URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 August 2020, 08:00

Livada fără pomi: Primarul din Borod şi soţia sa au luat 1 milion de euro pentru livezi înfiinţate... pe hârtie

Livada fără pomi: Primarul din Borod şi soţia sa au luat 1 milion de euro pentru livezi înfiinţate... pe hârtie ASTA E LIVADA. Primarul Sorin Sarca (foto) a condus reporterii BIHOREANULUI în "livada" din Borod unde soţia sa trebuia să planteze mii de pomi. 10 hectare pe care în acte cresc meri, pruni, nuci şi aluni sunt proaspăt arate după controlul Direcţiei Agricole. "Urmează să plantăm pomii, până acum nu s-a reuşit", spune edilul, a cărui consoartă a primit, însă, aproape 10.000 euro de la APIA fiindcă deja i-a plantat
Livada fără pomi: Primarul din Borod şi soţia sa au luat 1 milion de euro pentru livezi înfiinţate... pe hârtie TRACTOARE RÂD ÎN SOARE... Prin AFIR, soţii Sarca au primit şi 1,04 milioane euro pentru a cumpăra utilaje necesare lucrării livezii şi procesării fructelor. Spre deosebire de producţia lipsă, tractoarele sclipesc în gospodăria edilului
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine crede că "băieţii deştepţi" prosperă doar la oraş este un naiv. E plin de descurcăreţi şi la ţară, de când Uniunea Europeană oferă sprijin financiar fermierilor români, iar aceştia fraudează fondurile chiar cu complicitatea instituţiilor autohtone. 

Un asemenea caz a fost descoperit în Bihor de către Direcţia Agricolă, care a sesizat Poliţia pentru a-i trage la răspundere atât pe beneficiarul înşelăciunii, cât şi pe funcţionarii din două instituţii care i-au ajutat pe primarul din Borod, Sorin Sarca, şi pe soţia acestuia, Florina, să beneficieze de peste un milion de euro pentru plantarea unor livezi. Existente doar în acte...

Din neglijenţă

Frauda nu ar fi fost descoperită dacă beneficiarul fondurilor UE ar fi respectat măcar nişte termene birocratice. "Până în data de 15 mai a fiecărui an, beneficiarii subvenţiilor pentru agricultura ecologică trebuie să prezinte la Direcţia Agricolă un act numit Fişă de înregistrare. Anul trecut, PFA Sarca Florina din Borod a omis să depună solicitarea în termen. A venit prin toamnă soţul acestei doamne să ceară înregistrarea, dar a fost refuzat deoarece dosarul nu era în regulă", a povestit BIHOREANULUI şeful Direcţiei, Nicolae Hodişan (foto).

Anul acesta, în primăvară, după ce ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a dispus controale tematice la producătorii ecologici, o echipă de inspectori s-au deplasat şi la Borod, pentru a verifica "activitatea operatorului înscris în sistemul de Agricultură ecologică PFA Sarca Florina" pe anii 2018-2019. Rezultatul controlului? Deşi a beneficiat de peste un milion de euro pentru achiziţia de utilaje şi apoi de alţi aproape 10.000 euro ca subvenţii anuale, primarul din Borod şi soţia sa deţin livezi doar scriptic.

Una-i în acte...

Conform Notei de control din 24 martie 2020, PFA Sarca Florina a încheiat în urmă cu trei ani un contract cu un aşa numit Organism de certificare, Ecoinspect din Cluj, care verifică dacă un producător face sau nu agricultură ecologică. În 2018, consoarta edilului a depus Fişa de înregistrare ca producător ecologic, declarând că exploatează 12,47 hectare de livezi bio, cu diferite specii: 3,87 hectare de măr în al doilea an de la plantare, alte 4,10 ha în conversie anul I (plantate de un an), 1,87 ha pruni conversie anul II, 1,97 ha nuc conversie anul II şi 0,14 ha nuc conversie anul I.

Pentru toate aceste suprafeţe, Florina Sarca a depus la APIA aşa-numite declaraţii pe suprafaţă, pentru a primi subvenţii de circa 700 euro/ha/an, solicitarea fiindu-i aprobată fără a avea Fişa de înregistrare de la Direcţia Agricolă.

Inspectorii au descoperit că în iulie 2018 Ecoinspect a emis PFA Sarca Florina un certificat de confirmare a conversiei pentru o singură parcelă de 1,23 hectare cu pruni. "Pentru toate celelalte suprafeţe nu a emis certificatul deoarece, în realitate, aceste plantaţii pomicole nu existau", arată Direcţia Agricolă. Cu toate acestea, APIA Bihor a achitat soţiei edilului subvenţii pentru 12,81 ha de livezi ecologice.

... alta-i în teren

Inspectorii au făcut o verificare şi în teren, constatând că APIA a plătit subvenţiile fraudulos. Nota de control consemnează realitatea la virgulă: "Parcela 5a (3,25 ha) figurează la APIA ca livadă de măr, în teren este pajişte permanentă. Parcela 9a (0,41 ha) figurează la APIA ca livadă de măr, în teren este pajişte permanentă. Parcela 11a (0,77 ha) figurează la APIA ca livadă de nuc şi alun, în teren este pajişte permanentă. Parcela 12a (0,19 ha) figurează la APIA ca livadă de măr, în teren este pajişte permanentă...". Şi tot aşa, până la un total de 12,81 hectare, din care o singură parcelă, de 1,23 ha, a fost găsită ca fiind cu adevărat plantată cu pruni. 

Concluziile inspectorilor sunt că deşi PFA Sarca Florina beneficiază de subvenţii prin APIA, această instituţie nici măcar nu trebuia să-i înregistreze cererea fiindcă nu depusese la dosar nici Fişa de înregistrare ca producător ecologic, nici contractul cu Organismul de certificare ca agricultor bio, Sarca reziliindu-l pe cel cu Ecoinspect după ce i-a fost refuzat certificatul de pomicultor ecologic.

Constatând că, practic, APIA a plătit fraudulos subvenţiile, Direcţia a sesizat Poliţia şi Prefectura, cerând "verificări amănunţite asupra modului în care APIA Bihor a permis înregistrarea cererii pe suprafaţă Pachetul A16 Agricultură ecologică". Mai mult, Direcţia Agricolă a sesizat că PFA Sarca Florina a obţinut şi "fonduri de dezvoltare prin AFIR", care i-a aprobat două proiecte de dotare cu utilaje, în sumă totală de peste 1,04 milioane euro.

"Nu s-a reuşit"

Ancheta Poliţiei este deocamdată în derulare, dar săptămâna trecută BIHOREANUL s-a convins printr-o simplă deplasare la Borod că situaţia din scriptele APIA şi AFIR e contrazisă de cea din teren. 

După ce nu i-a găsit consoarta, reporterul a reuşit să discute cu primarul Sorin Sarca, care n-a putut da explicaţii coerente. Potrivit acestuia, soţia sa face agricultură ecologică din 2017 şi nu ştie cum a ajuns în evidenţele APIA cu 12,40 hectare. "Nu ştiu, nu sunt eu în măsură să spun, serviciile deconcentrate, APIA, vă pot da informaţii", a spus edilul, adăugând că în ce priveşte PFA-ul soţiei, "s-a preconizat că se plantează pomi, dar nu s-a reuşit". 

"Sunt curios cum puneţi asta în presă, tendenţios, provocator?! Suntem români şi de multe ori suntem noi împotriva noastră şi pentru asta nu pot felicita poporul român", a mai zis primarul, convins că l-a "turnat" cineva din invidie. În final, bărbatul a recunoscut că din cele peste 12 hectare pentru care soţia sa a primit subvenţii, doar "în jur de 1,20 hectare" sunt plantate, ba chiar a condus reporterii BIHOREANULUI să vadă că măcar astea există.

Noi nu...

Potrivit procedurilor legale, APIA şi AFIR trebuiau să verifice dacă beneficiarul de fonduri UE face sau nu pomicultură ecologică, ceea ce nu s-a întâmplat. De la APIA, al cărui fost director, Florian Pavel, s-a pensionat acum trei săptămâni şi al cărui înlocuitor, Cristian Câmpan, a condus instituţia doar 10 zile, BIHOREANUL a aflat că nu a avut loc nicio verificare, deşi subvenţiile achitate PFA Sarca Florina au totalizat 45.351 lei, aproximativ 9.400 euro.

În ce priveşte AFIR, directorul Oficiului Judeţean pentru Investiţii Rurale, Cristian Buzlea (foto), spune că proiectele pentru agricultură ecologică nu sunt gestionate de structura judeţeană, ci de Centrul Regional de la Satu Mare, care trebuia să facă verificări înainte de a plăti beneficiarului toţi banii pentru achiziţia de utilaje şi să iniţieze demersuri pentru recuperarea lor în cazul unor nereguli. 

Evident, însă, la fel precum colegii lor de la APIA Bihor, nici slujbaşii sătmăreni nu şi-au făcut datoria, de vreme ce frauda a fost descoperită de Direcţia Agricolă, care a şi sesizat Poliţia. Singura instituţie care poate stabili, de-acum, cine a permis ca de banii europeni să se bucure "întreprinzători" care nu-i merită. 


"NU VERIFICĂM" 
Subalterna, pentru şef

Prima instituţie care a atestat în fals că soţia primarului din Borod deţine peste 12 ha cu livezi a fost chiar Primăria Borod, prin semnătura unei funcţionare a Biroului Agricol, care cel mai recent a emis în 25 aprilie 2019 o adeverinţă conform căreia PFA Sarca Florina are în proprietate 14 parcele de teren, totalizând 12,81 ha, toate plantate cu pomi fructiferi.

Întrebată de BIHOREANUL pe ce bază a emis adeverinţa, Elena Topai (foto) a dat o explicaţie şocantă. "Noi nu facem verificări în teren, verificările le face APIA. Am emis adeverinţa pentru că titularul ne-a solicitat-o", a afirmat funcţionara.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Om prost
Trebuie să fi prost rău de tot sa ti se ofere posibilitatea de a ti face o afacere si de a avea un venit permanent si tu sa ti furi singur căciula...Da a luat milionul...milionul in 2-3 ani se duce si rămâi lefter. Afacerea mergea si aveai investiția care iti mai aducea 1 milion in 5 ani maxim...dar da i minte românului!
Postat 06 August 2020, 23:51 de Adrian_Preda
delete
Omul asta, familia lui si terenurile in cauza ar trebui radiate de la orice subventie cel putin 10 ani! Sau pt totdeauna!
Postat 06 August 2020, 11:48 de oradea_mea_si_a_ta
Lege si justitie.
Alo DNA-ul ce pazeste ???
Postat 06 August 2020, 10:53 de Dorel2016
conteaza parerea noastra?
Cu respect 0000, dar oare chiar conteaza parerea noastra, a locuitorilor comunei Borod? Nu prea, atata timp cat o anumita categorie de populatie, numeroasa, e masa de manevra la alageri, eu nu prea contez in aceasta combinatie... si asta se intampla de ceva vreme. Oameni amenintati cu diverse chestii daca nu voteaza"corect", acea categorie de care vorbeam, favorizata cu ajutoare sociale, pastrarea lor pe un teren care nu le apartine, etc...
Postat 06 August 2020, 10:30 de User anonimizat
ISPRĂVILE BARONULUI LOCAL SARCA!!!!OARE CE PĂRERE AU CETĂȚENII COMUNEI BOROD DESPRE ACESTE ,, COMBINAȚII" ALE DOMNULUI PRIMAR????
Probabil că până acum edilul de BOROD a fost acoperit de tovarășii de partid , dar uite că odată cu schimbarea guvernului și a directorilor PSD din vârful instituțiilor publice ies la iveală tunurile de milioane de euro ale primăriilor gospodari gen SARCA.Interesant este și modul de dobândire al terenurilor agricole și toată această inginerie de a fura scriptic acești bani in detrimentul altor oameni de bună credință, cu siguranță acest gest nu este singular in epoca SARCA.Mai urmează că prin 2022 sa descoperiți că a vândut primăria sau a sifonat bugetul local să își acopere paguba descoperită acum ,nu de alta dar se pare că are in ADN Hoția.
Postat 06 August 2020, 10:14 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON