URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
14 Mai 2019, 12:50

Oradea „încoronată”: Noul brand al oraşului, „Supercoroana”, criticat de mulţi orădeni

Oradea „încoronată”: Noul brand al oraşului, „Supercoroana”, criticat de mulţi orădeni FĂRĂ LEGĂTURĂ. Oraş întemeiat de regele Sfântul Ladislau şi în care, în Evul Mediu, au fost înmormântaţi 7 regi, Oradea are acum un logo format din numai 5 coroane şi o inimă. De fapt, în ciuda trecutului „regal”, cele 5 coroane n-au nicio legătură cu regii, ci sunt nişte metafore pentru superlativele oraşului...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) a lansat brandul de oraş, conceptualizat împreună cu firma de consultanţă şi design Brandient.

Simbolul grafic al brandului Oradea este "Supercoroana", o transpunere metaforică prin desen "a staturii, unicităţii şi prestigiului oraşului". Compus din 5 coroane şi o inimă, logo-ul este însă greu de reprodus şi, mai ales, de înţeles...

Concurs degeaba

Oradea a început să-şi caute brandul de oraş anul trecut, când APTOR a lansat un concurs public pe această temă, dar competiţia a eşuat: deşi s-au trimis nu mai puţin de 180 de propuneri, nici una n-a fost pe placul juriului. Drept urmare, APTOR a contractat firma bucureşteană Brandient, cu renume în domeniu, pentru a imagina brandul Oradiei. Compania a încasat 28.000 euro pentru realizarea simbolurilor grafice şi a sloganului oraşului şi, potrivit unui comunicat al APTOR, a lucrat şi "pro bono".

Proiectul a fost coordonat de Mihai Jurca, director executiv al APTOR, cu sprijinul Primăriei şi după o consultare cu reprezentanţi ai unor grupuri economice şi de business, educaţie, culte, lideri de opinie, cultură şi arte, tineri şi studenţi, manageri de proiecte publice şi sociale, etc.

Despre mândrie şi demnitate

Produsul final n-a fost nici dezbătut public, nici analizat în timpul procesului de creaţie. Joia trecută, cu o oră înainte de a fi prezentat publicului, brandul a fost dezvăluit membrilor juriului concursului anterior. Nici aceştia n-au putut să mai "intervină", ci doar să ia la cunoştinţă...

APTOR a anunţat rezultatul printr-un comunicat de presă, care a prezentat noul brand ca fiind "Supercoroana", o transpunere metaforică prin desen a staturii, unicităţii şi prestigiului oraşului. "Fără să imite artefacte istorice, Supercoroana vorbeşte despre mândria şi demnitatea de a fi orădean, şi include: o coroană pentru trecutul istoric, pentru Oraşul regilor; o coroană pentru arhitectura art-nouveau a oraşului, pentru Oraşul muzeu; o coroană pentru natura minunată, pentru băile geotermale, fluturii, nuferii, pentru Oraşul geotermal; o coroană pentru o societate multi-etnică, pentru Oraşul cultelor; o coroană pentru o comunitate multi-culturală, pentru Oraşul cosmopolit şi o inimă pentru oamenii acestui oraş, pentru buna lor înţelegere şi armonie, pentru credinţele lor şi mai ales, pentru copiii lor", se arată în comunicat. O metaforă cam trasă de păr...

Petiţie anti-brand

Pe reţelele de socializare, mulţi orădeni au spus că mult mai eficient ar fi fost ca, în locul celor 5 coroane-simbol, logo-ul să fi avut coroana Sfântului Ladislau, cel considerat întemeietorul Oradiei. Sau că mai oportună ar fi fost desenarea a 7 coroane, în loc de 5, ţinând cont că Oradea este singurul oraş din ţară unde au fost înmormântaţi 7 regi. Nici inima din ansamblu nu a scăpat de critici: legătura ei cu coroanele nu este justificată şi dă impresia unei improvizaţii puerile.

Atât de mult le displace unor orădeni brandul oraşului, că vinerea trecută, pe un site specializat, a apărut şi o petiţie online pentru schimbarea lui. "Atât eu, cât şi alţi cetăţeni ai localităţii, am contribuit prin taxe la o cheltuială uriaşă de 28.000 euro şi mă simt păcălit pentru ceea ce a livrat societatea Brandient: o lucrare amatoricească ce pare a fi făcută în clipart de către un adolescent neexperimentat", arată iniţiatorul petiţiei.

Motto "Nouveau"

Sloganul Oradiei, deşi mai inspirat decât grafica, a stârnit şi el câteva rumori, în principal pentru că îmbină limbile engleză şi franceză. "Promisiunea brandului este «Art Nouveau, Life Nouveau» - o expresie inedită care uneşte trecutul, prezentul şi viitorul acestui oraş minunat şi binecuvântat", explică APTOR. Altfel spus, în Oradea începe acum "viaţa nouă"...

Evident, iniţiatorii brandului, dar şi cei care l-au imaginat, îl apără. Potrivit APTOR, "simbolul Supercoroanei surprinde armonios istoria, cultura şi patrimoniul bogat al acestui oraş", fiind totodată "un simbol al toleranţei şi acceptării diversităţii, în toate formele ei".

"Am finalizat unul dintre cele mai frumoase proiecte de branding făcute în 17 ani pentru România. Simbolul Supercoroanei este o metaforă a demnităţii si unicităţii Oradei, în timp şi în prezent, şi sper ca sub acest semn, această comunitate tolerantă, optimistă şi multi-culturală să prospere multă, multă vreme de acum înainte", a precizat, potrivit informării, Aneta Bogdan, managing partner Brandient. Cum ar zice orădeanul de stil nou: Life Nouveau, Life Beau!


VOCEA STRĂZII

Ce părere aveţi despre brandul Oradiei?

Brandurile de renume au logo-uri cu 1-2 culori şi o grafică simplă, care arată bine şi pe un antet, şi pe un banner. Nu e cazul „supercoroanei”.
Anamaria Ungureanu

Este nereprezentativ. Oradea are locuri frumoase care se puteau imprima pe emblemă, nu o coroană care nu reprezintă nimic.
Daniel Bozga

Mie personal mi se pare un logo destul de reprezentativ. Merge, mai ales pentru cei care se dau în vânt pentru trecutul oraşului.
Joó Árpád

Ce legătură are coroana cu Oradea? Braşovul are coroană, doar e Kronstadt. Explicaţia durează şi să o citeşti, dar să o spui altora.
Daniel Jolţa

Nu transmite mare lucru, este banal, chiar pueril. Explicaţia este acceptabilă, dar impactul vizual este departe de ce am sperat.
Geta Vlăduţescu

Sloganul îmi place şi atât. Logoul e doar un logo cu o inimă, că e la modă „I love” orice oraş. Simbolistica lasă de dorit.
Claudiu Szabo

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Sunt revoltat !
Sunt nascut si crescut in Oradea.. n-as fi crezut vreodata ca voi apuca sa vad o asemenea mizerie, pentru care s-au si cheltuit o gramada de bani ! Rog sa dispara mizeria asta, nu are nicio legatura cu orasul meu natal Oradea ! Rusine celor care au acceptat asa ceva ! Suntem revoltati !
Postat 15 Mai 2019, 00:52 de User anonimizat
Jaf cu parandărăt ...
... pentru simbolul unui circ numai bun de pus sub un cort !?!
Postat 14 Mai 2019, 19:55 de CrisDumi
Scump..
Nu pot sa cred ca din cate variante au propus oradenii, nici una nu a fost potrivita. Puteau fi alese cateva variante care sa fie supuse la vot, asa cum s-a facut cu alte proiecte "pentru oradeni". Chiar trebuiau dati banii astia unei firme din Bucuresti? Tic tac, oprescu, tic tac mazare, tic tac..
Postat 14 Mai 2019, 18:10 de oradeanbihor
Brandul Oradiei cu Baile Felix in background?
Are you kidding me? Asta nu-i mai reprezrntarea orasului Oradea. Poate daca votai pentru unirea cu Sanmartinul puteau face asta
Postat 14 Mai 2019, 17:11 de cetateanbihorean
Brand de oras
Ceva de genul: O cladire emblematica (sau mai multe), avand ca background Baile Felix. Ar fi astfel si o promovare turistica.
Postat 14 Mai 2019, 16:27 de 1234
O tampenie
O tampenie facuta parca la o betie crunta. Si un copil de scoala primara ar fi imaginat si facut o treaba mai buna. Parca si-au batut joc de Bolovan. O merita nebunul. Problema e ca si-au batut joc, cu totii, de banii contribuabililor.
Postat 14 Mai 2019, 16:22 de 1234
Observatii
Chiar daca nu e cel mai bun brand de oras, cel mai inspirat si cel mai indragit, e foarte bine ca totusi exista si orasul se poate folosi de el. Va creste vizibilitatea si brandul orasului
Postat 14 Mai 2019, 13:02 de cetateanbihorean
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON