URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
26 Decembrie 2018, 21:43

Lovitură pentru fumători! Ţigările se vor scumpi din nou începând din 2019

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei 5,5 milioane de fumători din România ar face bine să îşi treacă pe lista rezoluţiilor pentru anul 2019 şi renunţarea la tutun.

Începând din 1 ianuarie ţigările se scumpesc din nou şi vor depăşi pragul psihologic de 18 lei pachetul.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal promovată vinerea trecută de ministrul de finanţe Eugen Orlando Teodorovici preţul ţigărilor ca creşte ca urmare a majorării accizei de la 448,74 lei la mia de ţigarete la 475,77 lei la mia de ţigarete.

Continuă creştere

În goană după venituri la buget Guvernul a devansat calendarul de majorare a accizei în condiţiile în care pentru anul viitor nivelul acesteia ar fi trebuit să urce la doar 457,71 lei la mia de ţigarete.

Potrivit capital.ro viciul fumatului va deveni tot mai costisitor în anii următori. Acciza pe mia de ţigarete va urca la 500,80 lei din anul 2020 respectiv 529 lei din 2021 cu ţinta de a ajunge la 539 lei în 2022. Asta, dacă Guvernul nu va devansa şi acest calendar.

De-a lungul anilor preţul pachetului de ţigări a crescut de la 5,10 lei în decembrie 2006 la circa 17 lei în 2018 urmând ca din anul 2021 să urce la 21 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Ipocrizia guvernantilor
OMS (WHO in engleza) a aratat ca pe primul loc la instalarea dependentei este heroina, 100%, apoi cocaina, intre 80% si 90% iar pe trei este nicotina, cu peste 70%. Nu mai amintesc de celebrele procese deschise in SUA impotriva companiilor producatoare de articole din tutun si care s-au lasat cu amenzi uriase. Concluzia: statul vinde la ,,liber" un drog care in 7 cazuri din 10 duce la dependenta. Nu numai ca-l vinde, dar il impovareaza pana la a-i creste pretul de cinci ori cu tot felul de taxe/accize, etc. Repet, asta in conditiile in care ,,consumatorii" devin captivi (doar 7% dintre fumatori pot renunta singuri la fumat!!!). Apoi acelasi stat ticalos si nu e vorba doar de Romania, vine si le impune fel si fel de interdictii, transformandu-i intr-un soi de paria. Dar singurul stat care ii jupoaie de bani si apoi le da __ue este Romania. Au fost ceva programe care sa duca la reducerea numarului de fumatori, dar s-au sistat din lipsa de fonduri, de parca nu s-ar sti ca din acest viciu se scot miliarde de euro. Culmea! banii nu se regasesc nici in sistemul de sanatate, dar nu lipsesc cand e vorba de salarii si pensii nesimtite! P.S. Am fost fumator, dar am renuntat. Ii multumesc lui trandaveanu, el m-a motivat prin politica de accizare, un adevarat jaf neintrecut nici de h*tii care guverneaza azi!
Postat 29 Decembrie 2018, 09:16 de pinonel
Bine amu mă
Asta e singurul lucru bun pe care PSD îl face.
Postat 29 Decembrie 2018, 01:36 de Sandu1206
Erata
Evident, expresia corecta in engleza e : do the math.
Postat 28 Decembrie 2018, 23:01 de User anonimizat
@excalibur
Departe de mine gandul sa incurajez fumatul. Personal, chiar am declansat operatiunea "lasatul de fumat". M-a indignat insa cum au fost catalogati fumatorii, adica "indivizii" care paraziteaza bugetul sanatatii si le "fura" banii, vezi Doamne, celor fara acest viciu. Calcul e simplu si e bazat pe acciza data chiar in articol. Bugetul ministerului sanatatii il gasesti pe toate "gardurile", iar statistica spune ca in Romania se fumeaza zilnic peste 5 milioane de pachete cu tigari. Do the nath!
Postat 28 Decembrie 2018, 22:59 de User anonimizat
@Neutryno
Ai avut ocazia sa taci inteligent, insa n-ai profitat de ea. Este evident, pentru cei cu +2 neuroni, ca am postat comentariul meu, ca raspuns la postarea, mult mai rautacioasa, a shogunului. Calculul meu nu este nici simplist nici eronat ci bazat pe date statistice si scopul a fost sa demostrez ca fumatorii nu se trateaza pe banii celor fara vicii, ci platesc cu varf si indesat contributii la bugetul de stat. Poate imi dovedesti tu, fie si cu un calcul "simplist", ca nu e asa! Restul e poveste!
Postat 28 Decembrie 2018, 22:51 de User anonimizat
Aritmetica
@anticomunist .Bravos: o imagine face cit o mie de cuvinte.Bugetul sanatatii 2018 =cca 8 mld. lei .Cu greu am gasit total accize tutun "Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul petrolier, cu contribuţii anuale de circa 3 miliarde de euro". Deci vreo 13-14 mld. lei. Aproape dublu buget sanatate.Concluzia 1: din accizele fumatorilor s-ar putea dubla asistenta medicala tuturor romanilor. Daca n-ar fi citeva pensii speciale si multe,nenumarate spalari de bani.Concluzia 2: fumatul ar trebui incurajat,efectele sunt pozitive.
Postat 28 Decembrie 2018, 14:58 de excalibur
RCA
Vine ziua cind iti vei pierde asigurarea medicala daca asiguratorul poate face dovada ca fumezi,bei,maninci orice altceva decit low colesterol,nu mergi sa-ti faci analizele tot la 6 luni, nu mergi la dentist de n ori pe an etc. whatever, whatsoever.In cazul in care din intimplare ai cotizat vreo 30 ani si brusc interferezi cu sistemul medical devii pasibil de amenzi,masuri de retorsiune,dosar pentru neglijenta,eventual recluziune.
Postat 28 Decembrie 2018, 14:42 de excalibur
@anticomunist
Ai incercat sa arati ca esti smart, dar din perspectiva mea ai dat cu bata-n balta. Afirm ca si eu sustin parerea shogunului. Aaa, te rog sa stai linistit, ca nimeni nu se trateaza din banii tai, toti cei care muncim ne platim asigurarile de sanatate. Calculul tau e si simplist si facut dupa ureche. Realitatea nu este nici pe departe asa. Sa-ti fie tie "de bine" ca fumezi, indeamna-ti daca vrei familia si prietenii sa-ti urmeze exemplul, dar nu da lectii si nici mostre de rautate gratuita unor necunoscuti ca antevorbitorul nostru la urma-urmei. Ca nimeni nu a zis ca fumatorii ar fi prosti.
Postat 28 Decembrie 2018, 10:15 de Neutryno
Nici sa fii prost
nu e obligatoriu, cu toate acestea insa... Bugetul ministerului sanatatii pe 2018 a fost de 8.76 miliarde lei (mai mare cu 4.59% fata de 2017), aflam din date statistice. Tot din date statistice, aflam ca in Romania se fumeaza peste 5 milioane de pachete de tigari pe zi. Asadar, daca facem "calculelele", aflam ca acciza pe tigari este de 17.35 miliarde lei anual, adicatelea, putin peste doua bugete ale ministerului sanatatii. Concluzia? Astia fara vicii, se trateaza pe banii fumatorilor si nicidecum invers.
Postat 28 Decembrie 2018, 00:03 de User anonimizat
!
Vă rog, să-mi explice careva cum e posibil ca indivizii care fumează și se îmbolnăvesc de boli cronice sau chiar terminale să primească îngrijiri medicale din banii noștri, ai tuturor, inclusiv al celor care nu fumează? Țin să precizez - că e musai - că fumatul nu e o activitate obligatorie precum mâncatul (care, da, știu, poate duce la alte boli cronice din cauza exceselor). Și acum, o urare de an nou: pierir-ar toate țigările!
Postat 27 Decembrie 2018, 09:49 de Shogun
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON