Secretarul general al ALDE Bihor, Octavian Bara, a răspuns miercuri acuzaţiilor venite din partea organizaţiei zonale Ştei a partidului, cum că liderii acesteia au fost îndepărtaţi pentru a-i face loc fostului primar al oraşului, Ioan Lucaciu, devenit candidatul liberal-democraţilor pentru un nou mandat.
Ca urmare, circa 40 de membri ALDE au decis să susţină candidatul PSD Bihor la Primăria Ştei şi anume pe Horia Miara.
"Există o doză de neadevăr în lucrurile care s-au spus şi ulterior au ajuns în presă. Domnul Ioan Rengle, care conducea acolo organizaţia, s-a îmbolnăvit cu două luni şi jumătate înainte de venirea domnului Ioan Lucaciu în partid. Regretăm că acest lucru s-a întâmplat", a spus Octavian Bara.
Acesta a afirmat că, retrăgându-se, Rengle a "lăsat filiala descoperită". "Cei care au venit în locul lui nu au adus rezultate. De aceea noi l-am căutat pe Ioan Lucaciu şi i-am propus să vină la noi. Iniţial, el voia să candideze independent", a susţinut secretarul general al ALDE Bihor.
Referitor la faptul că, în urma schimbării, circa 40 de membri ALDE au decis să susţină candidatul PSD la Primăria Ştei, Bara a tras concluzia că aceştia ar fi avut deja un blat cu social-democraţii. "Faptul că acea filială a întors armele şi s-a dus la PSD nu-mi spune altceva decât că ei aveau acolo deja stabilit un mic blat. În ultimă instanţă mă bucur că l-am eliminat", a încheiat secretarul general al ALDE Bihor.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.