Sediul din Oradea al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor a fost închis în cursul zilei de luni şi va rămâne şi marţi aşa, după ce şeful instituţiei, Giani Bura, a fost depistat cu Covid-19.
„Sediul instituţiei a fost închis azi (n.r. – luni) şi va rămâne închis şi mâine, pentru dezinfecţie”, a declarat BIHOREANULUI prefectul Dumitru Ţiplea.
Potrivit oficialului, în cursul zilei de luni urmează să fie testaţi şi ceilalţi 7 angajaţi ai instituţiei, aflaţi momentan în izolare la domiciliu.
Comisarul şef Giani Bura a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2 sâmbătă, 15 august, iar deocamdată nu se cunoaşte sursa infectării, ancheta epidemiologică fiind încă în curs de derulare.
Ulterior, au fost testaţi şi membrii familiei, doi dintre ei având, de asemenea, rezultate pozitive.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.