Opriți dictatura urâtului!

Urlă mulţi oameni pe internet că nu le place centrul istoric al oraşului Oradea şi cam au motive de supărare. S-au făcut lucrări nepotrivite cu vecinătatea, cu ansamblul zonei, s-au ridicat câteva construcţii în stilul NIP (Nuca In Perete), s-a mai dat cu culori neinspirate... Să nu mai vorbim de sistemul de iluminat din Piaţa Unirii, unde poţi face trafic de arme după lăsarea întunericului, fiindcă nu te vede nimeni. Iar clădirile din jur, frumos renovate, stau scufundate într-o nemeritată obscuritate până răsare soarele. Păcat!

Contestatarii, cei mai mulţi profesionişti cu studii şi experienţă în domeniu, au dreptate în multe privinţe. Din păcate, însă, protestul lor vine incredibil de târziu. Atunci când proiectele Primăriei s-au aflat în dezbatere publică, s-a cam stat acasă, la "Românii au talent". Lătrăm prea târziu, caravana a trecut de mult timp, iar acum e departe. La fel procedăm şi cu alegerile - în ziua votării mergem la grătare, iar apoi ne plângem 4 ani că nu ne convin stăpânii.

Nu cred că Primăria va demonta vreodată lugubra staţie de tramvai din Piaţa Unirii, oricâte proteste ar primi. Trecutul nu se poate schimba. Tocmai de aceea ar fi bine să învăţăm din el şi să folosim înţelepciunea pentru viitor. Mai exact, la următoarele proiecte ale Primăriei, atunci când vor fi intra în dezbatere publică, să iasă din amorţeală toţi cei care au păreri bine fundamentate şi să devină vocali, în loc să-şi întoarcă capetele dezgustaţi de cei care betonează şi taie arbori.

Însă nu e suficient să conteşti un proiect dacă nu propui ceva mai bun în loc. E adevărat, un concurs de proiecte nu e un soi de Daciada deschisă tuturor, el seamănă mai degrabă cu un joc de poker între nişte oameni care se cunosc, ţinut într-un loc discret, ferit de priviri, la adăpostul întunericului. Cum ar fi Piaţa Unirii, noaptea, spre exemplu. Dar, chiar şi aşa, între alegerea proiectului câştigător şi demararea lucrărilor trece suficient de mult timp pentru ca opinia publică să mai poată schimba ceva.

Arhitectura nu e ca moda vestimentară, unde orice aberaţie poate fi justificată cu "gusturile nu se discută". Hainele nu pot mutila pe termen lung un oraş. Dar construcţiile din fier, beton şi sticlă sunt făcute să dureze mult mai mult decât creatorii lor, ele dau identitate unui loc şi îi creează imaginea pe zeci sau sute de ani. Iar arhitectura mai are şi nişte reguli, unele foarte stricte, la care s-a ajuns într-o întreagă istorie. Viaţa e prea scurtă ca să repetăm greşelile pe care le-au făcut şi alţii.

Urâtul nu este un stil, ci doar o anomalie a frumosului. Educaţia gusturilor nu se mai practică în sistemul de învăţământ, nici în familie şi nici în media. Aşa că artiştii vizuali, esteticienii, arhitecţii, peisagiştii, istoricii de artă, oamenii de frumos, în general, ar face bine să lase orgoliile la o parte, să se organizeze şi să atace problema de la temelie. Altfel vom trăi într-o lume tot mai urâtă. Şi doar ei o pot face mai frumoasă.