Niciun preşedinte nu şi-a câştigat mai spectaculos poziţia decât Traian Băsescu. Vă amintiţi de lupta sa cu regimul Năstase, de îndemnul hot "Arde-i pe corupţi!", de înălţătoarea făgăduinţă că-i va ridica în ţepe pe autorii marelui jaf naţional? De faimosul "Să trăiţi bine!"?
În 2004, după ce plânsese pe umerii lui "dragă Stolo" şi îl interogase pe "Adrian" cât va mai dura blestemul de a alege între doi foşti comunişti, Băsescu îşi începea la fel de impetuos primul mandat. L-a momit pe Voiculescu, turnătorul Felix de mai apoi, să rupă pactul cu PSD pentru a-şi alipi PUR-ul Alianţei Dreptate şi Adevăr. Soluţia era stropită cu şampanie, abia ulterior a devenit imorală. L-a pus premier pe Tăriceanu, dar a vrut să-l lepede după un an, când a inventat-o pe Elena Udrea pentru primul job murdar: dezvăluirea faimosului bileţel roz, prin care era rugat de-o pilă la Parchet pentru Patriciu. Nu l-a dat pe premier pe mâna procurorilor, pentru trafic de influenţă, a vrut doar să-l execute politic. Casus belli şi Alianţa DA a devenit ba!
De atunci vrajba s-a răspândit ca holera între democraţi şi liberali, făcându-i pe aceştia din urmă fraţi cu dracul până în 2008, iar pe PD-işti mai izolaţi ca ciumaţii, încât abia s-au putut întovărăşi apoi cu PSD-iştii. Până în 2009, când smulgea al doilea mandat tot cu o lovitură de teatru (scena Geoană-Vântu), preşedintele a apucat însă să-şi dea în petec: presa era plină cu "găozari", singurul armean competent era doctorul care i-a reparat hernia de disc ş.a.m.d.
Câştigând la mustaţă, la preluarea celui de-al doilea mandat a apărut un Băsescu smerit, care la ceremonia de învestire spunea că a înţeles că "românii mi-au dat o lecţie" şi promitea că va fi preşedintele tuturor, "indiferent cum au votat pe 6 decembrie". Ce-a urmat, se ştie: amestecul brutal în treaba partidelor, dresarea serviciilor, transformarea Cruciadei anticorupţie într-un show în care doar ceilalţi erau personaje negative, plantarea unui premier de paie, practicarea unui cinism vecin cu sadismul (în criză a tăiat 25% şi din salariul de 1.000 lei al învăţătoarei, şi din cel de 10.000 euro al politrucilor din marile companii de stat) etc.
Dacă sunt de bună-credinţă, chiar şi cei mai înverşunaţi duşmani ar trebui să admită, totuşi, că Băsescu a avut cel puţin două merite. A cârmit mai iute România spre Occident (fiind uneori mai belicos decât Reagan şi Bush la un loc), iar dezlegarea "câinilor" DNA a avut ca efect şi priponirea unor corupţi de-ai lui (încătuşarea fratelui Mircea şi şogorului Cocoş demontează acum teza că Justiţia ar fi rămas "băsistă").
Onestitatea trebuie dusă, însă, până la capăt. Acum, între două tururi de scrutin care ne-au lămurit că vremea lui s-a dus, o ultimă întrebare e inevitabilă: care îi este moştenirea şi cine îi sunt legatarii testamentari? Căci dacă pe dreapta sigur e Elena Udrea, şi pe stânga are unul în Victor Ponta. Cine altul decât acesta e mai "animal politic", cine ştie promite mai abundent şi cine mai are îndemânarea de a se lepăda de tovarăşii de drum? Eu zic că doar el, aşa că s-ar putea să urmeze o nouă epocă a la Băsescu, doar cu altă denumire.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.