URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
13 Iunie 2017, 23:51

Le-a priit la Oradea: România a bătut Austria şi s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Naţionala feminină de handbal a câştigat partida retur cu Austria, de la Stockerau, scor 33-24, şi s-a calificat la Campionatul Mondial din Germania, care se va desfăşura în 1-17 decembrie. În tur, tricolorele câştigaseră la Oradea cu 34-29.

Cine nu a văzut partida şi vede doar rezultatul final, ar putea avea impresia că România a obţinut o victorie facilă. Lucrurile nu au stat chiar aşa, întrucât Austria a dat o replică tare timp de 40 de minute. Chiar a chinuit puţin naţionala, iar lucrurile s-au precipitat la un moment dat, scrie Prosport.

Cristina Neagu a fost luată om la om chiar din secunda 1, iar absenţa interului stânga de la construcţie a fost vizibilă. Până la reprofilarea Anetei Udriştioiu din extremă dreapta în inter dreapta, lucrurile nu au mers deloc bine, iar Austria s-a desprins la 6-4 (min. 17). În minutul 33, prima reprezentativă era la două goluri de eliminare, din moment ce Austria conducea cu 15-12.

Cristina Neagu a luat, însă, jocul pe cont propriu şi a înscris două goluri importante, iar Austria a început să se clatine. Descătuşarea a venit după o nouă paradă a Denisei Dedu şi după două sprinturi marca Valentina Ardean, extrema stângă reuşind să aducă România în avantaj, 20-19 (min. 42).

Apărarea tricoloră a început să recupereze multe mingi şi să declanşeze contratacuri furibunde, în minutul 52, naţionala desprinzându-se la 30-21, astfel că prezenţa la un nou turneu final a devenit un vis împlinit. 

”Nu a fost un meci uşor, dar am obţinut o victorie concludentă la final. Cred că este şi diferenţa reală dintre România şi Austria. Am spus de la început că nu va fi uşor în acest play-off. Am început să ne apărăm şi noi mai bine, toate acele atacuri ale Austriei care au înscris multe goluri şi cu noroc au început să scârţâie”, a declarat Cristina Neagu la TVR2.

România s-a calificat pentru a 23-a oară în istorie la Campionatul Mondial de handbal feminin, fiind singura naţiune care nu a lipsit de la nicio ediţie.

Tragerea la sorţi va avea loc pe 27 iunie, la Hamburg. S-au mai calificat până acum Germania, Norvegia, Danemarca, Franţa, Olanda, Angola, Tunisia, Camerun, Coreea de Sud, Japonia, China.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON