URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Decembrie 2017, 10:10

„Orbi”: Bloggeriţa Petronela Rotar şi-a lansat la Oradea cea mai vândută carte românească din 2017 (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost victima unui viol, a rămas văduvă când prima fetiţă avea un an şi a trecut printr-o căsătorie abuzivă, din care a ieşit printr-un divorţ. Petronela Rotar e cea mai bună dovadă că terapia psihologică funcţionează.

Aflată la a treia căsnicie, bruneta cu zâmbet hollywoodian este mama a două adolescente despre care lumea crede că i-ar fi surori, lucrează pentru firma de publicitate pe care o deţine împreună cu cel de-al treilea soţ şi a spart toate recordurile la vânzări în 2017.

Record

Volumul „Orbi”, primul roman al fostei jurnaliste TV de provincie, acum bloggeriţă de succes, s-a vândut în cele 24 de ore de Black Friday în aproape 700 de exemplare doar prin librăria online Libris. Următorul în top a fost Lev Tolstoi cu 554 de volume.

Cifrele sunt cât se poate de reale. Numai joi seară, în cadrul lansării de carte organizată de Academia Civică Bihor în sala mare a Primăriei, Rotar a vândut utimele 70 de cărţi din portbagajul maşinii, urmând ca vineri să le vorbească studenţilor de la Litere fără să le poată arăta măcar o copertă.

Deloc surprinzător, având în vedere verva scriitoarei, majoritatea cărţilor s-au vândut în timpul discuţiilor de aproape trei ore purtate cu un public electrizat, format în mare parte din tineri care au descoperit-o ca blogger pe internet.

„Scrie cu sânge, carne şi oase zdrobite”

Evenimentul, la care au participat circa 100 de orădeni, public mai mult decât numeros în condiţiile în care lansarea de carte concura cu alte trei evenimente culturale, dintre care un concert de colinzi susţinut gratuit de Ştefan Hruşcă, a fost deschis de un moment artistic. Soprana Carmen Sabău a spart liniştea sălii, acompaniată la pian de profesoara Camelia Matei, interpretând lieduri de Enescu şi Bellini cu o voce care ar putea tăia sticlă.

Tonul evenimentului s-a menţinut la fel de înalt inclusiv în prezentarea volumului. „Romanul „Orbi” nu este o carte care sună frumos, e ca un film de acţiune, alternanţa planurilor temporare şi narative derulându-se într-un ritm alert. Aici este o literatură despre viaţă, despre ceva foarte uman. Petronela Rotar scrie cu sânge, carne şi oase zdrobite”, a spus profesorul Orlando Balaş, unul dintre fanii autoarei.

Balaş a definit scriitoarea ca pe un om peste care „viaţa a trecut de mai multe ori cu locomotiva”, dar care a găsit puterea să se ridice şi „să se valideze prin scris”. „Cartea aceasta este o carte desăvârşită, o carte care vă va cutremura, vă va prinde, iar la sfârşitul ei veţi fi mai câştigaţi”, a promis profesorul.

„Alexa nu sunt eu”

În prezentarea volumului său, Petronela Rotar a ţinut să precizeze că nu este un roman autobiografic, deşi cititorul ar fi înclinat să creadă asta. „Nu este o carte autobiografică, pentru că atunci aş fi scris-o la persoana întâi. Fireşte, nu putem inventa situaţii şi oameni de la un capăt la altul şi ne folosim, ca scriitori, de unele situaţii. Dar Alexa, tânăra din roman, nu sunt eu, iar Călin nici măcar nu ştiu cine este”, a spus scriitoarea.

Petronela a citit publicului fragmente din carte, dozate astfel încât să trezească interesul prin temele abordate, de la ieşirea dintr-o relaţie abuzivă la terapia psihologică urmată pentru a vindeca răni nevăzute, fără însă a afecta misterul poveştii şi lăsându astfel plăcerea lecturii.

Potrivit autoarei, volumul doreşte să provoace în sufletul cititorului o resetare care să îl facă să renunţe la fuga de realitate indiferent că o face prin alcool, droguri sau muncă, alegând să fie orb în faţa problemelor reale cu care se confruntă. „Punem poze pe Facebook în ipostaze fericite, mergem în vacanţe exotice, ne căsătorim, facem nişte copii, nici măcar nu ştim ce le transmitem, îmbătrânim, murim şi gata!”, a sintetizat, depresiv, scriitoarea.

Cunoscută publicului ca reporter, prezentator TV şi blogger pe teme sociale, Petronela Rotar este la a cincea carte de autor după volumele de poezie „Efectul pervers” şi „O să mă ştii de undeva”, precum şi cele de proză scurtă „Sfârşitul nopţii” şi „Alive”. Braşoveancă de origine, autoarea a lucrat de-a lungul timpului ca reporter, editor şi prezentator pentru staţiile locale ale ProTV, Antena 1 şi Realitatea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
stoc epuizat
Numai femei disperate in jurul ei la autograf
Postat 08 Decembrie 2017, 10:47 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON