Când şi când, publicul află din presă că în cutare judeţ - iar Bihorul nu face excepţie - nişte oameni ajung pe paturi de spital cu toxiinfecţii alimentare, după ce consumă produse stricate. De ce, când există reguli şi instituţii de control? Explicaţia stă nu doar în sărăcia şi ignoranţa consumatorului, care caută să cumpere cât mai ieftin, indiferent de calitate, ci în primul rând în lăcomia comercianţilor şi deopotrivă a "organelor" care ar trebui să îi verifice.
BIHOREANUL vă prezintă un caz în care aceste ingrediente sunt amestecate în detrimentul sănătăţii publice: o "reţea paralelă" prin care magazinul CBA de pe şoseaua de centură a Oradiei vinde alimente expirate, cu ajutorul unor patroni de ABC-uri şi cu complicitatea interesată a responsabililor sanitar-veterinari, "unşi" ca să închidă ochii la încălcarea legii.
13 cu ghinion
Trei angajaţi, un paznic şi doi lucrători comerciali, au fost puşi pe liber în urmă cu două săptămâni, pe 13 ianuarie, de la magazinul CBA deschis în 2016 pe strada Ogorului nr. 35, peste drum de fostul CET II. Vina lor? Făcuseră poze şi filmaseră cu telefoanele mobile în incinta unităţii, surprinzând felul în care sunt vândute alimente expirate. Doi dintre ei au prezentat dovezile BIHOREANULUI şi spun că, departe de a fi o întâmplare izolată, vânzarea de produse perisate e o practică uzuală a magazinului, la care nu au mai vrut să fie părtaşi.
"Produsele alimentare sunt ţinute la vânzare până în ultima zi de valabilitate. Cele care nu s-au vândut, expirate, sunt duse în spate. Fiecare angajat, după perioada de probă, primeşte numere de telefon ale unor clienţi, patroni de ABC-uri, pe care în aceste situaţii trebuie să-i sune, să le spună că avem produse expirate la preţuri reduse, şi să-i întrebe în cât timp pot veni după ele. De obicei oamenii vin în 2-3 ore şi le cumpără pe toate", a povestit BIHOREANULUI unul dintre lucrătorii comerciali concediaţi.
Potrivit tânărului, care a lucrat la CBA mai bine de un an, cel care coordonează sistemul de vânzare paralel e chiar directorul magazinului, Teodor Sas. "Când i-am spus că nu mai vreau să fac asta, mi-a spus că nu-i după mine şi, dacă nu-mi convine, pot să plec. În aceeaşi zi m-a zis să-mi fac lichidarea".
Mezeluri "spoite"
La fel ca fotografiile făcute de fostul lucrător comercial, un set de filmuleţe înregistrate de colegul său paznic arată acelaşi lucru: zeci de saci şi de paleţi plini cu alimente expirate în depozit, pe care vin să le cumpere persoane care le îngrămădesc în cărucioare, pentru a le revinde apoi în ABC-urile din diverse zone ale judeţului.
În imagini se văd, de exemplu, cremvurşti şi lebărvurşti importaţi din Ungaria expiraţi pe 31 decembrie 2017 şi respectiv pe 12 ianuarie 2018, brânză ieşită din termenul de valabilitate pe 3 decembrie 2017, cârnaţi de curcani perisaţi din data de 12 ianuarie, unii cu mucegai.
La fel, lăzi întregi cu guşă afumată acoperită cu un strat consistent de mucegai, expirată nu se ştie exact când, dar "reîmprospătată" de angajaţi pentru a-i reda un aspect vandabil. "Eram puşi să spălăm mezelurile cu mucegai la robinet, sub jet de apă rece, cu peria", explică fostul vânzător.
"Gunoaie" pentru toţi
Tânărul a pus la dispoziţia BIHOREANULUI nu doar imaginile surprinse în depozit şi în spaţiile de vânzare, care arată fără dubiu că patronii de ABC-uri ştiu exact ce cumpără, ci şi numere de telefon la care sunt contactaţi, pentru a veni după produsele expirate.
BIHOREANUL a făcut un experiment ce confirmă clar funcţionarea "sistemului paralel" prin care se aruncă pe piaţă "gunoaiele" CBA: jucând rolul unui angajat, reporterul a sunat posesorii, în numele magazinului, pentru a le face "oferta de promoţie", precizând explicit că este vorba despre produse ieşite din termenul de valabilitate. Toţi au acceptat pe loc ofertele, ştiind despre ce este vorba, ba chiar întrebând dacă mai sunt şi alte produse expirate.
Iată dialogul cu un ABC-ist din zona Beiuşului:
Reporter: - Alo, de la CBA sunt, avem ceva produse expirate, vă interesează?
ABC-ist: - Ce este?
R: - Cârnaţi Csabay, şuncă şi ceva ouă.
ABC-ist: - La cât îs ouăle, fratello?
R: - La 16 bani bucata.
ABC-ist: Cofragul ar veni la...
R: - Noa, acum calculează şi tu. Un leu 60 cofragul de 10 ouă, vreo 4 lei 50 confragul mare.
ABC-ist: - De 30?
R: - Da.
ABC-ist: - Cam câte cofraje ai?
R: - Vreo 20, cam aşa. Le vrei pe toate?
ABC-ist: - Toate, da.
"Cum găt, vin încolo"
R: - Când vii?
ABC-ist: - Într-o oră, numa’ să sun şoferu’.
R: - Auzi, şi şuncă vrei?
ABC-ist: - Şunca la cât îi?
R: - La 8 lei.
ABC-ist: - Nu ştiu... Trăbă să mă uit la ea, să văd cum arată. Că ştii şi tu, şi io trăbă s-o dau mai departe... (n.r. - adică s-o revândă)
R: - Îi "zugrăvită" bine, curăţată...
ABC-ist: - Noa, ne uităm când îs acolo. Da’ ouăle ţine-mi-le, că vin imediat, numa’ să sun şoferu’. Noa, noroc, ceau!
După câteva minute, bărbatul a resunat să confirme:
ABC-ist: Noa, fratello, vezi că vin, pune-mi ouăle deoparte.
R: - Bine. Auzi, tu din ce zonă vii?
ABC-ist: - Din partea Beiuşului. Te sun când ajung la Real. Noa, ceau, fratelo!
Conversaţia cu o altă cumpărătoare, de data asta din Oradea, din cartierul Velenţa, a fost la fel de lămuritoare:
R: - Săru’mâna, de la CBA sunt. V-am sunat să vă întreb dacă vă interesează ceva produse expirate.
ABC-istă: - Pfuuui... da’ amu-s în centru... M-ar interesa. Numa’ să găsesc ceva maşină, că vin.
R: - De unde eşti tu?
ABC-istă: - Io din Oradie, de pe Seleuşului. Cum găt, vin încolo.
"Sănătate şi Doamne-ajută!"
Deloc diferită a fost şi discuţia cu un ABC-ist din Ineul de Criş, care în plus a întrebat dacă mai sunt disponibile şi alte produse expirate decât cele prezentate de falsul vânzător:
R: - Alo, bună ziua, de la CBA. Vă interesează ceva produse expirate?
ABC-ist: - Pfuuu, chiar acum am venit din Oradea. Dacă ştiam... Ce-aveţi expirate acum?
R: - Păi, şuncă, ceva ouă şi nişte...
ABC-ist: - Ouă la ce preţ?
R: - 16 bani.
ABC-ist: - Îhî... Şi cât aveţi?
R: - 20 de cofraje.
ABC-ist: - 20? Hmmm... Mai târziu nu le putem lăsa?
R: - Ba da. Dumneavoastră din ce zonă sunteţi?
ABC-ist: - Din Ineu. Aş veni acuma, da’ nu am maşină, că am un nepot şi nu-i acasă acuma... Şi mai aveţi ceva?
R: - Cârnaţi.
ABC-ist: - De care?
R: - Csabay.
ABC-ist: - Şi ăla la cât îi?
R: - 6 lei.
ABC-ist: - Noa, bine, vedem când vin. Noa, bine, sănătate! Doamne-ajută!
Ulterior, după câteva minute, ca să nu-i pună pe drumuri, reporterul i-a reapelat pe toţi cei trei interlocutori, anunţându-i să nu mai vină "după produsele alea expirate", deoarece "şefu’ le-o dat pe toate". Reacţiile, în unanimitate, au fost de regret pentru ratarea chilipirului: "Noa, bine-atunci... Sănătate, fratello!", a spus ABC-istul din zona Beiuşului, în timp ce orădeanca şi colegul din Ineu au adăugat şi un "Doamne-ajută!".
Plocon la maşină
Întrebarea pe care şi-o poate pune oricine este de ce foştii angajaţi ai CBA nu s-au dus să reclame la "instituţiile statului". Răspunsul e dezarmant: din neîncredere! Neîncredere cât se poate de justificată, căci înşişi funcţionarii statului, puşi să asigure respectarea legii şi sancţionarea încălcării ei, participă cu bună ştiinţă şi interesat la punerea în pericol a sănătăţii publice.
Cei doi foşti angajaţi au asistat recent, pe 14 decembrie, la un control derulat la magazin de inspectori ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, surprinzând pe viu cum "misiunea" s-a finalizat cu cadorisirea acestora.
"Controalele sunt anunţate cu 2-3 zile înainte. În timpul ăsta, noi putem face curăţenie şi putem pune mai ascunse produsele expirate", explică fostul lucrător comercial. "Cei care au fost în control pe 14 decembrie au venit cu o Skoda Octavia neagră. Directorul de magazin Sas Teodor le-a pregătit patru pungi cu atenţii, dar la plecare a hotărât să mai punem ceva în ele. Pe mine m-a pus să mai aduc ceva băuturi, cafea vidată şi ciocolată Merci. «Hai, hai, bagă!», mi-a zis. Apoi le-am dus la maşină", povesteşte fostul angajat, precizând că scena a fost înregistrată şi de camerele de supraveghere ale magazinului. "Sunt camere şi înăuntru, şi afară, în parcare. Dacă le-ar cere cineva şi şefii le-ar da, s-ar vedea tot".
"Intransigentul" de la DSVSA
Ca în toate ţările UE, comercializarea alimentelor expirate este strict interzisă şi în România, HG 984/2005 privind contravenţiile la normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prevăzând amenzi de până la 50.000 lei, pe care le pot da inspectorii DSVSA.
BIHOREANUL s-a adresat şefului DSVSA Bihor, dr. Remus Moţoc (foto), sesizându-l atât în legătură cu practicile comerciale ilegale ale CBA, cât şi asupra modului în care îşi fac datoria reprezentanţii instituţiei pe care o conduce, prin controale încheiate cu "atenţii", punându-i la dispoziţie informaţiile deţinute.
Iniţial, PSD-istul a afişat o atitudine intransigentă, promiţând o anchetă internă şi sesizarea Poliţiei. "Grav, foarte grav... Eu vreau să dorm liniştit", a spus Moţoc, adăugând că "bănuieşte" cine e posesorul Skodei, dar că va lua declaraţii subalternilor.
"Noi nu ne jucăm aici! Iau măsuri, îi tai din salariu şi putem merge până la scoaterea din Corpul funcţionarilor publici", a promis şeful DSVSA, precizând că va da sesizării BIHOREANULUI un răspuns scris a doua zi.
Batista pe ţambal
A doua zi, însă, directorul a întors-o ca la Ploieşti. Moţoc a susţinut că înregistrările sunt "neconcludente" deoarece ar arăta doar "camera SNCU" (în care se depozitează aşa-numitele Subproduse Nedestinate Consumului Uman, adică alimentele expirate), unde accesul angajaţilor e restricţionat. Un neadevăr, căci foştii angajaţi ai CBA au filmat inclusiv în spaţiul de vânzare, la câţiva paşi de casele de marcat, iar discuţiile purtate aici cu clienţii ABC-işti demonstrează că aceştia ştiau că au cumpărat produse perisate.
Mai mult, Moţoc a căutat scuze subalternilor, spunând că cei doi inspectori DSVSA care au făcut controlul pe 14 decembrie nu ar avea nicio legătură cu "atenţiile" duse la maşină, posesorul acesteia nefiind inspector, ci o altă persoană din sistemul sanitar-veterinar. Pe care nu a vrut să o nominalizeze, dar despre care a presupus, în schimb, că s-ar fi aflat în ziua controlului la CBA fiindcă... "poate a făcut cumpărături în zonă".
Şeful DSVSA a pus capăt discuţiei pe un ton categoric: "Dacă cel care a făcut sesizarea are ceva dubii, să meargă în altă parte! Eu, pentru colegii mei, mai ales pentru cel care a fost acolo în control, garantez! O să vă dăm şi un răspuns scris, profesionist, mâine".
Hoţul neprins...
În final, răspunsul a fost transmis BIHOREANULUI vineri. În cuprinsul acestuia, şeful DSVSA arată că după sesizarea reporterului a dispus un nou control la CBA, în cursul zilei de marţi, când echipa trimisă a constatat că "produsele comercializate se aflau în limitele termenului de valabilitate". Totuşi, Moţoc a admis că aceasta a găsit "unele deficienţe în ce privesc (sic!) documentele care trebuie întocmite în cazul SNCU şi transportul acestora", motiv pentru care a sancţionat contravenţional magazinul, fără a preciza însă, concret, nici care au fost "deficienţele", nici cuantumul amenzii date.
În privinţa imaginilor oferite de BIHOREANUL, şeful DSVSA a transmis că, deşi una dintre filmări arată ABC-işti cumpărând un cărucior plin cu cârnaţi expiraţi, în ziua noului control acest sortiment era "pe stoc", dar "retras de la comercializare, depozitat separat şi amplasat într-o zonă restricţionată". Altfel spus, or fi fost vânduţi cârnaţi expiraţi pe 13 ianuarie, dar nu şi pe 16, aşadar hoţul neprins e negustor cinstit...
Şpaga, boala instituţiei
În fine, referindu-se la controlul din 14 decembrie, în urma căruia angajatul CBA a umplut Skoda cu "atenţii", şeful DSVSA a arătat că proprietarul maşinii "nu făcea parte din echipa de control şi nu a avut nicio legătură cu actul de control", ci este, de fapt, o "persoană care asigură supravegherea sanitară veterinară" a magazinului CBA din partea Circumscripţiei Sanitar-Veterinare nr. 1 Oradea. Numele nu i l-a precizat nici de data aceasta, aşa cum nu o făcuse nici marţi.
În discuţiile telefonice, Moţoc a susţinut că, de vreme ce "cadorisitul" nu are funcţia de inspector, ci "doar" pe cea de responsabil cu supravegherea sanitar-veterinară a magazinului, nu i-ar fi subordonat direct şi, deci, el - ca director - nu ar fi răspunzător de corectitudinea respectivului. Ceea ce este fals, deoarece angajaţii tuturor Circumscripţiilor Sanitar-Veterinare din judeţ sunt salariaţi ai DSVSA, iar obligaţia directorului este să dispună şi în legătură cu aceştia, atunci când sunt bănuiţi de încălcarea legii, o cercetare disciplinară serioasă, ba chiar şi să sesizeze organele de cercetare penală.
"Având în vedere aspectele arătate mai sus, considerăm că nu s-au identificat elemente care să conducă la demonstrarea faptelor invocate de dvs. În cazul în care deţineţi informaţii în plus, vă rugăm să vă adresaţi organelor abilitate", şi-a încheiat Moţoc răspunsul oficial.
BIHOREANUL a trecut peste secretomania directorului şi a aflat, din surse proprii, identitatea posesorului Skodei, protejat: este vorba de Octavian Floruţa, fost şef al DSVSA Bihor, în prezent angajat ca medic la Circumscripţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1 Oradea, între timp internat la Spitalul Judeţean.
Silenzio stampa
BIHOREANUL a încercat să obţină şi poziţia CBA, încă de marţi, imediat după ce l-a sesizat pe şeful DSVSA, dar degeaba. Directorul magazinului, Teodor Sas, a susţinut că habar nu are despre vânzarea de alimente expirate. "Cred că e o neînţelegere", a pretins acesta, repetând acelaşi lucru şi cu privire la mituirea unui responsabil sanitar-veterinar. "Nu ştiu despre ce vorbiţi", a zis Sas, arătându-se în schimb mai interesat să afle "cine a făcut pozele şi filmuleţele".
Directorul a făcut-o pe neştiutorul şi când reporterul l-a prevenit că a cules dovezi de la ABC-iştii chemaţi să cumpere alimentele perisate. "Foarte interesant... Noi vindem doar produse care urmează să expire, nu care sunt deja expirate", a spus el, refuzând să arate înregistrările camerelor de supraveghere care ar confirma, încă o dată, informaţiile. "Nu am autoritatea", s-a justificat el, promiţând totuşi, la cererea reporterului, că îşi va informa şefii pentru a o obţine sau pentru a transmite poziţia acestora.
Ceea ce, evident, n-a mai făcut, mizând probabil tocmai pe protecţia din sistem şi pe vechea zicală potrivit căreia "câinii latră, caravana trece". Poate, totuşi, cineva de la Parchet şi Poliţie o va contrazice...
PROCEDURI PE HÂRTIE
Legislaţie deficitară, controlori lacomi
Consultat de BIHOREANUL, un specialist în industrie alimentară spune că vânzarea produselor alimentare expirate, deşi interzisă prin lege, este totuşi o practică frecventă în România. Prima cauză e că magazinele comandă cantităţi prea mari de mărfuri, mai ales când furnizorii le oferă reduceri. Dacă nu reuşesc să le vândă înaintea expirării, comercianţii sunt obligaţi să le predea unor firme specializate în neutralizarea lor.
"Majoritatea magazinelor fac contracte-cadru cu aceste firme, cărora le achită o sumă fixă, plus sume variabile pentru fiecare cantitate predată, dar multe magazine fac contractele formal, ca să fie acoperite la controale, şi apoi evită să plătească transportarea şi neutralizarea produselor". Aşa ajung să le vândă, nu neapărat ca să recupereze o parte din costurile pentru achiziţionarea lor, ci pentru a nu plăti în plus pentru neutralizare.
O altă explicaţie a comercializării alimentelor expirate este că acţiunile de control ale DSVSA sunt anunţate în prealabil, iar sancţiunile inspectorilor sunt limitate la sume modice, nu spre valoarea maximă permisă de lege.
Legislaţia are şi ea carenţe. "O unitate de comerţ nu poate, de exemplu, să doneze produsele perisate la Grădina Zoologică, pentru că legea permite acest lucru doar în interiorul termenului de valabilitate". În fine, deşi în urmă cu aproape doi ani a fost adoptată o lege pentru "diminuarea risipei alimentare" (Legea 127/2016), ce permite vânzarea la preţ redus, în anumite condiţii, a alimentelor care urmează să expire, comercianţii fiind scutiţi de plata TVA, Ministerul Agriculturii nu a elaborat nici acum normele de aplicare.
SFATUL MEDICULUI
Alimente expirate, riscuri şi consecinţe
Specialiştii în sănătate publică precizează că simplul consum al alimentelor expirate nu determină automat îmbolnăvirea, dar acest lucru se întâmplă dacă ele ajung la alterare, caz în care consumatorul suferă toxiinfecţii alimentare de diverse forme, până la cele mortale.
"Îmbolnăvirile au loc brusc, simptomele fiind digestive: greţuri, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit, cel mai frecvent diaree, la acestea adăugându-se alterarea stării generale de sănătate, dureri de cap, febră, frisoane, somnolenţă şi apatie sau, dimpotrivă, la unii indivizi agitaţie şi hiperactivitate", explică dr. Monica Laslău, medic la Direcţia de Sănătate Publică Bihor. Potrivit acesteia, cea mai sigură metodă de prevenire a îmbolnăvirilor este respectarea normelor igienico-sanitare generale legate de funcţionarea unităţilor cu profil alimentar.
În cazul alimentelor expirate vândute de marii retaileri micilor comercianţi, pericolul îmbolnăvirii consumatorilor este mare, deoarece până la revânzare şi consum efectiv riscul alterării creşte, odată cu perioada în care ele sunt ţinute în magazine.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.