Seria protestelor din Oradea a continuat duminică. De la ora 17, la care fusese anunţată începerea manifestării, doar 20 de persoane se aflau însă în faţa statuii lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii.
Încercând să-şi mărească numărul, aceştia i-au chemat şi pe alţi orădeni alături de ei: "Veniţi alături de noi, nu vă fie frică", "Orădeni, treziţi-vă!", "Apropiaţi-vă alături de noi, veniţi să luptăm împotriva acestor ciocoi!", dar şi "Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!". Totuşi, până în jurul orei 17.30, doar 40 de persoane se strânseseră.
Manifestării de duminică seara i s-a alăturat şi un grup de studenţi, care obţinuseră autorizaţie de a protesta de la ora 18. "Noi am venit ca simpli cetăţeni, nemulţumiţi de Băsescu şi Guvern", a spus Ioan Crăciun, unul dintre iniţiatori. Una dintre lozincile strigate de grupul de aproximativ 10 studenţi, care s-au alăturat protestatarilor, a fost: "Am venit din sesiune pentru naţiune!".
Până la urmă, în jurul orei 18, la locul protestului se adunaseră aproximativ 100 de persoane, unii cu steaguri, alţii cu vuvuzele, unul chiar ţinând în mână o cruce. Printre protestatari s-a numărat şi o familie, care şi-a adus fetiţa de doar câţiva anişori în Piaţa Unirii.
Ca în fiecare seară, aceştia au huiduit Guvernul şi pe Traian Băsescu. Înainte însă au spus rugăciunea "Tatăl nostru" şi au cântat prima strofă a Imnului României.
Printre lozincile care au răsunat în centrul oraşului s-au numărat: "Udrea nu uita, ţara nu-i poşeta ta!", "Jos Băsescu!", "Anticipate!", "Lăsaţi televizoru', haideţi cu poporu'", "Jos Prefectu'!", "Piticu' şi cu chioru', nu-i mai vrea poporu'!", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!", "Am adus vaporu' ca să plece chioru'!", dar şi deja celebra "Ieşi afară, javră ordinară!".




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.