URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iunie 2016, 14:37

Lună plină: Prima lună de vară le aduce orădenilor fotbal în Piaţa Unirii, un festival bavarez în Cetate şi unul de teatru pentru copii

Lună plină: Prima lună de vară le aduce orădenilor fotbal în Piaţa Unirii, un festival bavarez în Cetate şi unul de teatru pentru copii HAI ÎN PIAŢĂ. O tendinţă mai veche în marile oraşe apare acum şi în Oradea, cea a evenimentelor sportive transmise "live" în piaţa centrală. Primele meciuri urmărite aici de suporteri au fost săptămâna trecută cele din finalele ligilor naţionale de polo şi baschet. Din 10 iunie, ecranul gigant va fi reinstalat pentru Euro 2016
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În luna iunie ai ce vedea în Oradea. Pe lângă un festival european de muzică, organizat în premieră, orădenii vor fi invitaţi şi la alte evenimente atractive în centrul oraşului.

Este vorba despre transmisiunea "live" pe un ecran gigant, în Piaţa Unirii, a meciurilor de la Euro 2016, începând cu partida inaugurală dintre România şi Franţa, un festival de bucate şi tradiţii bavareze şi unul de teatru pentru copii, care include, între altele, spectacole ale teatrelor Ion Creangă şi Ţăndărică din Capitală.

Hai, România!

Pe 10 iunie, fanii fotbalului vor fi cu ochii pe micile ecrane. Mai puţin orădenii, care sunt chemaţi să urmărească partidele Campionatului European în Piaţa Unirii, pe un ecran LED de peste 20 de metri pătraţi, folosit deja pentru proiecţia întrecerilor din finalele ligilor naţionale de polo şi de baschet.

"Din câte ştiu, suntem singurul oraş din ţară care are un parteneriat cu UEFA pentru transmiterea în direct, în aer liber, a meciurilor de la Euro 2016", spune Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi regiune, care se ocupă de anul acesta şi de organizarea evenimentelor municipalităţii.

Transmisiunile sunt realizate printr-un parteneriat cu faimosul producător de bere Carlsberg şi vor debuta pe 10 iunie cu partida dintre România şi Franţa, care va deschide Euro 2016. Pe parcursul unei luni întregi, microbiştii vor putea urmări în aer liber şi celelalte confruntări ale turneului, în Piaţa Unirii urmând să fie amplasate 1.000 de scaune şi 12 standuri cu băuturi şi gustări.

Invazia bavarezilor

Tot la începutul lunii, mai exact între 10 şi 12 iunie, Cetatea va găzdui în premieră festivalul cu mâncăruri şi tradiţii bavereze Das Fest, organizat de mai mulţi ani de Hotelul Ramada. De regulă, festivalul avea loc la finalul lunii septembrie, dar organizatorii au decis să-l devanseze astfel încât vremea să nu le facă petrecăreţilor surprize neplăcute. Vizitatorii vor găsi în fortăreaţă bere nefiltrată, vinuri şi cocktailuri, delicii tradiţionale bavareze gătite ca la carte (cârnaţi fără gluten şi fără aditivi, ciolan de porc, şniţel vienez, coaste de porc marinate la grill), precum şi, în ton cu locaţia, atelierele unor meşteri artizanali.

Păstrând tradiţia primelor ediţii, organizatorii nu promit doar bucate şi băuturi pe săturate, ci şi distracţie, care va fi asigurată de trupa austriacă Gastein, vedeta Das Fest la toate ediţiile de până acum. În plus, în festival vor mai cânta şi Dan Helciug & Spitalul de Urgenţă, Koszica & The Hotshots şi Joe Balog & Friends. Pentru micuţii care-şi vor însoţi părinţii la Das Fest, organizatorii au pregătit un aşa numit Kinder Fest, cu ateliere specifice şi loc de joacă.

Festival de basm

Luna iunie le aduce celor mai mici dintre orădeni încă o bucurie: cea de-a treia ediţie a Festivalului pentru Copii Arcadia, care se va întinde între 3 şi 26 iunie, programând zeci de spectacole în săli şi în aer liber. Finanţat cu ajutorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, festivalul se anunţă bogat, cu spectacole precum "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără moarte" al Teatrului Merlin Timişoara (4 iunie, Sala Arcadia), "De-a micul prinţ", al Teatrului Ion Creangă din Bucureşti (15 iunie, sala Arcadia) şi "Cui i-e frică de bau bau?", al Teatrului de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti (25 iunie, Sala Mare a Teatrului Regina Maria).

De asemenea, în fiecare weekend, festivalul include parade ale personajelor şi păpuşilor de basm, pe Corso, precum şi numeroase ateliere de creaţie şi spectacole în aer liber ce se vor desfăşura în Cetate. Între acestea, pe 18 iunie sunt programate două concerte, unul pentru copii cuminţi şi unul pentru copii obraznici, spun organizatorii. În primul, spectatorii îi vor vedea pe Ada Milea, Dorina Chiriac, Radu Bânzaru şi Alex Bogdan, iar în al doilea pe Ada Milea şi Bobo Burlăcianu.

Cu o astfel de ofertă, orădenilor nu le rămâne decât să lase comoditatea şi să iasă din case la distracţie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON