URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
15 Iulie 2014, 17:13

Noul preşedinte al FC Bihor: fostul şef al Poliţiei de Frontieră

Noul preşedinte al FC Bihor: fostul şef al Poliţiei de Frontieră foto: www.fcbihor.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După câteva zile de incertitudine, activitatea FC Bihor pare că reintră în normal, după ce, întrunită marţi, Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) de la clubul orădean de fotbal a decis să-l numească în funcţia de preşedinte al clubului pe Viorel Nemeş.

Viorel Gheorghe Nemeş are 56 de ani, este căsătorit, tată a doi copii, de profesie este ofiţer în Ministerul de Interne şi ultima dată a fost şeful Poliţiei de Frontieră Oradea.

"Obiectivul clubului este menţinerea în eşalonul II. O să redefinim întreaga activitate a clubului, cu întregul staff. O să avem o analiză la nivelului clubului, atât cu antrenorii, cât şi cu jucătorii. Vrem să avem la nivel de club o echipă unită, cum de altfel, am înţeles că a fost şi până acum. Ca bihorean nu vreau altceva decât binele acestui club, care este fanion al judeţului. Voi fi foarte aproape de toţi din club, de la antrenori şi jucători, până la ultimul om de ordine din cadrul clubului", a declarat, după numirea în funcţie, noul preşedinte, Viorel Nemeş.

Nemeş îi succede, astfel, în funcţie lui Şerban Morcan, cel a cărui contract cu FC Bihor a expirat pe data de 30 iunie.

De altfel, până când noul preşedinte se va acomoda cu activitatea, acesta va fi ajutat de Morcan, cel care, de altfel, a fost prezent şi el marţi la şedinţa AGA de la sediul clubului orădean. În primă fază, conducerea Consiliului Judeţean a apelat la fostul preşedinte, pentru a reveni în funcţie, însă acesta a declinat oferta.

După numirea noului conducător, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, împreună cu acesta, vor fi prezenţi la antrenamentul de marţi seară al echipei orădene, unde vor sta de vorbă şi cu jucătorii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
PhD
Bravo! Felicitari! Mai ajung si oamenii integri in functii publice... Mult succes!
Postat 17 Iulie 2014, 09:16 de osvat gh
sangele ape nu se face
La un meci intre DINAMO si FC BIHOR cu cine veti tine dl.presedinte stiut fiind faptul ca sunteti un dinamovist convins inrait....(daca nu ati schimbat melodia de la soneria telefonului)
Postat 16 Iulie 2014, 15:25 de Pavelut
fara remuneratie
Domnule comisar in rezerva sper ca nu pretindeti salariu pentru ceea ce veti face la club. Stim ca pensia e .....nesimtita.
Postat 16 Iulie 2014, 13:15 de aurel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON