă normele UE în materie de parcuri INTERZIS! Întinse pe o suprafaţă de peste 100 hectare, serele de pe Calea Borşului au fost demontate şi vândute la fier vechi în 2004 după o licitaţie fraudată. Devenite între timp o zonă părăginită, serele figurează pe harta verde a Oradiei, întocmită în 2010, odată cu realizarea cadastrului verde, şi reconfirmată în 2016, când s-a făcut Planul Urbanistic General al oraşului
Orlando contra Bolojan: Primăria Oradea a 'înflorit' Cadastrul Verde, ca să pară că oraşul respectă normele UE în materie de parcuri FĂRĂ NUMĂR. În urmă cu două săptămâni, ecologistul Orlando Balaş (foto) a iniţiat un protest împotriva tăierilor de copaci din Oradea, acuzând administraţia Bolojan că a pus la pământ 20.000 de arbori. În replică, Primăria a comunicat că a tăiat mai puţin de 8.000 copaci din cei 124.000 pe care oraşul îi avea în 2010, când s-a făcut cadastrul verde. "O minciună! Oradea n-a avut atâţia copaci, pentru că ei au numărat laolaltă şi tufele de trandafir sau de hibiscus, care sunt flori, nu arbori", acuză Balaş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din 2008, de când conduce Oradea, una dintre acuzele care i s-au adus frecvent primarului Ilie Bolojan este că iubeşte betonul şi că, de dragul lui, distruge spaţii verzi şi taie copaci. De fiecare dată, edilul a replicat că "strică" doar arborii care stau în calea investiţiilor necesare şi că, oricum, Oradea respectă normele europene privind suprafaţa verde pe cap de locuitor.

Fost colaborator al primarului, ecologistul Orlando Balaş susţine însă că oraşul e departe de a îndeplini aceste standarde, ba chiar că Primăria a "cosmetizat" cadastrul verde al urbei, pentru a crea aparenţa că are de unde "tăia". "Că au umflat aceste suprafeţe, ca să nu atragă sancţiuni din partea Uniunii Europene, pot înţelege. Dar că persistă să se laude cu ele, nu", zice Balaş.

Propagandă verde

În urmă cu două săptămâni, fostul consilier pe probleme de mediu al primarului Ilie Bolojan în primul an de mandat a organizat un protest în centrul municipiului, nemulţumit de tăierile de arbori. Profesor de germană, dar specializat şi în peisagistică, Orlando Balaş, de altfel unul dintre cei mai vocali ecologişti locali, a acuzat că între anii 2008 şi 2020 din Oradea au dispărut 20.000 de arbori maturi, un masacru care contribuie la poluarea atmosferei.

Sesizând potenţialul de imagine, lui şi altor ecologişti li s-au alăturat la protest mai mulţi membri din organizaţiile judeţene ale USR şi PSD. Un motiv numai bun ca Primăria să acuze, printr-un comunicat trimis două zile mai târziu, că acţiunea a avut un "caracter electoral", dar şi că informaţiile vehiculate de protestatari sunt false şi tendenţioase.

Municipalitatea a arătat că, de fapt, în cei 12 ani s-au tăiat justificat în oraş 7.915 arbori şi că Oradea are o suprafaţă verde de 534 hectare, cu 24 ha mai mult decât în 2009, când oraşul număra 510 ha de spaţii verzi. La o populaţie de 221.861 persoane, conform celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, ar însemna că unui orădean îi revin 24 metri pătraţi de spaţiu verde, adică aproape de standardul UE, de 26 mp / locuitor.

Primăria a avut aceeaşi reacţie vehementă de fiecare dată când ecologiştii au acuzat că oraşul nu îşi protejează zonele verzi. Balaş acuză, însă, că datele fluturate de municipalitate sunt mincinoase! "Aflată într-o permanentă campanie electorală, Primăria emite periodic comunicate în care este prezentată o situaţie nereală a spaţiilor verzi din municipiu. Aceste falsuri propagandistice trebuie corectate", spune ecologistul pentru BIHOREANUL

Verde din pix

Prima minciună pe care Balaş vrea să o demonteze este cea privind suprafaţa verde a Oradiei. Invocând cadastrul verde făcut de firma Geodis în 2011, Primăria pretinde că oraşul avea la acea vreme 510 hectare de spaţii verzi amenajate, suprafaţă care între timp a crescut. În realitate, zice ecologistul, Oradea nu a avut niciodată o suprafaţă verde atât de mare!

"Când s-a făcut cadastrul verde, cineva şi-o fi dat seama că Oradea nu va îndeplini normele europene. Aşa că au crescut suprafeţele verzi din pix", zice Balaş. Deşi însuşi directorul firmei Geodis, Dumitru Constantinescu, declara presei că suprafaţa verde a oraşului era de 461 ha, cu tot cu terenurile degradate care ar putea fi transformate în parcuri, în Hotărârea Consiliul Local 511/2011, care a aprobat cadastrul, suprafaţa a "sporit" la 663 ha, din care 510 ha spaţiu verde amenajat, 66 ha terenuri degradate care pot fi transformate în parcuri şi 87 ha de cimitire.

Explicaţia, spune Balaş, este că între cele 510 ha, Primăria şi Geodis au inclus terenuri care nu-şi aveau locul. "Au măsurat şi 100 de hectare de la fostele sere ale Oradiei, de pe Calea Borşului, unde şi atunci era doar un câmp de buruieni, la fel ca acum. De asemenea, au inventariat fosta pepinieră a oraşului, de lângă cimitir, care nici ea nu mai exista", zice ecologistul. Legea 24/2007, privind regimul spaţiilor verzi, prevede că serele şi pepinierele pot fi considerate spaţii verzi, cu condiţia să fie funcţionale. Or, la Oradea erau de mult nişte ruine...

Iarbă şi atât 

Balaş susţine că s-a convins de fals văzând cu ochii lui cadastrul verde. Această bază de date n-a fost făcută publică pe site-ul Primăriei, pentru ca orădenii să poată vedea unde sunt zonele verzi inventariate. În schimb, ecologistul a studiat-o atent în 2013, când firma clujeană Planwerk, care a făcut, tot la comanda Primăriei, Planul Urbanistic General, l-a angajat, alături de alţi specialişti, ca să facă o analiză de mediu necesară pentru elaborarea planului. "Eu m-am ocupat de partea de studiu al arborilor şi pentru asta am primit acces la cadastrul verde", explică Balaş.

Aşa a depistat că fostele sere şi fosta pepinieră figurează ca zone verzi, dar şi alte hibe. "Sunt inventariate ca spaţii verzi suprafeţe fără niciun arbore, doar cu puţin pământ şi câteva fire de iarbă", zice el. În această situaţie ar fi un scuar din intersecţia străzii Seleuşului cu Calea Clujului (foto) şi unul din intersecţia străzilor Oneştilor cu Meşteşugarilor, care nici în 2011, nici acum, nu au arbori. "Că au umflat aceste suprafeţe ca să nu atragă sancţiuni din partea Uniunii Europene, pot înţelege. Dar că persistă să se laude cu ele, nu", zice Balaş. 

Arbori vs. tufe

Fostul consilier al primarului Bolojan arată că inventarul arborilor din oraş, parte din cadastrul verde, este "cosmetizat". "În HCL 511/2011 se spune că ar fi fost inventariaţi 124.914 arbori, în timp ce în studiul Geodis apare numărul 124.094, o diferenţă pe care nimeni n-a explicat-o. Cert este că acest număr din HCL apare în toate comunicările oficiale ale Primăriei, ca argument al unei arborizări suficiente, care să nu motiveze îngrijorarea privind tăierea câtorva mii de arbori în anii care au urmat. Dar este departe de realitate", spune Balaş. 

De fapt, suma de 124.914 cuprinde nu doar arborii, ci şi arbuştii. "S-au numărat şi trandafirii şi tufele de hibiscus (n.r. specie de flori), dar şi puieţii de brad de sub un metru", susţine ecologistul. Diferenţa între arbori şi arbuşti este esenţială pentru mediu, pentru că în timp ce un arbore matur filtrează într-o zi aproximativ 36.000 metri cubi de aer, un arbust n-are nici pe departe aceeaşi "forţă". 

Ecologistul susţine că, selectând în cadastrul verde doar arborii cu o înălţime de 7 metri sau mai mare, a aflat că municipiul avea, în 2011, doar 36.000 copaci care îndeplinesc acest criteriu. Adică de trei ori mai puţini decât pretinde Primăria! 

În fine, Balaş mai arată şi că Primăria a încălcat Legea 24/2007 prin faptul că n-a actualizat cadastrul verde. "Legea spune clar că se modifică, dacă e cazul, iar în Oradea era. Nu doar că s-au tăiat copaci, dar de exemplu zona verde contabilizată pe malul stâng al Crişului Repede, lângă Primărie, între timp a fost acoperită de beton", zice el. 

Şi mai puţin!

Culmea este că minciunile demascate de Balaş sunt confirmate şi de alte acte ale Primăriei! În 2016, Consiliul Local a votat PUG-ul oraşului, care conţine şi un raport de mediu, altul decât cel la care a lucrat Balaş, făcut de firma orădeană Acormed, patronată de Olimpia Mintaş, soţia omului de afaceri Ioan Mintaş. În acest document, se arată că spaţiile verzi din Oradea se întind pe doar 302 ha, "o valoare cu mult redusă faţă de minimul recomandat la nivelul Uniunii Europene". 

"Primăria a recepţionat aceste documente şi a plătit firma Planwerk. Dacă ar fi considerat că rapoartele sunt eronate, bănuiesc că nu le-ar fi achitat", zice Balaş, insistând să precizeze că el nu a colaborat la acest document. Mai mult, aceeaşi firmă Planwerk continuă să lucreze cu Primăria, cel mai recent realizând planul urbanistic zonal pentru centrul istoric. Semn că face treabă bună...

BIHOREANUL a vrut să afle şi poziţia primarului Bolojan despre acuzele fostului său colaborator, dar fără succes. "Nu doresc să comentez", a fost singura declaraţie a edilului.

În schimb, viceprimarul Florin Birta a promis că va verifica aspectele semnalate. "Îmi pare rău că un fost coleg lansează afirmaţii de acest gen, care probabil sunt minciuni. Dar le voi verifica pe toate şi voi reveni cu un răspuns", a declarat Birta. 

Culmea este că, între timp, BIHOREANUL a aflat că Primăria a angajat, discret, o asociere de firme din Târgovişte, ca să-i facă un nou cadastru verde. Contractul a fost semnat la finalul lunii ianuarie, pentru 676.000 lei, fără ca municipalitatea să anunţe achiziţia. Rămâne de văzut cât de verde se va dovedi Oradea acum...


PE LÂNGĂ LEGE
Coridoare semi-verzi

La jumătatea lunii februarie, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Florin Birta a declarat că "a venit rândul să discutăm despre Oradea verde", anunţând cinci proiecte pe fonduri europene, prin care 12 hectare de terenuri degradate vor fi transformte în aşa-numite coridoare verzi. Este vorba de parcuri amenajate pe străzile Barcăului, Soarelui, Veteranilor, Ion Bogdan şi Grigorescu.

Orlando Balaş susţine că nici aceste proiecte nu sunt "cuşere". "Pe strada Ion Bogdan, unde în prezent este un spaţiu inaccesibil publicului, dar bine arborizat, lângă sediul ABA Crişuri, va fi amenajat un spaţiu verde de 15.000 mp. Statisticile Primăriei vor adăuga 15.000 mp la suprafaţa de spaţii verzi, deşi de fapt doar 6.500 mp vor fi înierbaţi şi arborizaţi, iar restul vor fi ocupaţi de alei şi alte construcţii", spune ecologistul. Asta în timp ce Legea 24/2007 prevede că într-un parc aleile, mobilierul, amenajările pentru sport, joc şi odihnă, grupurile sanitare şi alte facilităţi pot ocupa maximum 10% din suprafaţă. 

La cererea BIHOREANULUI, viceprimarul Florin Birta a precizat că, de fapt, suprafaţa verde va fi de 10.714 mp, nu 6.500 mp, cât prevedea proiectul iniţial, dar a refuzat să admită că nici aşa nu se respectă procentul de 10%. "Nu se aplică acest articol din lege, pentru că acolo nu este în prezent un parc, ci un teren viran. Dacă documentaţia nu era în regulă, nu am fi primit fonduri europene", a declarat viceprimarul.


PE LÂNGĂ REGULAMENT
Primăria taie, dar nu plantează destul

La începutul acestui an, BIHOREANUL a arătat că Primăria nu doar taie copaci din oraş fără a consulta comisia pentru avizarea doborârilor de arbori, dar nici nu îşi respectă propriile legi. Un regulament votat de Consiliul Local în 2015 stabileşte că pentru fiecare arbore matur doborât în oraş trebuie plantaţi alţi cinci, prevedere care însă nu se respectă.

Mai mult, anul trecut, Primăria a tăiat mai mult decât a plantat, doborând 779 arbori şi sădind doar 665. Confruntat cu această realitate, viceprimarul Florin Birta a găsit rapid soluţia: "Vom modifica regulamentul, ca să nu mai avem discuţii la fiecare conferinţă de presă".


UPDATE
Bolojan acuză „frustrări”, dar nu răspunde la problemă

În conferinţa de presă susţinută luni, la Primărie, Ilie Bolojan a fost întrebat de BIHOREANUL cum explică discrepanţele semnalate de fostul său consilier, dar degeaba. În loc să lămurească dacă ceea ce a reclamat Orlando Balaş este sau nu adevărat, Bolojan l-a acuzat pe aceasta că este... frustrat.

„Nu știu. Înțeleg că nu a fost votat de un partid. Cred că are o problemă de frustrare”, a declarat Bolojan, cu referire la USR, partid din care Balaş a făcut parte.

Edilul a recunoscut că nu ştie dacă cele semnalate sunt reale, dar a promis că se va documenta. Bolojan a spus că până la finalul acestei săptămâni va avea o poziţie, „dacă sunt probleme”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Neutryno
Am stiut dintotdeauna ca esti printre admiratorii mei secreti.Cu familia,ce sa zic,am rude care mi-au facut programare la psiholog.Noroc ka n-am bani.In plus,am si dilema ca nu deosebesc neurologul de psiholog sau psihiatru.Nu-mi permit de 3x taxa,pina la un diagnostic corect.Sa stii ca ma straduiesc sa scriu cit mai concis,la obiect,fara elucubrari.Is alergic la ambrozie,care nu are tratament.Ca si covid-ul.Prostia e totusi,curabila
Postat 11 Martie 2020, 00:23 de excalibur
@excalibur
E simpla solutia: nu mai scrie. Poti trimite textele la Dilema veche, nivelul tau e atat de ridicat :)) Sau ocupa-te de familie. In caz ca ai pe cineva care sa te suporte.
Postat 11 Martie 2020, 00:12 de Neutryno
Nu se maresc taxele si impozitele locale
Sunt bani pentru cadastru.De exemplu:www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/platesti-sau-pleci-dupa-12-ani-fara-nicio-majorare-chiriile-locuintelor-de-stat-din-oradea-au-fost-brusc-triplate-151109.html
Postat 10 Martie 2020, 23:40 de excalibur
Update
Cetim,totusi si ne imbogatim cunostintele:"Primăria a angajat, discret, o asociere de firme din Târgovişte, ca să-i facă un nou cadastru verde. Contractul a fost semnat la finalul lunii ianuarie, pentru 676.000 lei, fără ca municipalitatea să anunţe achiziţia." Cind esti mare,adica BIG,lucrurile si sumele incep sa para,prin comparatie,tot mai mici...676 de mii ca sa numere pomii din oradea.Fabulos.Vor avea coordonate gps si poze 360° pe google maps.O sa poti compara si reclama pe city report.Smart city
Postat 10 Martie 2020, 23:29 de excalibur
Orlando contra Bolojan
N-am citit articolul...sorry.No comment despre arbori/copaci/pomi.Altceva mi se pare mai grav,si nu prea se vorbeste la cenaclurile ecologice.E vorba despre masini.Masinile e cool.Chiar ma intreb cum de n-a proiectat Creatorul omul cu roti,in loc de picioare.Deci,omul are o masina.Sub cur.Poate avea si mai multe,dar sa zicem ca are una,macar.Masina are 4 roti.Rotile au frine.Frinele au placute de frine.Cite 2/roata.Placutele de frina au tot felul de particule (anti/pro)frictiune,secret industrial.Pe vremuri era mult hulitul azbest.La fiecare frina,frictiunea dintre ferodouri si discuri,duce la eliminarea in atmosfera a unor microparticule foarte fine, Fine Particles (PM 2.5) .Citat:["PM2.5 reprezintă indicatorul tehnic pentru cele mai periculoase pulberi în suspensie (fire de praf) detectabile în aer în special în oraşele mari. „2.5“ se referă la dimensiune şi indică o particulă de maxim 2.5 microni. Spre deosebire de pulberile mai mari, încadrate la PM10 (adică particule cu o dimensiune de minim 10 microni), pulberile din categoria PM2.5 pătrund adânc în plămâni, sunt greu de îndepărtat şi provoacă o reacţie a sistemului imunitar. Mai precis, celulele de apărare ale organismului le confundă cu bacteriile şi încearcă să le omoare./adevarul.ro/locale/iasi/ce-reprezinta-pm25-mai-periculos-indice-poluare-posibil-marile-orase-valorile-limita-admisa-detectate-intr-un-cartier-teoretic-verde-1_5a82b84ddf52022f757e19d8/index.html]Concluzie: Ar trebui sa ne gindim de 2 ori daca mai umplem orasul cu parcari supraterane/subterane pe mai multe niveluri,daca impunem PUZ-uri cu supraetajari in centru, cu gindul la aceste microparticule care se fixeaza ireversibil in plaminii nostri,cauza viitoarelor alergii si astmuri.Oxigen mai gasim,de primprejur.Particulele le prizam...model cocaine.Propun primarului un consilier care sa se ocupe de PM2.5 si PM10.Si bucurestiul s-a trezit...Sa traiti bine
Postat 10 Martie 2020, 23:01 de excalibur
Încă un mandat pentru Ilie Gavril "Pristanda" !?!
302 ha a ieșit pe măsurătoatea firmei agreate de Ministerul Mediului, 461 ha pe măsurătoarea cu terenuri degradate cu tot, a Planului Urbanistic General, 510 ha pe documentele de raportare cu care Primăria Oradea s-a înscris în "cadastrul verde" necesar obținerii de fonduri nerambursabile și ... 534 ha ca suprafață totală rezultată la tăierea panglicii de "cel mai verde oraș" din România, dintre cele deja betonate !?! Amatorismul echipei PNL e galben veștejit de multă vreme ... verde va fi doar când Pristanda nu mai iese la vot, sau se cară naibii la pensie !?!
Postat 10 Martie 2020, 12:39 de CrisDumi
"Marii ecologisti"
L-ai vazut pe Balas asta sa puna de un protest impotriva defrisarilor ilegale de padure, facute de firma austriaca respectiva ? Ar putea sa o aduca la un astfel de protest si pe Greta Thunberg, alta protestatara de meserie.
Postat 10 Martie 2020, 09:31 de 1011010
"Ecologisti"
"Proteste ecologiste" facute la comanda adversarilor politici vezi cam peste tot in lume. Nu vezi in tari ca si Coreea de Nord. Intr-o tara cu dictatura de tip stalinist n-ai cum sa vezi asa ceva, insa, asta e o alta discutie.
Postat 10 Martie 2020, 09:15 de 1011010
...
Soluția îi simplă, am scris și ieri, să se facă o inventariere paralelă și să se prezinte datele. Unii dintre “ecologiști” sânt oameni de succes, se laudă câte premii au, tot mai bine decât să finanțeze biserici. Așa o poză cu un scuar pleșuv nu spune multe. Dacă ar fi și un inginer silvic printre ei ar realiza îmbătrânirea arboretului, nu trebuie să mergi mai departe de parcuri, asta e o problemă pe termen mediu. Cât timp campania se bazează pe politică adică ce rău fac alții, poze pe pod în centru, nu are succes.
Postat 10 Martie 2020, 08:57 de oradeaveche
Tipic romanesc!!
Hai sa-i dam in cap celui ce face ceva!! Principiu fecaloid TIPIC ROMANESC!!! Erau mai buni primarii care NU AU FACUT NIMIC!!! Pai sa-l aducem inapoi pe Philips!!! HAI F. C. BIHOR, scoateti-va gacii scurti de la naftalina!!
Postat 10 Martie 2020, 08:05 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON