URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urma validării alegerilor parlamentare, mandatul Guvernului în funcție încetează și este nevoie de învestirea unui nou Guvern. Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim-ministru în urma consultărilor cu partidele politice reprezentate în Parlament. Nu este obligatoriu ca acest candidat să provină de la partidul cu cele mai multe mandate în Parlament, desemnarea lui fiind atribuția exclusivă a Președintelui.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Septembrie 2014, 08:21

Operaţiunea "Cârtiţa": Reabilitarea reţelelor de termoficare va îngreuna traficul după începerea şcolii (FOTO)

Operaţiunea "Cârtiţa": Reabilitarea reţelelor de termoficare va îngreuna traficul după începerea şcolii (FOTO) OCOLIŢI! Lucrările din piaţa Creangă vor continua şi după începerea anului şcolar. Săpăturile au fost întârziate deoarece Construcţii Bihor a trebuit să mute în carosabil magistrala din Bulevardul Dacia, care fusese îngropată sub... un gard. La fel, pe Bulevardul Dacia, pe strada Roman Ciorogariu şi Mihai Eminescu, lucrările s-au blocat pentru o vreme în reţele neevidenţiate în proiect
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muncitorii sapă şi se iau cu mâinile de cap. Aproape nu există lucrare de infrastructură în Oradea care să nu fie blocată, de la câteva ore la câteva zile, pentru depăşirea unor situaţii neprevăzute.

"E imposibil să sapi şi să nu dai de probleme. Dacă nu nimereşti o reţea de apă care nu apare în proiect, atunci intri peste canalizare, gaz, telefonie şi tot aşa!!", spune Mihai Cabai, directorul societăţii Termoficare. Care, la rându-i, are conducte nemarcate pe hărţi, în calea altor furnizori de utilităţi...

Vremea tranşeelor

Dacă, potrivit folclorului urban, o mutare de mobilă într-un apartament de bloc face cât un incendiu, atunci reabilitarea reţelelor de termoficare, apă şi canalizare într-un oraş ca Oradea face cât un bombardament. Aproape că nu există zonă a oraşului fără tranşee. Constructorii angajaţi de Primărie derulează în paralel, pe sute de kilometri de reţele, lucrări în valoare de 40 milioane euro.

Construcţii Bihor şi Energomontaj lucrează pentru Termoficare pe magistralele I şi III din capătul cartierului Rogerius până în buricul târgului, pe străzi precum Roman Ciorogariu şi Mihai Eminescu, pentru înlocuirea a 17,5 kilometri de conducte, Compania de Apă Oradea a dat în lucru firmelor Gavella, Depona Edilitare şi Selina 120 de kilometri de reţele de apă şi canalizare pe 119 străzi, ultima firmă renunţând la contract luna trecută, iar RDS&RCS pregăteşte amenajarea a nu mai puţin de 150 kilometri de canale tehnice în care vor fi îngropate cablurile de pe clădirile din centrul oraşului. Dacă la asta se mai adaugă lucrările de modernizare a străzilor şi intervenţiile la avarii, e tot mai clar că doar traficul auto redus de peste vară a făcut ca oraşul să nu paralizeze sub presiunea celor mai ample investiţii în infrastructură făcute din ultima jumătate de secol.

Întârzieri neprogramate

03_Mircea_Malan_bihoreanul_4.jpgCa să nu-şi dea cu târnăcoapele peste picioare, constructorii se întâlnesc săptămânal în biroul viceprimarului Mircea Mălan (foto) pentru planificarea lucrărilor. Din păcate, însă, nici aceştia nu se înţeleg între ei. La doar câteva zile după demararea lucrărilor, reprezentanţii Energoconstrucţia, cea care montează conductele (lucrare ce reprezintă 75% din valoarea investiţiei), au început să conteste statutul de lider al asocierii deţinut de Construcţii Bihor, care doar sapă şanţurile, dar primeşte banii de la Primărie ca să-i împartă partenerilor.

Cum, la rându-i, aceasta şi-ar fi dorit un procent mai mare din încasări, asociaţii au ajuns la polemici care s-au răsfrânt asupra ritmului lucrărilor. Dacă în urmă cu o lună, şantierele înregistrau o întârziere de 2% faţă de program, săptămâna trecută aceasta ajunsese la 10%. Spre exemplu, lucrările de readucere la starea iniţială a carosabilului şi spaţiului verde din intersecţia străzii Transilvaniei cu Bulevardul Dacia şi altele de aceeaşi natură din strada Traian Lalescu, care trebuiau finalizate de trei săptămâni, încă erau în lucru săptămâna trecută.

Viceprimarul pune însă decalajul mai mult pe seama unor motive obiective decât pe certurile dintre firme: "Întârzierile se datorează unor cauze tehnice, imposibil de prevăzut". Mălan dă ca exemplu porţiunea dintre Şcoala Dacia şi Parcul Petofi unde, în urma săpăturilor, canalul tehnic al vechii magistrale s-a dovedit acoperit de gard, traseul fiind greu de accesat. "Decât să riscăm să se prăbuşească gardul şi să distrugem spaţiul verde, am ales să mutăm conducta în şosea. Sigur, asta ne-a întârziat", zice Mălan. Iar astfel de "descoperiri" au loc zilnic!

Enigme subterane

03_Mihai_Cabai_bihoreanul.jpgMihai Cabai (foto), directorul societăţii Termoficare, beneficiara înlocuirii magistralelor, spune că subteranul Oradiei e plin de surprize. "Cum sapi, cum dai peste reţele care nu apar pe schiţe şi eşti obligat să te opreşti. Unele reţele sunt atât de vechi că nici nu te poţi prinde de ele. Când anunţi proprietarul, CAO, Electrica sau cine o fi, îţi spune că nu are fonduri şi eşti blocat", explică directorul.

Cert e că reţelele trec care pe unde. Spre exemplu, pe strada Mihai Eminescu constructorii au dat de conducte de apă şi canalizare, cabluri electrice şi racorduri care nu apăreau în planuri, fiind nevoie de o muncă titanică pentru a fi scoase ca să se lucreze sub ele. La fel, pe Louis Pasteur muncitorii au dat peste conducta de canalizare lipită de conducta magistrală, iar pe Feldioarei şi Zlatnei au găsit cablajele RDS&RCS şi conductele Distrigaz montate chiar deasupra canalului tehnic. Există însă şi situaţii pe dos. "Am ajuns ca de câte ori cerem aviz de coexistenţă proprietarii să ne anunţe că au reţele acolo, numai să fie siguri că dacă le rupem o să le refacem pe banii noştri. Ne punem şi săpăm, dar nu apar nicăieri. De fapt, nici deţinătorii nu ştiu pe unde trec!", zice Cabai.

"Nu ştie nimeni"

Haosul de sub asfalt este generalizat. "Nu sunt unii mai buni ca alţii. Cum păţeşte Termoficare cu lucrările la magistrale, la fel păţeşte şi CAO cu cele la apă, şi Distrigaz cu cele de gaz şi tot aşa. Se sapă, apar avarii, certuri despre cine plăteşte reparaţiile şi lucrările întârzie", spune Leontin Pătcaş, şef Birou Drumuri şi Poduri în cadrul Primăriei.

03_Ilie_Bolojan_bihoreanul_5.jpgPentru a preîntâmpina astfel de situaţii, în cadrul Instituţiei Arhitectului Şef a fost înfiinţat de pe vremea primarului Petru Filip un compartiment GIS (Geographic Informatic System) menit să evidenţieze reţelele existente şi traseul exact al acestora. Atâta doar că, planurile nefiind puse la punct, nu prea are ce inventaria! "Dacă pe vremea lui Ceauşescu era cât de cât disciplină, după 1990 s-a lucrat în devălmăşie. Nu mai ştie nimeni pe unde, ce reţele are", spune primarul Ilie Bolojan (foto).

Astfel, pentru a preîntâmpina eventualele avarii, singura soluţie e ca muncitorii să lucreze încet, cu atenţia geniştilor trimişi în câmpuri minate. Pentru că nu se ştie niciodată ce reţea de apă, canalizare, electricitate sau internet se găseşte să "puşte"...


FARAONIC

287,5
kilometri de reţele de termoficare, apă şi canalizaţie tehnică se înlocuiesc în Oradea


PREMIERĂ
Metoda japoneză

Dacă peste vară uriaşul şantier din Oradea nu a împiedicat traficul, de săptămâna viitoare, când începe şcoala, vor apărea ambuteiajele. Se va circula mai greu în Piaţa Creangă, unde şantierul va rămâne deschis până la 1 octombrie, pe strada Vlădeasa, parţial închisă pentru înlocuirea conductelor de apă, şi pe străzile din centru încă descoperite.

Pentru a preveni ambuteiajele, municipalitatea a amânat pentru primăvara anului viitor demararea lucrărilor de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare pe străzile Moscovei, Traian Moşoiu, Mihai Viteazul, George Enescu şi Parcul Traian, unde se impun săpături de până la 4,5 metri adâncime. Pentru că majoritatea sunt străzi înguste, iar camioanele cu pământul dislocat ar bloca circulaţia, constructorii caută soluţii de înlocuire a reţelelor care să impună doar săpături punctuale. Conducerea Primăriei ia în calcul folosirea unei metode japoneze, care presupune introducerea în subteran a unui freze speciale care pe măsură ce înaintează, distrugând conducta veche, montează în urma ei una nouă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
medota lui Bolo
Metoda lui Bolo.... incepi 200 de lucrari si nu termini nici una, Valdeasa e in lucru de anul trecut este o rusine il trimit pe Bolojila asta in Spania unde o strada ca Vladeasa se reabiliteaza in doua saptamani.. atentie cu toate tevile schimbate gaz, canalizare si pomi plantati cu irigatie cu tot etc. daca nu ma crede sa se informeze am lucrat la asa ceva acolo si asta e termenul de finalizare pe lucrari sub 2 km altfel intrii la penalizari din partea primariei ca firma. Bolo incepe o lucrare la pod, una la strada cutare 10 pe alte strazi si nu termina nimic nici in 2 ani, vezi ca ti se termina mandaul curand si altu mai pupi din p... parti:)
Postat 09 Septembrie 2014, 21:26 de Bogdan
Dezastru
Fereasca Dumnezeu...cum pute-ti voi sa va numiti ingineri...sau constructori cand habar nu aveti ce face-ti ...stiti numai sa sparge-ti...atat sparturi peste sparturi...blocati toate strazile fara a da o alta oportunitate de-a circula decat pe interzis...numai distribuitor sa nu fii prin rogerius...ca ai belit-o ...in plus te mai intalnesti si cu unii muncitori care au maxim 4 clase...care cred ca tot orasul le apartine mai nou... De ce nu termina-ti un lucru care l-ati inceput? De ce trebuie sa va apucati de 20 de strazi si sa nu terminati nici una? Raspunsul este simplu: Habar nu aveti de ceea ce face-ti sau ce ar trebuii sa face-ti...gasiti mii de motive sa lucrati incet ..( gen 1 lucreaza 14-15 ASISTA) si daca e sa fim sincer...raspunsul unora dintre muncitorii..."MA DOARE UNDEVA SA-MI TREACA ZIUA SI GATA".
Postat 09 Septembrie 2014, 21:25 de distribuitoru'
Canalizare ORADEA
MAI SUNT SI ALTE METODE DE INLOCUIRE ACANALIZARII VECHI,METODA JAPONEZA ESTE BUNA DAR CE FACI CU RACORDURILE VECHI CUM SE LEAGA TOT VA TREBUI SAPAT PANA LA CONDUCTA.
Postat 09 Septembrie 2014, 16:50 de ORADEANUL
GROPARI
EXISTA TEHNOLOGIA PT. DETECTAREA TRASELOR TEVILOR INGROPATE DAR LA ACESTI BUGETARII HANDICAPATI PROFESIONAL DEZVOLTAREA TEHNOLOGICA SA OPRIT LA BULDOEXCAVATOR.
Postat 09 Septembrie 2014, 14:00 de ROMANUL
Slab diriginte de santier e primarele nostru
Cablurile electrice se impiedica de alea telefonice, cele de apa de cele pluviale, cele de canalizare de ale SRI-ului ... si uite asa pusca ba una ba alta, ca nu stie stanga ce face dreapta.
Postat 09 Septembrie 2014, 13:57 de Blue
Bolojan ne traduce ca nu mai stie nimeni pe unde si ce retele sunt !!!
Normal ca nu se mai stie, ca i-a dat afara pe toti cei care stiau, pe motiv ca lucrasera cu Filip inainte, dar si ca ar fi fost prea harsaiti in meserie inca de pe vremea lui Ceausescu, cand scoala era totusi scoala !!!
Postat 09 Septembrie 2014, 13:55 de WinDos
Care scoala, intreaba primarul ???
Aducem freza si sapam precum cartita, de nimeni nu o sa stie ce si cat lucram !!!
Postat 09 Septembrie 2014, 13:51 de WinDos
Gigi
Frumoasa delimitare a spatiului de lucru,chiar ieri seara am vazut un copil care a cazut cu bicicleta pe un gard de protectie in pta creanga si gardul era prins in beton,chiar am ramas f surprins ca nu a cazut copilul in sant.incepem sa aratam si noi a europeni.
Postat 09 Septembrie 2014, 11:01 de Gigi
.
oh da, interesanta ideea cu metoda japoneza... dar pana sa existe asa ecva la noi, or sa mai treaca 50 de ani
Postat 09 Septembrie 2014, 09:54 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON