În baza parteneriatului între Primărie şi Penitenciarul Oradea, opt persoane lipsit de libertate au început, luni, să adune mizeriile de pe malul drept al Crişului Repede, între Podul Intelectualilor şi Podul Sfântul Ladislau.
"De menţionat că se au în vedere doar zonele publice care nu se află în administrarea unei societăţi de întreţinere", se arată într-un comunicat al Primăriei, transmis luni.
Deţinuţii vor face curăţenie şi în alte zone, precum străzile Făcliei, Ciheiului, Ogorului, Calea Aradului, Morii ori pe malurile pârâurilor Adona şi Peţa (zona Auchan).
Conform înţelegerii între cele două instituţii, acţiunile de igienizare se vor desfăşura până la data de 30 noiembrie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.