URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
23 Martie 2020, 21:20

Numărul cazurilor de coronavirus din Bihor a ajuns ÎN TOTAL la 7! În județ a fost confirmat UN SINGUR CAZ NOU de infectare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O singură persoană din județul Bihor a fost diagnosticată, luni, cu noul coronavirus, și nu șapte, cum greșit a scris, inițial, BIHOREANUL, citând surse. În realitate, numărul total al persoanelor confirmate cu COVID-19 în Bihor a ajuns în prezent la șapte! Ne cerem scuze pentru această eroare, provocată de lipsa informațiilor oficiale.

Amintim că, în premieră, începând de luni testele pentru persoanele cu suspiciune de coronavirus din Bihor sunt prelucrate la Oradea şi nu la Cluj-Napoca, aşa cum s-a întâmplat de la izbunirea crizei coronavirus până acum.

Amintim, de asemenea, că Grupul de Comunicare Strategică nu mai comunică, începând de duminică, locul în care au fost confirmate noile cazuri de coronavirus, astfel că nu se cunosc detalii despre persoana nou diagnosticată. De asemenea, nu se știe dacă a fost sau nu în carantină.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, informaţiile pe această temă sunt cu atât mai greu de obţinut cu cât de sâmbătă autorităţile judeţene nu mai au voie să ofere niciun fel de infomaţie privind îmbolnăvirile confirmate.

Din ordin de la Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică Bihor poate transmite în buletinele zilnice doar informaţii privind persoanele în carantină şi auto-izolate. De asemenea, la fel ca toţi colegii săi din ţară, prefectul Dumitru Ţiplea a primit de la MAI un ordin prin care i se interzice expres să ofere public detalii despre bolnavii cu COVID-19.

Grupul de Comunicare Strategică de la Bucureşti, singura entitate care transmite informaţii privind îmbolnăvirile cu noul coronavirus, a luat, la finalul săptămânii trecute, decizia să nu mai spună din ce judeţe sunt bolnavii nou confirmaţi, sub pretextul că aceştia ar putea fi „stigmatizaţi”.

Membrii acestui grup ignoră însă că bolnavii nu au cum să fie stigmatizaţi atâta vreme cât nu se cunoaşte identitatea lor, iar autorităţilor nu li se cere să prezinte numele şi prenumele acestora, ci doar date statistice din judeţe, astfel încât cetăţenii să cunoască realitatea din comunitatea care îi înconjoară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON