URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
07 Iulie 2014, 12:40

Mai puţin de 58% din elevii bihoreni au promovat Bacalaureatul. Vezi notele! (FOTO)

Mai puţin de 58% din elevii bihoreni au promovat Bacalaureatul. Vezi notele! (FOTO) Mai puţin de 58% din elevii bihoreni au promovat Bacalaureatul

Săptămâna a început intens pentru absolvenţii de liceu. Centrele de concurs şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor au afişat, înainte de ora prânzului, notele examenului de Bacalaureat. Astfel, la toate avizierele celor 17 centre de examen a fost înghesuială, elevi, părinţi şi profesori dorind deopotrivă să afle notele absolvenţilor.

Potrivit unei informări transmise de IŞJ Bihor, procentul de promovabilitate în judeţ este de 57,85%, mai mic decât media naţională de 59% şi mai mic decât cel din sesiunea iulie 2013, când 63,21% din elevii bihoreni promovau examenul maturităţii.

Din cei 5.353 de elevi înscrişi la Bac, s-au prezentat la examene 5.051, iar 39 au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze.

2.090 de elevi bihoreni au obţinut medii sub 6, adică insuficiente pentru a promova, din care 357 între 5 şi 5.99.

"Din totalul candidaţilor prezenţi, 2.922 au promovat examenul de bacalaureat, 781 au avut medii între 6-6.99, 886 de elevi au avut medii între 7-7.99. De asemenea, s-au înregistrat 808 de candidaţi cu medii între 8-8.99, iar 447 au avut media cuprinsă între 9-9.99", a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor, Claudiu Damian.

Niciun elev din Bihor n-a avut media 10. Cea mai mare medie din judeţ o are un absolvent de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Cătălin Baciu, care are media 9,93.

Absolvenţii nemulţumiţi de notele luate pot depune contestaţii luni, între orele 12 şi 16. Rezultatele finale vor fi afişare pe 11 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@silvia
tu esti dintre aia care n-au prea dat pe la scoala. invata sa scrii. te plangi degeaba. faptele (scrisul, in cazul de fata) te tradeaza. treci la invatat !
Postat 08 Iulie 2014, 12:59 de @silvia
e rusinos
La fel sa intamplat si la ex celor de cls 8,e ceva ce ne pune pe ganduri si ne intrebam ce se va alege de de scoala din tara aceasta.Scoala reprezinta copiii si viitorul acestei tari ,un viitor nesigur cu copii nepregatiti care nu reusesc sa aiba o diploma dupa 12 clase.Totul se datoreaza faptului ca nu mai avem CALITATE in invatamant,nici copiii nu se rup cu invatatul dar in fiecare an examenul de titularizare SPUNE totul despre cei ce vin la catedre.O sa vedem si anul acesta note mici dar acesti dascali la toamna vor indruma copiii nostril.Asa cum elevii au avut anul acesta un examen greu si promovabilitatea a fost mica tratati cu aceeasi duritate si examenele profesorilor,nu mai lasati in scoli cadre slab pregatite,ne nenorocesc copiii.
Postat 08 Iulie 2014, 11:07 de silvia
Victor Micula tot nepromovat !?
Așteptam cu interes vestea despre arestarea lu vonea Răzvan pentru implicare "nepotrivita" In desfășurarea ex de bacalaureat ! Evident are legătura cu beizadeaua de la cacaceni!
Postat 07 Iulie 2014, 18:22 de Transilvania grup
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8421 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON