URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Septembrie 2014, 15:15

Minerii de la Băiţa au reluat lucrul după numirea unui director general din rândul localnicilor

Minerii de la Băiţa au reluat lucrul după numirea unui director general din rândul localnicilor foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Minerii de la Băiţa au reluat lucrul vineri dimineaţă, după ce Ministerul Economiei l-a pus ca director general pe inginerul Octavian Bortoş, până acum director tehnic, renunţând la instalarea pe această funcţie a fostului director general al Companiei Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, Pompiliu Crai.

"Toţi minerii au reluat lucrul, s-au prezentat la locul de muncă la ora începerii programului, opt dimineaţa, şi au intrat în mină", a declarat noul director general, Octavian Bortoş. Potrivit acestuia, minerii au luat această decizie pentru a evita închiderea minei, în condiţiile în care cu două zile în urmă acuzau intenţia Ministerului Economiei de a lua această măsură, după demisia fostei directoare a societăţii, Maria Trip, şi înlocuirea ei, miercuri, cu Pompiliu Crai. "Oamenii nu au vrut să se închidă mina, au reluat lucrul să nu existe motive pentru aşa ceva", a spus Bortoş.

Demisie de onoare

Minerii de la Băiţa au protestat miercuri şi joi, blocând gura minei şi refuzând să lucreze, motivând că fac acest lucru deoarece se tem că Ministerul Economiei intenţionează să închidă mina şi fiindcă au fost nemulţumiţi de schimbarea din funcţie a directoarei generale Maria Trip, în urma unei vizite pe care a efectuat-o marţi la Ştei secretarul de stat Maricel Popa.

În aceeaşi zi a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie, la finalul căreia directoarea Maria Trip şi-a depus demisia, afirmând că aceasta este una "de onoare", deoarece i s-a reproşat nerentabilitatea minei, iar ea ar fi depus la Minister un plan de afaceri care, din luna decembrie 2013, nici măcar nu a fost citit.

Joi, Ministerul Economiei a anunţat, însă, printr-un comunicat de presă că nu va închide mina, că schimbarea conducerii SC Băiţa SA s-a datorat unor "deficienţe grave în gestionarea activităţii", şi a avut ca obiectiv relansarea activităţii miniere şi îmbunătăţirea situaţiei companiei, "în vederea menţinerii şi creşterii numărului locurilor de muncă", dar şi că a sesizat DNA în legătură cu fapte ilicite ale fostei conduceri a acestei societăţi.

Citiţi pe această temă articolele:

Ministerul Economiei acuză conducerea SC Băiţa SA şi promite continuarea activităţii minei

Protest la Băiţa: Minerii s-au blocat în subteran de teamă că mina va fi închisă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON