URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 August 2018, 14:00

„Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)

Festivalul KaravanArt a avut o nouă reprezentaţie luni seară, de la ora 20. Piesa de teatru „Invasion” a fost susţinută de actori din Slovenia, invitaţi ai Asociației Teatrale Shoshin din Cluj-Napoca, organizatoarea evenimentului.

Scenariul nu a avut text, ci s-a bazat numai pe mişcări şi a inclus mai mulţi actori deghizaţi în creaturi roz, care au „invadat” Primăria şi Piaţa Unirii. Cei mici s-au speriat la început, dar spre final au ajuns chiar să-i atingă fără frică pe actori.

„Mami, o să ne mănânce!”

Piesa de teatru a atras repede privirile trecătorilor. Primii doi actori care urlau de la balcoanele Primăriei i-au făcut pe orădeni să-şi scoată smartphone-urile din buzunar şi să imortalizeze momentele.

Urletele au atras atenţia chiar şi protestatarilor anti PSD din Piața Unirii, care s-au oprit preţ de câteva zeci de minute pentru a filma şi ei „ciudăţeniile”. Pe parcursul reprezentaţiei, circa 50 de orădeni i-au urmat pe actori şi au urlat împreună cu ei.

În vreme ce adulții s-au amuzat, reacţiile celor mici au fost diverse, dat fiind că nu-și dădeau seama ce se întâmplă. Când i-au văzut pe monștri cocoțați pe balconul Primăriei, o fetiţă i-a spus mamei sale, cu disperare: „Mami, o să ne mănânce!”.

Când monștrii au coborât şi s-au apropiat de trecători, o altă fetiţă a început să plângă. Totuşi, majoritatea copiilor au fost curajoşi, lăsându-se duşi pe braţele uneia dintre creaturi, iar alţii chiar i-au atins cu curiozitate.

În ultimele 10 minute ale reprezentaţiei, actorii au intrat în trafic. Şoferii care circulau pe strada Traian Moşoiu au căscat ochii în momentul în care „creaturile” se plimbau fără frică printre maşini. Majoritatea s-au înveselit şi au imortalizat momentul. 

Pentru prima dată la Oradea

Festivalul KaravanAct se desfăşoară pentru prima dată la Oradea, iar primul spectacol a fost jucat, duminică, pe Corso, de studenţii din anul I, de la secţia maghiară a Facultăţii clujene de Teatru şi Televiziune, care au interpretat piesa „Zarvă. Étude-uri în aer liber” pe Corso.

Piesa de teatru „Invasion” de luni a fost prezentată de compania Kud Ljud din Slovenia, ai cărei actori au străbătut mai toată lumea. Spectacolul a fost cel de-al şaselea spectacol din cadrul KaravanAct.

În continuare, marţi, de la ora 18, aceeaşi companie va oferi spectacolul „Streetwalker” sub forma unui tur ghidat. Reprezentaţia este programată să pornească din faţa Teatrului Regina Maria, dialogurile fiind traduse atât în limba română cât şi în limba maghiară.

Ultima reprezentaţie va fi „Ave, Eva”, tot marţi de la ora 20. Ea va avea loc în Centrul Posticum şi va fi realizată de compania Regula contra Regulam Teatro. Spectacolul va evoca figuri feminine din Biblie, prin dans, cântece şi jocul actorilor. Preţul unui bilet este de 15 lei, iar pentru studenţi 10 lei. Festivalul se va muta apoi în Satu-Mare, ultima oprire fiind la Cluj Napoca.

Mădălina Sim
studentă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON