În acest sfârşit de săptămână, un bucureştean de 33 de ani a încercat să intre în ţară, prin Borş, cu un Mercedes Benz tip GL 350, înmatriculat în Germania, dar care era declarat furat în Italia din iulie 2016.
"Bărbatul a declarat că a fost rugat de un prieten să transporte autoturismul în ţară şi nu avea cunoştinţă că acesta este căutat de autorităţi", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial de Frontieră Oradea.
Tot în Borş şi tot în weekendul care tocmai s-a încheiat, poliţiştii de frontieră au mai depistat şi un autoturism marca BMW model 320 căutat de autorităţile spaniole şi condus de un cetăţean român în vârstă de 31 de ani din Dâmboviţa.
Ambele maşini au fost indisponibilizate de agenţi, care au început cercetările pe numele şoferilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.