"Nu vă fie frică!": BIHOREANUL vă prezintă povestea încurajatoare a unei familii de orădeni diagnosticaţi cu coronavirus

Nu ştiu cum au luat coronavirusul, poate nici nu vor afla vreodată. La început au bănuit o simplă răceală, după ce, de bucuria primăverii, au mâncat îngheţată. Apoi au aflat că suferă de molima de care a ajuns să se teamă toată planeta. Anca şi Samuel, doi tineri orădeni, spun însă că vestea infectării nu i-a doborât şi sunt convinşi că, împreună cu cei trei copii şi cu bunicii acestora, au trecut peste ce era mai greu, iar acum îşi fac cunoscută propria experienţă.

BIHOREANUL prezintă şi o primă mărturie din Spitalul Municipal Oradea, unde sunt îngrijiţi bolnavii. "Am devenit mai uniţi", spune o angajată, mirată şi ea, parcă, de faptul că "toţi colegii se poartă frumos unii cu alţii şi cu bolnavii". Oricât de greu le este să suporte măştile ce le zdrelesc feţele şi combinezoanele în care asudă ceasuri întregi, fără a putea nici măcar să bea apă. "Bine că noi le avem, nu ca în alte părţi...", spun cei din prima linie.

Bine faci, bine primeşti

Anca şi Samuel sunt o familie împlinită. Ea farmacistă, el IT-ist, au trei copii pe care, cu atât mai mult cu cât sunt credincioşi, îi consideră darurile lui Dumnezeu: un fiu, Luca (10 ani), şi două fete, Iulia (8 ani) şi Patricia (1 an şi 3 luni). Locuiesc în Ioşia, împărţind aceeaşi casă cu tatăl Ancăi (64 ani) şi mama acesteia (63 ani).

Cei doi tineri, ea de 35 de ani, el de 36, sunt cunoscuţi între colegi şi în grupul de prieteni cu care frecventează Biserica Baptistă Speranţa din Oradea ca foarte sociabili. Cu mulţi din ei au fost în excursii şi drumeţii, fac şi primesc săptămânal vizite, iar la sărbătorile comunităţii BBSO sunt vestiţi pentru pizza pe care o prepară pentru participanţi.

Boala prin care trec de trei săptămâni nu i-a schimbat: continuă şi acum să se vadă, bineînţeles că prin internet, cu prietenii care le întorc bunătatea, aducându-le la poartă pâinea cea de toate zilele. "Suntem fericiţi de aşa prieteni, care se îngrijesc de noi, şi le simţim rugăciunile", zice Samuel.

Retraşi, dar nu la timp

Familia lui Sami s-a izolat în casă din 14 martie. Ţine minte data fiindcă era între o vizită primită de peste Ocean şi instituirea stării de urgenţă, dar mai ales pentru că atunci au simţit adulţii primele semne de boală. "A început cu dureri de gât. Am crezut că de la o îngheţată", îşi aminteşte bărbatul.

Pe 16 martie a ieşit la farmacie, să cumpere Hexoraletten. "Apoi am simţit şi răceală, nasul înfundat, aşa că am luat şi Paracetamol". A mai ieşit din casă o dată, a doua zi, s-o ducă pe mezina Patricia la medic, căci îi ieşiseră bubiţe pe piele. Din fericire, după cum aveau să arate analizele, era doar rozeola infantum, o boală a copilăriei provocată de un virus herpetic.

Primul cu simptome serioase de Covid a fost tatăl Ancăi, pe care în următoarele două zile l-au luat frisoanele, iar pe 20 martie febra l-a pus la pat. În acea seară a dat semne şi băiatul, Luca. "S-a întins în pat, zicea că nu mai are energie".

Fără miros

A urmat o noapte grea. "Tata socru respira greu, i-am ţinut geamul deschis, să aibă aer", povesteşte Sami. A doua zi a sunat medicul de familie şi i-a descris simptomele adulţilor din casă: febră, tuse seacă, dureri de gât, nas înfundat şi uscat. Au fost îndemnaţi să nu iasă, să ia în continuare Paracetamol, pentru scăderea temperaturii, şi Plantusin, contra tusei.

Duminică, pe 22 martie, soţia şi soacra, astmatică, aveau "simptome mai apăsate". Respirau tot mai greu, iar Anca a avut şi probleme digestive. Seara le-a devenit clar că aveau coronavirus. "Obişnuiam să-i fac Ancăi masaj cu uleiuri esenţiale, puternic aromatizate. Când le-am desfăcut mi-am dat seama că nu mai aveam miros. Dimineaţa nici gust, niciunul dintre noi, cu excepţia copiilor". Cu toate astea, nu s-au panicat şi au continuat să ţină legătura cu medicul de familie, care le monitoriza evoluţia.

Vin "cosmonauţii"

Pe 25 martie, dimineaţa, după o nouă discuţie cu doctorul familiei, căruia i-au semnalat că socrul avea probleme serioase, acesta le-a spus să sune la 112. "Ne-a ascultat cineva de la DSP, ne-au întrebat dacă am călătorit sau am fost în contact cu cineva care a călătorit sau care avea simptome. Apoi a sosit un echipaj să ne recolteze probe".

Au venit doi bărbaţi cu un Fiat Punto, echipaţi cu combinezoane, măşti, ochelari, capeline. În casă a intrat doar unul. I-a luat temperatura socrului, l-a ascultat la plămâni. La sfârşit, i-a dat colegului instrumentarul într-o pungă, prin geam, iar pe rude le-a înştiinţat că trimite un echipaj să-l ducă la spital: era suspect Covid.

În scurt timp, o ambulanţă l-a luat pe socru. "A prins ultima zi în care Infecţioasele au fost pe Republicii, vizavi de Crişul. Seara, la telefon, ne-a spus că i-au pus o mască cu oxigen. A doua zi a fost mutat, ca toţi ceilalţi de acolo, la Spitalul Municipal, în Rogerius".

"Ca la carte"

În aceeaşi seară i-a sunat şi un medic de la Infecţioase, să-i informeze despre starea pacientului. "Îi dau numele pentru că a fost ireproşabil: dr. Iulian Zaporojan. Ne-a spus cum era tata socru şi ne-a dat câteva sfaturi şi pentru noi. Impecabil s-au purtat şi cei de la DSP, şi cei care au venit la noi, şi cei cu care am vorbit de mai multe ori la telefon. Toţi m-au ascultat cu răbdare şi mi-au dat îndrumări. Se vedea că au proceduri, s-au purtat ca la carte", povesteşte Sami.

Tot pe 25 martie, un alt echipaj de la DSP a venit să recolteze probe şi de la ceilalţi din casă. Sami spune că nici în aşteptarea rezultatelor nu s-au lăsat cuprinşi de panică, ci s-au rugat în linişte. "Am fost liniştiţi în momentul când le-am primit", spune bărbatul. "Dumnezeu a pus pace în inimile noastre", l-a completat Anca.

Îngrijiri paralele

Confirmarea infectării cu Covid au primit-o pe 27 martie de la DSP, care i-a anunţat că urma să vină un echipaj după soacră şi soţie. "Le-am explicat că soţia încă alăptează şi nu vrem să fie dusă. Au cerut lămuriri de la şefi şi până la urmă au luat-o doar pe soacră, internată în acelaşi salon cu tata socru. Mie şi copiilor ne-au luat probe, dar numai eu şi Luca am ieşit pozitiv, fetele nu. Ne-am mirat, că respiram acelaşi aer, dar la insistenţele noastre am fost lăsaţi împreună acasă, cu tratament".

Între timp, familia ţinea legătura prin telefon cu vârstnicii din spital, dar şi cu rude de peste tot. "Ne-am liniştit şi mai mult când o mătuşă, doctoriţă în Germania, ne-a spus că ceea ce primesc socrii aici este exact ca acolo. După câteva zile, de altfel, au început să se simtă mai bine. Acum, tata socru nu mai are mască de oxigen, mănâncă şi s-a întremat. Mama soacră e doar pe Paracetamol şi îl ajută să se ridice, aeriseşte salonul...", spune Sami.

"Aveţi încredere!"

De la început angajaţii DSP le-au pus o mulţime de întrebări pentru a-şi da seama de unde puteau lua coronavirusul. "Pe 11 martie am primit o vizită din Canada, patru adulţi şi patru copii, dar au trecut trei săptămâni şi nici unul nu are vreo problemă", zice Sami. O altă ipoteză ar fi contaminarea bagajelor în aeroport, tot improbabilă, iar a treia - o infectare produsă în oraş, la cumpărături.

Cert e că au fost puşi să facă o listă a tuturor persoanelor cu care au interacţionat, inclusiv medicul şi asistenta la care o duseseră pe micuţa Patricia. "Nici ei nu au simptome", susţine bărbatul, care îi sfătuieşte pe toţi cei aflaţi în asemenea situaţie să fie sinceri cu autorităţile, pentru că "doar aşa se poate ţine sub control şi se poate reduce răspândirea".

La sfârşitul săptămânii trecute, toţi membrii familiei se simţeau mult mai bine, şi cei din casă, şi socrii din spital. Joia trecută, o echipă DSP le-a recoltat noi probe, iar vineri au aflat rezultatele celui de-al doilea test: negative. "Ne considerăm vindecaţi şi vrem să dăm speranţă şi celorlalţi. Dacă ar fi să dau un sfat, este ca oamenii să rămână calmi, pentru că aşa au mai multe şanse să treacă peste toate. Le spunem tuturor: nu vă fie frică, fiţi sinceri şi aveţi încredere în autorităţi şi în medici!".

Instruiţi special

Un mesaj similar îl transmit şi două cadre medico-sanitare de la Spitalul Municipal care au descris BIHOREANULUI eforturile echipelor de medici, asistente şi infirmiere. "Eu vorbesc doar ca să le spun oamenilor să aibă încredere pentru că în primul rând noi avem încredere", spune o angajată.

Aceasta afirmă că personalul de la Infecţioase a fost asigurat cu echipamente de protecţie şi instruit de la începutul crizei, iar spitalul a fost reorganizat aşa încât să reducă la minimum riscurile răspândirii coronavirusului. "Lucrăm în ture de 12 ore. Intrăm în spital prin policlinica de copii, unde ne spălăm şi lăsăm toate hainele şi obiectele personale, iar de acolo circuitul este cu sens unic. Inclusiv lifturile au fost reprogramate, unul doar urcă, altul doar coboară".

Pe fiecare post lucrează câte două persoane, fiecare asigurând, echipată, orice intervenţie timp de 6 ore. "Avem obrajii zdreliţi de la măşti, iar în combinezon e ca în saună. Am fost instruiţi să venim hrăniţi şi hidrataţi de acasă, nu putem bea nici măcar un pahar cu apă, iar să mergi la toaletă este exclus, pentru că nu-i voie să scoţi echipamentul", povesteşte o angajată. "Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Bolojan, că fără el cred că eram ca cei de la Suceava sau de la Arad. A făcut tot ce trebuia ca să avem tot ce ne trebuie în spital", adaugă femeia.

Boala care uneşte

O altă colegă povesteşte că este uluită de atmosfera din colectiv. "Toţi se poartă frumos unii cu alţii, iar medicii ne-au instruit să ne purtăm cu bolnavii mai bine decât oricând".

Spitalul Municipal este, practic, sigilat. Niciun pacient nu iese din saloane, fiecare primeşte la uşă hrană, apă îmbuteliată, hârtie igienică, săpun. Toate spaţiile sunt dezinfectate cu biocide, aerul e curăţat cu aerosoli, iar pe holuri sunt lămpi cu ultraviolete, care dezinfectează aerul şi suprafeţele. La uşa fiecărei încăperi au fost aşternute pături îmbibate cu soluţii pe bază de clor. "Ne ustură gâtul pe toţi, dar nu avem ce face".

Cadrele medico-sanitare intră în saloane doar pentru strictul necesar - consultaţii, administrarea medicaţiei şi curăţenie, iar solidaritatea între diferitele categorii le-au surprins pe infirmiere: "Dacă o asistentă sau un medic are treabă într-un salon, duce şi hrana, ca să protejeze infirmierele".

Fără pierderi

Moralul e bun, zic sursele, şi în rândul pacienţilor. Unul, deşi fost client al Penitenciarului, a înţeles rapid că e spre binele lui să fie disciplinat şi să rămână în salon. Un singur caz pare mai sensibil, al unui tânăr cu probleme pulmonare încă din copilărie, intrat în depresie, pe care asistentele şi doctorii încearcă să-l îmbărbăteze.

La starea de spirit bună contribuie şi câteva reuşite care, cândva, poate vor fi analizate în lumea medicală. "În două săptămâni, nu am pierdut niciun pacient. Unul a fost recuperat din ATI zilele trecute, cu starea mult ameliorată, iar un bolnav infectat care are şi probleme renale cronice a fost dializat cu succes", exemplifică cei de la spital. Mici victorii care, deşi războiul e departe de a se încheia, menţin tonusul "trupelor" şi, prin asemenea mărturii, şi pe cel al populaţiei civile consemnate în case. Lupta, aşadar, continuă...

EPISTOLĂ DE PACIENT
"Aici nu ai cum să nu te faci bine"

Săptămâna trecută, BIHOREANUL a intrat şi în posesia unui mesaj transmis de o pacientă din Spitalul Municipal cadrelor medicale, cărora a vrut să le arate recunoştinţa. Îl redăm, pentru mesajul său optimist, cu menţiunea că femeia a dorit să-i fie păstrat anonimatul:

„Dragii mei colegi, vă mulţumesc din inimă pentru toate încurajările, gândurile, rugăciunile voastre. Sunteţi în primul rând oameni, umani, calzi, sufletişti peste masură, săritori, v-aţi mobilizat exemplar pentru mine, v-aţi rugat, nu aţi stat pe gânduri să mă ajutaţi cu tot ce am avut nevoie. Datorită vouă, colegi minunaţi, mie aici nu îmi lipseşte nimic, în condiţiile în care la 00.30 luni noaptea am plecat cu salvarea la spital cu hainele de pe mine, fără să ştiu că voi ajunge internată si nu pot să ajung acasă, să am haine, apă, ce îţi trebuie la spital. Dar eu nu duc lipsă de nimic, datorită vouă. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc.

Să ştiţi că Covid este o răceală, nu te afectează foarte tare dacă crezi cu tărie că te faci bine. Eu mă simt bine, optimistă, pozitivă, sunt sigură că sunt bine şi nu o să rămân afectată deloc. O boală ca aceasta te face să conştientizezi cât de important este să apreciezi sănătatea, să mulţumeşti în fiecate clipă tuturor, în primul rând însă lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun să nu vă fie frica, nu e aşa de rău. Eu am reuşit să stau acasă 10 zile cu febră între 38 cu 6 până la 39 cu 6 până să fiu depistată, şi nu m-am plâns, deşi nu reuşeam nici să îmi fac un ceai pentru că eram aşa slăbită. Trebuie să ştiţi cel mai important lucru şi să spuneţi asta tututor - avem cel mai pregătit şi dotat spital din ţară. O curăţenie exemplară, medicamente, cadrele medicale din spital, toţi angajaţii minunaţi, nimeni nu se plânge, te întreabă cum eşti, cu ce te pot ajuta, ne-au dus bagajele doctorii, fără fiţe, umani, devotaţi, în condiţiile în care stau cu un costum pe ei 12 ore, în care nu pot să mănânce şi să bea apă pentru că nu au voie să se expună, pot să se elibereze de costum doar după ce părăsesc tura, e foarte greu credeţi-mă, totul pentru binele nostru, toţi vorbesc frumos, sunt amabili. Aici nu ai cum să nu te faci bine. Acum sunt pe o secţie unde cadrele medicale zâmbesc, eu deja sunt foarte fericită şi ştiu sigur ca sunt bine.

Vedeţi ce face zâmbetul, face fericit omul căruia îi zâmbeşti. Nu vă fie frică, suntem oraşul cu cele mai bune cadre medicale, care nu plâng de frică. Spuneţi tuturor acest lucru. Învăţaţi să zâmbiţi, vă rog din inimă, faceţi acest lucru, e foarte important, cum mi-au făcut mie cadrele medicale…

Vă iubesc, fiţi fericiţi, nu vă fie teamă pentru că, credeţi-mă, chiar se tratează cel mai bine din ţară la Oradea, zâmbiţi, bucuraţi-vă de cei dragi vouă, celor care sunteţi izolaţi acasă din cauza mea, bucuraţi-vă de timpul petrecut cu familile voastre zilele acestea... Fiţi fericiţi, iubiţi, zâmbiţi, bucuraţi-vă. Vă iubesc, oameni minunaţi. Încă ceva: este o vorbă, „ce dai aia primeşti”, deci faceţi bine tot timpul, veţi primi cu mult mai mult. Vă iubesc”.