După trei victorii consecutive, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea se deplasează în acest weekend în Banat, pentru a servi replica timişorenilor de la ASU Poli.
Meciul, programat în etapa a 17-a a Ligii a II-a, va avea loc duminică, de la ora 14, la Timişoara, urmând să aducă în faţa bihorenilor un adversar care se situează în prima parte a clasamentului.
Antrenorul Cristian Dulca s-a concentrat asupra disputei de duminică încă după încheierea jocului de miercuri, cu Pandurii (câştigat cu 3-1), spunând că urmeză "un joc foarte dificil, în compania unui adversar bun, cu un antrenor bun, ambiţios, pe care-l cunosc înca de când eram jucători şi eram colegi de cameră, la Rapid". Este vorba despre tehnicianul bănăţenilor Bogdan Andone, care şi-a condus echipa în acest sezon, după 16 etape, pe poziţia a 7-a. Bănăţenii au 24 de puncte, după ce au acumulat 7 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 6 înfrângeri.
În runda intermediară de miercuri, timişorenii au remizat cu 2-2, pe terenul ultimei clasate, Foresta Suceava.
De partea cealaltă, bihorenii au părăsit ultima poziţie a clasamentului şi au urcat trei locuri, până pe poziţia a 17-a, după trei victorii consecutive, iar un rezultat bun, coroborat şi cu alte rezultate, îi pot urca şi mai mult în ierarhie.
În total, în 16 meciuri, elevii antrenorului Cristian Dulca au acumulat 16 puncte, după 4 victorii, 4 egaluri şi 8 înfrângeri.
Cum lotul echipei orădene s-a mai întărit în ultimele săptămâni, iar cum accidentaţii Tânc şi C. Roşu şi-au revenit, tehnicianul "roş-albaştrilor" nu mai stă chiar atât de rău la nivelul jucătorilor, astfel că, deşi se anunţă un meci foarte greu.
Meciul dintre ASU Poli şi Luceafărul Oradea nu va fi televizat. Începând cu această etapă vor putea fi urmărite pe micul ecran câte patru jocuri din Liga a II-a. Astfel, pe lângă cele două pe care le difuzează Digi Sport, şi Telekom Sport va transmite câte două pe etapă.
Programul etapei a 17-a a Ligii a II-a la fotbal:
Sâmbătă, ora 11:
CS Baloteşti - Metaloglobus Bucureşti
CS Afumaţi - Chindia Târgovişte (TelekomSport)
Olimpia Satu Mare - Dacia Unirea Brăila
UTA Arad - ASA Târgu Mureş
Pandurii Târgu Jiu - Ripensia Timişoara
Ştiinţa Miroslava - Foresta Suceava
Sâmbătă, ora 13:
CS Mioveni - Sportul Snagov (TelekomSport)
Duminică, ora 12:
Dunărea Călăraşi - FC Argeş (Digi Sport)
Duminică, ora 14:
AFC Hermannstadt - Academica Clinceni (Digi Sport)
ASU Politehnica Timişoara - Luceafărul Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.