URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Decembrie 2019, 21:55

Oradea a devenit „Oraşul faptelor bune”! Opt DJ-i de la Radio Zu s-au mutat într-o casă de sticlă din Piaţa Unirii (FOTO / VIDEO)

Oradea a devenit „Oraşul faptelor bune”! Opt DJ-i de la Radio Zu s-au mutat într-o casă de sticlă din Piaţa Unirii (FOTO / VIDEO) foto: Facebook / Mihai Morar
Oradea a devenit „Oraşul faptelor bune”! Opt DJ-i de la Radio Zu s-au mutat într-o casă de sticlă din Piaţa Unirii (FOTO / VIDEO) foto: Facebook / Radio Zu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de duminică, timp de o săptămână, opt oameni vor dormi în Piaţa Unirii din Oradea. Cazul nu trebuie să fie în atenţia Poliţiei Locale, însă, pentru că cei opt sunt DJ-i la Radio Zu şi au venit numai cu gânduri bune.

Casa-radio

Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Răzvan Popescu, Flick „Domnul Rimă”, Raluca Benavides, Emma, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă „The Hitman” derulează pentru a patra oară campania „Oraşul faptelor bune”, în cadrul căreia caută oameni care au nevoie de ajutor şi, totodată, pe cei dispuşi să-i ajute.

Pentru prima oară, „Oraşul faptelor bune” a ieşit din Bucureşti, iar vedetele Radio Zu au ales Oradea. Lângă bradul din Piaţa Unirii a fost ridicată o casă de sticlă, cu un studio radio, de unde cei opt transmit live. Duminică, după ora 16, când DJ-ii s-au instalat, numeroşi orădeni au stat în faţa casei de sticlă, privindu-i pe oamenii de radio. Singurul care a lipsit a fost Buzdugan, despre care colegii săi au spus că întârzie.

Radio Zu

Nu au voie să iasă!

Duminică seară, echipa Radio Zu a deschis uşile pentru jurnaliştii orădeni, oferind şi un tur în „hotelul” improvizat. Pe lângă studioul propriu-zis, casa are două dormitoare, cu paturi supraetajate şi dulapuri pentru haine, şi două băi cu toalete şi duşuri.

Pentru ca „locatarii” să aibă tot confortul, casa are şi un brad împodobit şi o zonă de relaxare, cu o măsuţă de cafea şi fotolii. Temperatura în interior e ridicată, pentru că imobilul improvizat a fost dotat cu o centrală termică.

„Aşa cum am făcut şi până acum la „Oraşul faptelor bune”, aici vom dormi, aici vom mânca, aici vom locui, timp de o săptămână. Noi nu avem voie să ieşim din casă”, a explicat Raluca Benavides pentru BIHOREANUL.

Cei opt fac asta ca să-i determine pe români să asculte la Radio Zu poveştile din „Oraşul faptelor bune” şi, desigur, să facă donaţii pentru cazurile promovate. „Nu este greu să locuim aici. Greutăţile le auzi pe radio toată săptămâna. Dacă ar fi să ne plângem, am fi nişte ipocriţi şi nişte alintaţi. Sigur, uneori ne alintăm că plecăm de-acasă, că ne lăsăm copiii, dar nu e niciun sacrificiu faţă de tot ceea ce se aude săptămâna aceasta la radio. Acelea sunt adevăratele probleme”, a spus şi Mihai Morar, pentru BIHOREANUL.

Acesta a mai arătat şi că el şi colegii săi îşi iau energia de la orădenii care îi privesc, din Piaţa Unirii. „Este o energie pe care nu am mai întâlnit-o”, a spus omul de radio.

Casa Radio Zu

Live non-stop, pe internet

Totodată, DJ-ii se declară încântaţi de Oradea, pe care o şi descriu ca fiind „Wowradea”. „Am venit cu maşina, a fost o adevărată aventură, Oradea părea la capătul lumii. Dar când am ajuns aici şi am văzut lumea care ne-a aşteptat şi centrul atât de frumos împodobit, mi-am dat seama că am ajuns în buricul lumii, nu la capătul ei. E impresionantă Oradea. Toate lucrurile care s-au făcut în oraşul acesta arată că se poate”, a spus şi Flick „Domnul Rimă”.

Dacă nu vor opta să se ducă în Piaţa Unirii să-i vadă pe oamenii de radio la muncă, orădenii pot să-i urmărească pe internet. Pe site-ul Radio Zu se transmit non-stop imagini din casa de sticlă, chiar şi când cei opt DJ-i nu sunt în emisie.  

Cel mai probabil, însă, în următoarea săptămână numeroşi orădeni vor descinde în centrul oraşului. Asta pentru că, graţie parteneriatului între Radio Zu şi Visit Oradea, pe scena din Piaţa Unirii vor avea loc numeroase concerte. Vor cânta pentru orădeni, printre alţii, The Motans, Irina Rimes, Alina Eremia, Carla’s Dreams, DJ Project, Antonia, Delia, Smiley, Sore, Edward Sanda, Randi, Alexandra Stan, Alex Velea şi Liviu Teodorescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON