Ministrul Dezvoltării, bihoreanul Cseke Attila, a vizitat vineri, însoţit de primarul Oradiei, Florin Birta, şantierul noii săli polivalente de pe amplasamentul fostei pieţe de vechituri. Potrivit ministrului, construcţia, realizată în procent de 82%, ar urma să fie dată în folosinţă la sfârşitul acestei veri, după ce municipalitatea va fi terminat şi amenajările exterioare.
"Constructorul s-a mobilizat"
"Noua sală polivalentă are un grad de execuţie de 82%. Mobilizarea constructorului este bună. Se vede că de la ultima noastră vizită (n.r. din luna ianuarie) s-a avansat bine", a declarat ministrul Cseke în cadrul vizitei la faţa locului.
Cseke Attila s-a declarat mulţumit de ritmul lucrărilor şi a adăugat că Ministerul Lucrărilor Publice are în plan să transfere municipalităţii sala finalizată undeva în cursul verii. "Noi vrem ca în vara acestui an să predăm lucrarea beneficiarului, care este municipiul Oradea", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, după darea în folosinţă, noua sală polivalentă ar putea găzdui atât evenimente sportive naţionale şi internaţionale, cât şi spectacole sau concerte.
A doua vizită în patru luni...
Primarul Florin Birta, care a luat parte la inspecţia lucrărilor, i-a mulţumit ministrului Cseke pentru implicare. "Este a doua oară, de când a fost instalat şi a preluat Ministerul Lucrărilor Publice, când domnul Cseke Attila vizitează această lucrare în teren. Ca primar, ştiu ce înseamnă să fii prezent pe şantier şi să îi îndemni pe constructori să se mobilizeze şi să se încadreze în termene", a spus primarul.
Birta a arătat că municipalitatea se străduieşte, la rândul său, să realizeze în cel mai scurt timp posibil racordarea construcţiei la reţelele de utilităţi, parcarea aferentă şi amenajările exterioare.
"A fost finalizată procedura de atribuire a lucrărilor pentru parcări şi accesuri, urmând ca până în 20 aprilie, dacă nu avem contestaţii, să semnăm contractul de execuţie, astfel încât până la finalul verii, începutul toamnei, să putem da în folosinţă sala şi exterioarele", a spus Birta.
Proiect de 112 milioane lei
Lucrările de construire a viitoarei săli polivalente cu 5.000 locuri au fost atribuite firmei Construcţii Erbaşu pentru suma de 112 milioane lei.
Aşezământul, care va fi încălzit cu apă geotermală, va putea găzdui competiţii sportive de handbal, baschet şi volei, dar şi concerte, congrese, expoziţii, târguri şi altele.
Sala ar urma să împartă cu viitorul stadion din strada Făgăraşului o parcare cu 790 de locuri pentru autoturisme, 22 locuri pentru autobuze şi 8 locuri pentru TIR-uri.
Amenajările exterioare şi racordurile sălii la utilităţi au fost asumate de municipalitate, care a primit ulterior finanţări de 10 milioane lei din fonduri guvernamentale pentru finalizarea lucrărilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.