URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 August 2017, 17:10

Oferte pentru şomeri: Aproape 900 de locuri de muncă vacante în Bihor

Oferte pentru şomeri: Aproape 900 de locuri de muncă vacante în Bihor foto: arhivă

În această săptămână, firmele şi instituţiile publice din Bihor au anunţat Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă 874 de locuri de muncă disponibile.

Din acestea, 114 sunt pentru absolvenţii de studii superioare. De exemplu, se caută agenţi de vânzări, analişti, chimişti, contabili şi economişti şi ingineri. Totodată, Spitalul Clinic Municipal a scos la concurs 7 posturi de medici specialişti.

Lista AJOFM Bihor mai cuprinde 397 de locuri de muncă pentru absolvenţii de şcoli profesionale sau studii medii, precum barmani, agenţi de pază, casieri, cantaragii, cofetari, electricieni, frezori, stivuitorişti sau lăcătuşi.

Pentru necalificaţi sunt disponibile 207 joburi, cum ar fi de ajutor de bucătar, camerista, îngrijitor bătrâni, manipulant marfă sau sortator deşeuri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON