Opere monumentale de George Enescu, Schubert, Chopin, Haydn, Wagner ori Ceaikovski vor putea fi audiate de publicul orădean în interpretarea unor solişti şi orchestre celebre care participă la a XXII-a ediţie a Festivalului George Enescu. Chiar dacă de la distanţă, la înaltă fidelitate.
La Cinematograful Cortina din incinta Oradea Shopping City vor fi transmise în direct mai multe concerte programate în cadrul celui mai important eveniment cultural internaţional din România, melomanii din oraş fiind invitaţi să se bucure din plin de muzică în cele mai bune condiţii.
Festival de tradiţie
Pe 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, la Bucureşti debuta festivalul închinat memoriei celui mai important muzician român din toate timpurile, ediţia inaugurală prilejuind prezentarea, în premieră naţională, a tragediei lirice "Oedip Rege". Până în 2001, festivalul s-a desfăşurat din trei în trei ani, reunind de-a lungul vremii muzicieni de cel mai mare prestigiu din întreaga lume. În ultimii 14 ani, a devenit bienal, crescându-şi prestigiul şi atrăgând în capitala României, la fiecare ediţie, câte aproximativ 20.000 de turişti străini.
Ediţia din acest an este programată în perioada 30 august – 20 septembrie şi va reuni, potrivit organizatorilor, 2.500 de muzicieni străini şi 500 români, care vor concerta la Sala Palatului, la Ateneul Român, precum şi în aer liber.
Capodopere în serie
La a XXII-a ediţie, Oradea Shopping City îi invită la Festivalul George Enescu şi pe melomanii orădeni. În sala 6 a Cinematografului Cortina, dotată cu un ecran înalt de 7 metri şi lat de 16 metri, vor fi transmise în direct zece dintre concertele anului.
Primul va fi, pe 30 august, de la ora 19.30, chiar cel inaugural, susţinut la Sala Mare a Palatului de către Orchestra Română de Tineret şi Corul Filarmonicii George Enescu. În program se regăsesc "Rapsodia Nr. 1" a lui Enescu, "Concertul pentru vioară şi orchestră în Re minor" de Jean Sibelius şi populara "Carmina Burana" de Carl Orff. Solista serii va fi Sarah Chang (foto), una dintre cele mai mari violoniste ale lumii, consacrată încă de la vârsta de 8 ani, după un recital alături de New York Philharmonic Orchestra.
Următorul concert oferit în direct orădenilor va fi susţinut a doua zi, pe 31 august, cu începere de la ora 20, de Orchestra Filarmonică Naţională din Israel, dirijată de directorul muzical Zubin Mehta, repertoriul conţinând "Simfonia de cameră" a lui Schonberg şi "Simfonia Nr. 8" de Anton Bruckner.
Mega-orchestre
Cel de-al treilea concert transmis la Cinema Cortina va fi unul special. Pe 3 septembrie, de la ora 20, după 15 ani de tratative, Orchestra Filarmonicii din Berlin, votată ca a doua în topul celor mai bune din lume acum câţiva ani, va interpreta pe scena Sălii Palatului "Variaţiunile pe o temă de Frank Bridge", compuse de Britten, precum şi "Simfonia Nr. 4" a lui Şostakovici.
Programul transmisiunilor cuprinde apoi concertul Orchestrei Staatskapelle din Dresda (4 septembrie, ora 19.30), cel al Orchestrei Deutsche Kammerphilharmonie din Bremen (7 septembrie, ora 17 şi cel al Orchestrei Filarmonice din Londra (8 septembrie, ora 20), sub bagheta dirijorului de origine română Ion Marin (fiul fondatorului Corului Madrigal, Constantin Marin), care a colaborat cu unii dintre cei mai mari solişti din lume, inclusiv Placido Domingo şi Angela Gheorghiu. Programul concertului cuprinde "Suita pentru orchestră Nr. 2", de George Enescu, "Concertul în La minor pentru pian", de Grieg, şi muzica baletului "Pasărea de foc", de Stravinsky.
High-level, low-cost
Pe 10 septembrie, de la ora 20, orădenii sunt invitaţi să urmărească Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, care va interpreta uvertura "Pe teme în caracter popular românesc", de George Enescu, precum şi creaţii ale lui Rahmaninov şi Rimsky-Korsakov.
A doua zi, de la ora 20, Filarmonica din Viena va prezenta opere de Wagner şi Ceaikovski, iar pe 17 septembrie, de la aceeaşi oră, Royal Philharmonic Orchestra din Liverpool îl va avea ca solist pe cunoscutul violonist român Alexandru Tomescu.
Transmisiunile la Cinema Cortina se vor încheia pe 20 septembrie, de la ora 19.30, cu concertul Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, care va interpreta "Simfonia Nr. 2" de Brahms, "Daphnis şi Chloe" de Ravel şi "Rapsodia Nr. 2" a lui Enescu.
Doritorii îşi pot achiziţiona deja bilete de la Cinema Cortina, pentru oricare concert, la preţul de 30 lei, respectiv 25 lei elevii, studenţii şi pensionarii. Tot la Cortina au fost puse în vânzare şi pachete de bilete pentru mai multe evenimente, inclusiv unul care, la 150 lei, asigură accesul la toate cele zece spectacole.
PROGRAM DETALIAT
Festivalul George Enescu 2015
30.08.2015 – Ora 19:30 - Orchestra Română de Tineret şi Corul Filarmonicii George Enescu – durată: 2 ore cu pauză
31.08.2015 – Ora 20:00 - Israel Philarmonic – durată: 2 ore cu pauză
03.09.2015 – Ora 20:00 - Filarmonica din Berlin – durată: 1 ½ ore cu pauză
04.09.2015 – Ora 19:30 - Orchestra Staatskapelle Dresden – durată: 2 ore cu pauză
07.09.2015 – Ora 17:00 - Orchestra Deutsche Kammerphilharmonie Bremen – durată: 1 ½ ore cu pauză
08.09.2015 – Ora 20:00 - Orchestra London Symphony – durată: 1 ½ ore cu pauză
10.09.2015 – Ora 20:00 - Orchestra Filarmonica din Sankt Petersburg – durată: 1 ½ ore cu pauză
15.09.2015 – Ora 20:00 - Filarmonica din Viena – durată: 1 oră cu pauză
17.09.2015 – Ora 20:00 - Royal Liverpool Philharmonic Orchestra – durată: 1 ½ ore cu pauză
20.09.2015 – Ora 19:30 - Orchestra Royal Concertgebouw Amsterdam – durată: 1 ½ ore cu pauză
Pachete pentru toţi
Cinema Cortina a pus la dispoziţie şi diverse pachete valabile pentru toată perioada festivalului:
Pachet 5 spectacole pentru 1 persoană – 100 lei
Pachet 5 spectacole pentru 2 persoane – 170 lei
Pachet 10 spectacole pentru 1 persoană – 150 lei
Pachet 10 spectacole pentru 2 persoane – 270 lei
Pachet opening and closing act (2 spectacole) – 50 lei
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.