Această vară ar putea fi mai călduroasă decât ar fi normal pentru o mare parte din Europa şi bazinul mediteranean, au estimat specialiştii Meteo-France.
Un front anticiclonic deja "staţionat" în sud-estul continentului şi care, cel mai probabil, va persista, va face ca temperaturile să crească, iar cantităţile de precipitaţii să scadă. În schimb, de-a lungul Atlanticului, influenţa oceanului se va face simţită "anormal de răcoroasă".
Aşadar, spun meteorologii, mulţi europeni trebuie să se aştepte la zile toride, în care s-ar putea înregistra chiar noi recorduri de temperatură.
Prognozele indică o încălzire graduală până în anul 2050, având în vedere că gazele cu efect de seră persistă mult timp în atmosferă, iar viitorul va depinde de acţiunile întreprinse pentru reducerea lor.
Astfel, canicula precoce din luna iunie şi valul de căldură tardivă din septembrie sunt fenomene excepţionale care ar putea deveni tot mai frecvente, alertează Meteo-France.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.