Comercianţii de icoane, brelocuri şi alte suveniruri cu chipul părintelui ortodox Arsenie Boca din Arad au fost luaţi în vizor de poliţişti. Însoţit de oamenii legii, un tânăr de 24 de ani din Arad, Gheorghe Daniel (foto), a descins în aceste magazine, arătând documente că este singurul român deţinător al licenţei de comercializare a imaginii şi numelui celebrului călugăr, scrie site-ul specialarad.ro.
Licenţă pe un an
Individul a prezentat o licenţă de marcă parafată de avocatul orădean Lucian Buzlea, în calitate de reprezentant al Additional Worldwide Care Services, o firmă din Marea Britanie care este titularul european al mărcii Părintele Arsenie Boca.
Aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit în decembrie, firma englezească este deţinută de orădeanul Alexandru Andor, un afacerist speculant care a înregistrat, pe persoană fizică, marca "Boca părintele" şi imaginea grafică cu chipul părintelui, în timp ce soţia lui, Diana Talpoş, o sătmăreancă mutată la Oradea, este titulara mărcii "Arsenie". Cei doi au profitat de faptul că imaginea şi numele celui mai celebru preot ortodox român, totodată o maşinărie de făcut bani pentru numeroşi comeercianţi, nu au fost protejate de Biserica Ortodoxă Română.
Acelaşi Andor, a mai arătat BIHOREANUL, este inculpat într-un dosar penal şi pentru un "tun" de 34 de milioane de lei.
În documentul prezentat de Daniel se arată că operatorul licenţiat este firma Pulse Escape SRL din Arad, care îl are ca unic acţionar şi administrator chiar pe el. Totodată, pe act scrie că "prezenta licenţă atestă dreptul de folosire de către licenţiat a drepturilor licenţiatorului asupra mărcii înregistrate", indicând şi numărul certificatelor eliberate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, dar şi că licenţa este valabilă doar pentru anul 2018.
Să dispară contrabanda!
Considerând că, în România, în acest an, singura care are dreptul să comercializeze obiecte cu numele şi chipul lui Arsenie Boca este firma lui, tânărul de 24 de ani a făcut plângeri la Poliţia Arad, dar şi la Parchet şi DIICOT, cerând să fie combătută contrabanda.
"De mai mult de jumătate de an avem discuţii cu producătorii obiectelor de cult care au imprimată imaginea lui Arsenie Boca, dar nu s-au finalizat cu niciun rezultat. Se vând în continuare ilegal, ceea ce însemană contrabandă. Împreună cu avocatul care reprezintă firma mea, vom face demersuri împotriva acestor societăţi. Până acum am transmis înştiinţări la sute de firme", a spus Daniel Gheorghe, potrivit news.ro. El a somat inclusiv Mănăstirea Prislop, unde este înmormântat Arsenie Boca, să nu mai folosească imaginea acestuia în scopuri comerciale.
Urmează Oradea!
Potrivit site-ului specialarad.ro, Daniel s-a prezentat doar ca un tânăr de 24 de ani, instructor de aikido, fără să vrea să facă publice alte detalii despre el. În schimb, întrebat cum a obţinut licenţa, a oferit un răspuns incredibil: gratuit!
"Lucrurile nu sunt chiar atât de complicate. Am contactat compania englezească şi am cerut o licenţă pentru a intra în legalitate, pentru a folosi marca înregistrată conform legilor în vigoare", a declarat Daniel. S-a ferit însă să pomenească numele orădenilor, care de altfel s-au străduit să rămână anonimi, ci doar pe cel, mult mai sonor, al firmei înregistrate în Marea Britanie. Daniel n-a vrut să spună nici ce intenţii are cu marca a cărui drept de folosinţă îl are pentru acest an.
Cert este că, în urma plângerilor sale, joi, din magazinele din Arad au fost confiscate mai multe obiecte cu imaginea ori numele lui Arsenie Boca. Daniel a mai declarat jurnaliştilor din Arad că urmează să ia la rând şi magazinele din Oradea, în căutarea obiectelor de contrabandă.
"Secretoşii" vor transparenţă!
Pentru că, în urma scandalului din Arad, Patriarhia Română a anunţat că a cerut titularului mărcii - fără a preciza dacă lui Daniel sau soţilor din Oradea - să renunţe la ea, într-un final au reacţionat şi orădenii Talpoş şi Andor, însă nu direct, ci printr-un comunicat moralizator transmis către Mediafax de firma Aditional Worldwide Care Services.
"Ne pare rău să realizăm că nimeni nu înţelege lucrurile elementare legate de proprietatea intelectuală şi de mărcile de comerţ, ba mai mult, observ că şi cei din mass-media promovează părerile personale ale unor entităţi, fără pregătire sau cu studii medii, persoane care omit faptul că licenţele le-am oferit gratuit şi cerem în esenţă doar transparenţă în afaceri şi plata taxelor către stat, lucru neobişnuit în România, aşa cum am specificat şi în plângerea penală formulată", se precizează în comunicatul citat de mediafax.ro.
Documentul mai arată că şi denumirea "Padre Pio", cel mai popular sfânt canonic, este înregistrată, drepturile de marcă comercială fiind deţinute "de câteva zeci de companii private fără apartenenţă bisericească", în diferite ţări şi pe diferite clase Nisa.
"Menţionez că este o practică comercială legală, practicată, acceptată la nivel mondial, nicidecum nu se poate vorbi despre rea intenţie sau rea credinţă. Asta este practica legală, asigură transparenţă, cum nu se întâmplă în prezent, după cum reiese şi din plângerea penală pe care am formulat-o. Vă rog să verificaţi pe site-ul European Intelectual Property Office marca comercială "Padre Pio". Doresc să mulţumesc prin prezenta tuturor persoanelor şi ONG -urilor, atât din ţară cât şi din străinătate, care ne-au ajutat în activitatea noastră, dezinteresaţi material, interesaţi doar de aflarea şi prezentarea adevarului, curajoşi mulţi dintre ei riscându-şi astfel confortul financiar şi social", a mai transmis firma înregistrată în Marea Britanie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.