URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Octombrie 2018, 20:03

Lansare de carte: „Ghidul relației de cuplu”, o lectură de suflet, pentru toţi cei care cred în puterea relaţiilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Academia Civică Bihor și Primăria Municipiului Oradea organizează miercuri, 3 octombrie, de la ora 17.30, în sala mare a Primăriei, lansarea cărții „Ghidul relației de cuplu“ de Raluca Rusu. Apărută în 2018 la Editura Cartea Românească, cartea a devenit best-seller, fiind apreciată atât de specialiști, cât și de publicul larg.

Volumul va fi prezentat de Andreea Maier și Irina Gherghilescu, specialiste în acest domeniu, iar în deschiderea evenimentului Sabin Mureșan va susține un scurt recital muzical cu acompaniament de chitară.

Născută în 1985 în Baia Mare, mamă a trei copii, Raluca Rusu a studiat psihologie și drept la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. În prezent locuiește și profesează în Cluj, fiind consilier de dezvoltare personală și specialist în terapia de cuplu.

Împreună cu soțul său, profesorul Daniel Rusu, a dezvoltat proiectul „Jurnal de cuplu”, autointitulat „un blog dedicat în principal relațiilor de cuplu, un blog născut din pasiunea pentru evoluția individuală și în cuplu a două suflete pereche care s-au întâlnit și au ales să se bucure de viață împreună”.

„O carte provocatoare, nu de puţine ori obraznică şi, când nu te aştepţi, filosofică şi demonstrativă. Scrisă, oricum, cu talent şi bucurie. O carte pe care o poţi folosi ca ghid sau ca referinţă. Nu cred că autoarei i-a scăpat ceva, deşi intenţia ei a fost să ne îndemne către a construi relaţia de cuplu în fiecare zi. O carte frumoasă, gustoasă care te inspiră să trăieşti în carnea şi spiritul tău”, a scris despre carte Bebe Mihăescu, psihoterapeut, sexolog şi autor al mai multor cărţi pe tema terapiei de cuplu.

„Relaţiile – în special cele de cuplu – au devenit în ultimii ani o reală preocupare, atât pentru populaţia largă, cât mai ales pentru comunitatea ştiinţifică, ce ne transmite fără urmă de îndoială că acestea reprezintă cea mai importantă sursă de energie şi de împlinire pentru fiinţa umană. Recomand cartea Ralucăi Rusu ca lectură de suflet, pentru toţi cei care cred sau vor să creadă în puterea relaţiilor”, recomandă Gáspár György, psihoterapeut şi autor al cărţii “Revoluţia iubirii”.

„Relaţia de cuplu reprezintă cel mai intim spaţiu în care ne petrecem viaţa. Aici ies la suprafaţă toate  rănile emoţionale adânc ascunse în fiinţa noastră, răni nevindecate de care nu suntem conştienţi, dar care îşi fac simţită prezenţa în interacţiunile noastre cu ceilalţi. Tot aici ies la iveală toate convingerile noastre, tiparele comportamentale, precum şi prejudecăţile şi programele cu care am crescut… Relaţia de cuplu poate fi, astfel, cel mai bun context de vindecare şi evoluţie deoarece toate rănile noastre au fost create tot în cadrul unei relaţii, fie ea cu îngrijitorii noştri sau cu alţi membri ai societăţii”, scrie Raluca Rusu în „Ghidul relației de cuplu“.

Concluzia? „Vindecarea relaţiei în care te afli este cel mai frumos dar pe care îl poţi face Vieţii şi tuturor celor din jurul tău”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON