Filmul "De ce eu?", în regia lui Tudor Giurgiu, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată ţara, anunţă producătorii. Producţia a fost filmată şi în Oradea.
"Pelicula spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupţie în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt şi îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă şi se expune unor revelaţii dureroase şi neaşteptate", precizează reprezentanţii Libra Film Productions.
"Un film inspirat dintr-o realitate atât de puternică poate fi făcut într-o mie de feluri. Pe mine, însă, mă interesează strict demontarea mecanismelor prin care un om puternic, la propriu şi la figurat, ajunge în doar 20 de zile să-şi ia viaţa. Ce mecanisme, ce resorturi interne se declanşează în momentul în care descoperi că tot sistemul pentru care ai lucrat şi în care te-ai format e corupt şi putred din temelii? E, practic, un film despre dezintegrarea rapidă a unui om care alege să lupte, din interior, împotriva sistemului", spune regizorul Tudor Giurgiu.
Distribuţia este întregită de actorii Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras, Virgil Ogăşanu. Regia îi aparţine lui Tudor Giurgiu, aflat la cel de-al treilea lungmetraj din carieră după Legături bolnăvicioase (2006) şi Despre oameni şi melci (2012). Acesta semnează şi scenariul, alături de Loredana Novak.
Cristian Panait s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, aruncându-se de la etajul patru al locuinţei sale din Bucureşti. Cu un an în urmă, fusese numit procuror la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Curţii Supreme de Justiţie.
Printre dosarele pe care le avea în lucru se afla şi cel al procurorului Alexandru Lele, de la Oradea, care a dispus arestarea lui Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzaţia de complicitate la contrabandă cu produse petroliere.
Panait avea misiunea de a-l ancheta pe procurorul Lele pentru presupuse fapte de corupţie şi sustragere de documente. Potrivit relatărilor presei, acesta a refuzat să-l pună sub învinuire pe Lele, în lipsa unor probe concludente, iar la nici o lună de la primirea cazului s-a sinucis.
În august 2002, cazul a fost clasat, după ce o "expertiză psihiatrică post-mortem" ar fi dovedit că magistratul s-a sinucis pe fondul unei labilităţi psihice. Nu s-a cercetat varianta înlesnirii sau determinării sinuciderii.
Citeşte controversata poveste a sinuciderii procurorului Panait, în articolul: Moartea procurorului: Alexandru Lele şi tânărul magistrat care l-a cercetat au ajuns personaje de film
Citiţi şi: "De ce în ceaţă? Filmul lui Giurgiu nu răspunde la dilema dacă a fost sau nu erou fostul procuror Alexandru Lele"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.