Un inginer în vârstă de 37 ani din Ştei a murit după ce s-a împuşcat cu o armă de asomat porci, cazul fiind cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, în caz nu există suspiciuni că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracţiuni.
Toate datele de până acum indică faptul că acesta şi-ar fi pus capăt zilelor în cursul zilei de luni, în casa în care locuieşte împreună cu părinţii săi şi de unde, zic oamenii locului, a ieşit foarte rar în ultimul an, de teama pandemiei de Covid.
"Există un dosar înregistrat pentru moarte suspectă. Se aşteaptă raportul de necropsie medico-legală, care va lămuri cauza morţii", a explicat, vineri, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gligor Sabău.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.