Scriitorul și jurnalistul Tudor Octavian povestea acum 15 ani, într-o întâlnire cu studenții Facultății de Jurnalism din Oradea, despre un moment din copilărie care îl marcase serios pentru tot restul vieții. În orașul în care a crescut, a venit într-o zi circul. Pe vremuri, circurile își făceau intrarea în localitățile în care urmau să rămână în perioada următoare printr-o paradă grandioasă care străbătea așezarea dintr-un capăt în altul.
La o astfel de paradă, copilul Tudor Octavian a văzut pentru prima dată oameni purtând măști, fapt ce l-a înspăimântat. Gândul că lumea nu este așa cum abia începuse să o deprindă și să o înțeleagă la cei câțiva ani ai săi, teama că oamenii pot fi altfel decât cum se văd și, mai ales, că pot avea două chipuri diferite în același timp l-au marcat pe viitorul adult suficient de tare încât să păstreze această amintire zeci de ani.
Dar iată că viața s-a învârtit și s-a răsucit destul de mult pentru ca spaima acelui copil din anii '40 să devină realitate taman în mileniul următor! Literatura de anticipație s-a apropiat de astfel de scenarii, dar parcă nimeni nu scrie cărți mai bine decât realitatea însăși. Pentru o perioadă, cel puțin, vom avea câte două fețe - una originală, unică, prin care ne-am construit identitatea vizuală de până acum, și una neutră, fadă, impersonală, care ne va transforma pe toți în clone.
Dar, printre atâtea neajunsuri, masca de protecție ne-a lăsat totuși ochii liberi, poate cea mai importantă trăsătură de pe fața unui om și cam singura ce rămâne nealterată de dragul schimbării și al trendurilor consumeriste. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, că ne arată emoții pe care le-am vrea ascunse, că nu poți minți cu privirea și câte și mai câte. Iar oamenii au, în general, ochi frumoși. Așa, cu ochii liberi și cu restul trăsăturilor acoperite, părem cu toții mai cuminți, mai înțelepți, mai buni, mai frumoși.
În acest moment al existenței noastre pline de restricții, ar fi înțelept să ne concentrăm mai mult pe ce putem face, în loc să ne consumăm energiile din pricina celor interzise. Poate chiar de asta avem nevoie acum - să ne privim mai mult în ochi, să creștem empatia și să încercăm să respirăm puțin la unison. Masca nu trebuie să rămână un simplu accesoriu vestimentar profilactic, ea trebuie transformată într-un exercițiu colectiv de responsabilitate socială, de grijă reciprocă, de bun simț.
Iar dacă vi se pare că unele reglementări legate de portul măștii sunt absurde ori se bat cap în cap, gândiți-vă că situația asta e nouă pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care fac regulile, pentru cei care, seară de seară, la televizor, trebuie să dea impresia că înțeleg totul și se pricep la orice. Iar cu masca pe figură le iese și lor mai ușor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.