Formaţia de fotbal feminin United Bihor a câştigat alte trei puncte extrem de importante, învigând la limită formaţia CSM Târgu Mureş, cu scorul 3-2, într-o partidă disputată chiar în perioada sărbătorilor pascale, pe terenul din Tileagd, în cadrul ligii secunde.
Bihorencele au început bine jocul, deschizând scorul prin Kósa Alexandra, şi, chiar dacă au fost egalate relativ repede, au reuşit să termine prima repriză în avantaj, graţie reuşitelor Adrianei Farcaş şi Biancăi Marghină.
După pauză, vizitatoarele au dominat jocul, dar intervenţiile salvatoare ale portăriţei Adriana Cioară au făcut ca tabela să rămână nemodificată până cu zece minute înainte de final.
Din fericire, gazdele au rezistat presiunii, iar golul egalizator nu a mai apărut până la ultimul fluier al arbitrului de centru din Sălaj, Szabo Krisztina.
"În primul rând doresc să felicit fetele pentru dăruire şi pentru ambiţia cu care au abordat acest joc, chiar şi în momentele de final când resursele de energie păreau a fi epuizate în totalitate. A fost un meci foarte echilibrat şi dificil din toate punctele de vedere. Am avut momente foarte bune, dar si o cădere pe final pe fondul oboselii şi lipsei de concentrare. Una peste alta sunt mulţumit. Am obţinut a treia victorie consecutivă şi suntem aproape de a îndeplinii un obiectiv care la începtul sezonului părea mai mult un vis, mai ales dacă ţinem cont de condiţiile financiare de la club", a afirmat Raul Bălăiban, antrenorul ACS United Bihor.
Pentru United urmează miercuri o etapă intermediară la Bucureşti, în compania liderului grupei, Dream Team Bucureşti.
"Suntem încrezători că putem obţine un rezultat pozitiv, chiar dacă meciul se joacă în cursul săptămânii şi nu vom putea beneficia de aportul tuturor titularelor. Trebuie să acceptăm faptul că o parte dintre fete nu vor face deplasarea din cauza serviciului. Am încredere, însă, că jucătoarele care vor ajunge în Capitală, vor da totul şi vor lupta ca o adevărată echipă pentru a obţine un rezultat bun", adăugat antrenorul celor de la United.
United Bihor – CSM Târgu Mureş 3-2 (3-1)
Au marcat: Kosa Alexandra (min. 3), Farcaş Adriana (min. 23) şi Marghină Bianca (min. 25) / Ciotlăuş Ioana (min. 16) şi Melearcă Lucia (min. 80)
United Bihor: Adriana Cioară – Georgiana Goga, Maria Tyoran, Adriana Farcaş, Andreea Moza (min.80 Herbei Ramona) – Alexandra Pantea, Daiana Nasie (min 88 Covaciu Diana), Bianca Margină (min.80 Barta Barbara), Alina Tocai, Crăciun Kinga – Alexandra Kosa. Antrenor: Raul Bălăiban.
CSM Târgu Mureş: Alisa Colceri – Camelia Vîga; Andrada Hosu, Denisa Năzuran, Lucia Meleagă, Crina Tamaş, Ioana Ciotlăuş, Berkeczi Emoke, Rethi Barbara şi Alisa Oltea. Antrenor: Carol Secheş.
Au arbitrat: Szabo Krisztina – Alexandru Turian şi Flavius Seiche (toţi din Sălaj).
"Ne aşteaptă un drum lung, costisitor"
Iniţial, clubul bihorean a ajuns la o înţelegere cu echipa pregătită de Irina Giurgiu, selecţionerul reprezentativei feminine U17, pentru ca meciul de la Bucureşti să se dispute în penultima rundă, când ambele formaţii aveau etapă liberă, dar gruparea din Capitală s-a răzgândit.
În şase jocuri disputate, United are un bilanţ de 4 victorii şi 2 înfrângeri, unul pe teren (1-3 cu Dream Team) şi altul la masa verde (0-3 cu Onix Râmnicu Sărat, joc care nu s-a disputat din cauza lipsei celui de-al doilea medic prevăzut de regulament) şi se clasează pe locul secund, care asigură prezenţa la barajul de promovare în Liga 1.
Componentele clubului bihorean cu sediul la Aleşd, nu au însă doar motive de bucurie, problemele financiare cu care se confruntă echipa umbrind rezultatele foarte bune de până acum.
"În lipsa unor sponsori care să ne ajute, am făcut eforturi supraomeneşti să disputăm jocurile de până acum, dar pasiunea pentru fotbal nu poate ţine loc, la nesfârşit, de bani. (...) Vom bate şi la uşa autorităţilor locale şi judeţene pentru a ne oferii sprijin prin proiecte nerambursabile. Sperăm ca solicitările noastre să fie onorate, mai ales că înainte de a cere sprijin, am oferit: rezultate şi seriozitate. De şapte ani, reprezentăm judeţul Bihor în fotbalul românesc, iar la ora actuală suntem singura echipă care activează la nivelul eşalonului secund", a declarat preşedintele clubului United Bihor, Ficuţ Csaba.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.