URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
12 Mai 2019, 15:02

Obligatoriu prin gropi! Devierea traficului prin centrul Oradiei se face pe drumuri distruse

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şantierele din centrul Oradiei au dus la închiderea unor străzi, ceea ce înseamnă că şoferii sunt obligaţi să aleagă rute ocolitoare.

Ceea ce, adesea, este o reală neplăcere, deoarece unele artere pe care este deviat traficul sunt pline de gropi şi denivelări.

Aşa cum un cetăţean a sesizat prin aplicaţia Oradea City Report, un exemplu este pe strada Mihai Eminescu: pentru că nu pot înainta, şoferii sunt obligaţi să facă dreapta, pe strada Cometei. Numai că aici, chiar din intersecţie, asfaltul a dispărut, iar în loc a rămas un morman de pietre şi praf. „Înainte de luarea deciziei de deviere a circulaţiei, trebuia refăcută partea carosabilă degradată. Aşa se procedează, în mod normal”, a reclamat orădeanul.

Bine-ar fi ca, măcar de acum înainte, municipalitatea să ţină cont şi de aceste „detalii” normale...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Si cine...
Si cine ati fi vrut sa faca astea? Directia tehnica din pmo? Mai aia sunt doar bugetari si atat, ei trebuie sa mearga la servici ca sa aiba de unde lua leafa si tot felul de sporuri, munca sa o faca tractoarele si masinile nu ei!
Postat 12 Mai 2019, 21:41 de scortosul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2716 RON
  • 1 EUR = 4.8408 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON