Primăria pregăteşte manifestările dedicate aniversării a 94 de ani de la eliberarea oraşului de sub dominaţie austro-ungară prin intrarea trupelor Armatei Române conduse de generalul Traian Moşoiu în Oradea.
Pe 20 aprilie, de la ora 11, evenimentele vor începe în sala mare a Primăriei, care poartă numele generalului Traian Moşoiu, cu alocuţiunile oficialităţilor locale, urmate de cea a istoricului Viorel Faur, care va vorbi despre însemnătatea zilei.
Cei prezenţi vor asista apoi la lansarea cărţii "Răsboiul nostru", scrisă de Neculai Cibin şi prezentată la Oradea chiar de nepotul lui Traian Moşoiu, profesorul Cantemir Moşoiu.
De la ora 12.10, la Biserica cu Lună se va oficia o sljubă de Te Deum, urmată de deplasarea în alai din Piaţa Unirii pe itinerarul str. Avram Iancu - str. Armatei Române - statuia "General Traian Moşoiu", unde vor urma alocuţiunile primarului Ilie Bolojan şi istoricului militar colonel în rezervă Grigore Bartoş.
De la ora 13.10, organizatorii au pregătit reconstituirea evenimentelor din 20 aprilie 1919, iar apoi mai multe momente muzicale susţinute de soliştii Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana" şi corul "Traian Moşoiu".
Seria manifesfărilor se va încheia cu depunerea de jerbe şi coroane la statuia generalului şi defilarea detaşamentului de onoare.
Evenimentele din 20 aprilie sunt organizate de Primăria Oradea în colaborare cu Prefectura Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Regina Maria, Muzeul Ţării Crişurilor, Garnizoana Oradea, Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor" - filiala Bihor şi Garda Traian Moşoiu - membrii Asociaţiei Tradiţia Militară.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.