Podul Sfântul Ladislau se închide de tot! Primăria a anunţat miercuri sistarea circulaţiei pietonele pe pod, începând de luni, 28 septembrie, de la ora 8.
"Măsura este absolut necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului. Această fază de execuţie a lucrărilor impune sistarea oricărei circulaţii, în condiţiile în care se va trece la ridicarea tablierelor podului în vederea refacerii aparatelor de reazem", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.
Potrivit documentului, constructorul şi conducerea municipalităţii vor încerca să asigure, cu titlu provizoriu, reluarea circulaţiei pietonale în luna decembrie, înaintea sărbătorilor de iarnă.
"Primăria Oradea îşi cere scuze pentru disconfortul creat, rugând cetăţenii să folosească cele două pasarele pietonale existente în aval şi în amonte de podul Sfântul Ladislau: pasarela hobanată dintre Aleea Emanuil Gojdu şi strada Libertăţii, respectiv pasarela dintre strada Plevnei şi Szigligeti Ede", se mai menţionează în comunicat.
Podul Sfântul Ladislau a fost închis pentru lucrări de reabilitare a reţelelor de termoficare pe 19 de iunie şi de atunci nu a mai fost redat traficului auto. Lucrările de reabilitare au început pe 15 septembrie, după amânări repetate.
Construit în 1954, podul nu a mai fost reparat până acum. Pe lângă gropile din asfalt, în zonele de rezemare a tablierului central au apărut de-a lungul timpului degradări din cauza infiltrărilor de apă printre rosturi, degradarea avansată a zidurilor de sprijin de pe ambele maluri, în amonte şi aval de pod, degradarea scărilor de acces, a lucrărilor de protecţie a malurilor şi altele.
Lucrările sunt executate de firma Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby, care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate la un preţ de 5,1 milioane lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.